Mă tot "chinui" de ceva vreme cu filmele astea nominalizate la Oscaruri... Am reușit să văd abia câteva și, deși îmi tot propun seară de seară să le văd și pe restul, întotdeauna găsesc altceva mai bun de făcut, astfel că le reportez pentru serile următoare. Acum fie vorba între noi, exceptând câteva, nici nu prea simt o mare tragere de inimă, mai degrabă mă roade curiozitatea și dorința de a fi și eu în rând cu lumea. Probabil că din acest motiv le și tot amân, așa cum am făcut și cu cele de anul trecut de altfel, de au rămas nevăzute până în ziua de azi.