Amboise, vecinii si UNESCO

Ce legătură este între ele sunt convinsă că o să vă întrebați. Poate că niciuna, dar mai bine să o luăm pe rând... 

  

Amboise, micuțul meu orășel. Stau adesea și mă gândesc că atunci când am decis să ne mutăm și am început să căutăm casă, nu ne-am orientat din start către Amboise, ci mai degrabă către comunele din jurul orașului Tours. Nu știu dacă coincidența sau destinul ne-a adus într-un final aici, dar astăzi mă bucur că a fost așa, pe zi ce trece îndrăgesc tot mai tare orășelul ăsta al nostru. Îmi place Amboise în primul rând pentru că este mic și liniștit, iar mie mi se potrivește mai degrabă viața în astfel de locuri idilice decât în vreo mare metropolă. Dar îmi place și pentru că nu este nici PREA liniștit, astfel încât să mă simt izolată în el. Îmi place că este turistic și că adesea mă simt și eu în vacanță odată cu vizitatorii care vin. Și tocmai pentru că este turistic, avem parte de o mulțime de manifestații culturale, spectacole, concerte, târguri, chiar destul de multe pentru un orășel atât de mărunt. Îmi place pentru că ne oferă o multitudine de facilități necesare unui trai civilizat, de la școli și grădinițe, spital și farmacii, magazine și piață, gară și autogară, până la activități variate de timp liber și agrement, baruri și restaurante, cinematograf, teatru, ștrand, sau terenuri de sport, astfel că ne putem face viață aici fără a ne găsi obligați să ne îndreptăm toată ziua bună-ziua spre alte orașe mai mari. Îmi place pentru că natura este mereu aproape și că Loara curge prin spatele curții mele, cu toate că în perioadele când se umflă mă bagă puțin în sperieți. Și nu în ultimul rând, îmi place pentru că atunci când mă apucă dorul de ducă, sunt la douăzeci de minute de Tours și o oră jumătate de Paris. Acum nu vă gândiți nici că toate acestea sunt gratis, impozitele la Amboise sunt destul de mari, iar faptul că ne situăm într-o zonă clasată de UNESCO pe lista patrimoniului mondial conduce la o serie de reguli destul de stricte de respectat. Și că veni vorba de asta... 

Cu toții admirăm locurile clasate de UNESCO și aici nu mă refer doar la frumusețea lor, ci și la modul în care acestea au fost păstrate de-a lungul timpului, sau la felul în care sunt întreținute și valorificate în prezent. Și chiar și dincolo de UNESCO, când ne plimbăm prin localitățile idilice ale Europei de Vest, admirăm adesea arhitectura omogenă, uniformă și armonioasă, nu-i așa? Ei bine, anul acesta am avut ocazia să privesc această problemă și de pe partea cealaltă a baricadei, din perspectiva localnicului ce trebuie să respecte un plan extrem de strict de urbanism. Ca să mă exprim mai pe șleau, orice, dar absolut ORICE intenționez să construiesc la Amboise, la mine în curtea al cărui proprietar sunt cu acte în regulă, de la a-mi extinde casa sau a-mi construi o alta, până la banalul vopsit al obloanelor, la modificarea unei porți sau a unui gard, trebuie să obțin o autorizație, cu dosar depus la primărie și apropat de serviciul de urbanism. Și nu vă închipuiți că dosarul este ceva simplu (formular de 10 pagini, trei feluri de planuri la scară, montaj foto, totul în 5 exemplare, o lună timp de așteptare pentru răspuns, etc), nici că autorizație e doar ca să fie, sau ca să ne sustragem de la ea. Nici la capitolul materiale de construcție nu facem chiar ce vrem, unele sunt autorizate, altele nu, despre amplasare - doi metri distanță față de stradă sau de vecini - culori, sau forme nici nu mai vorbim. 

  

Niciodata nu stii cand iti pot folosi cunostintele de geometrie :p

Mulți vor zice cum așa, nu-i casa ta? Ba da, e casa mea, dar atât timp cât nu trăiesc în pustietate nu pot face chiar ce vreau cu ea. De exemplu, toate fațadele în Touraine sunt în tonuri de alb, gri, sau bej. Nu numai că nu avem voie să ne vopsim fațada altfel, dar nici măcar nu găsește vopsea pentru fațade de altă culoare la magazine. Cum trăim noi localnicii aici așa oropsiți, sub o asemenea dictatură nedemocrată? Păi, boscorodim adesea între noi, mai înjurăm pe unul sau pe altul, adesea pe cei de la primărie, ori ne blestemăm zilele și ne dorim uneori să ne mutăm în câmp, dar în final respectăm și executăm, pentru că știm prea bine că o societate civilizată se bazează pe reguli de urmat, nu de încălcat, iar apoi și nouă ne place să ne bucurăm un peisaj armonios în oraș

Și în final, fără nicio legatură cu restul, vă mărturisesc că vecinii mei sunt cei mai cool bătrâni. Avem mai multe rânduri de vecini, dar nu cu toți am interacționat până acum foarte mult, cu o excepție, cuplul din dreapta noastră, care a fost curios de noi încă de când ne-am mutat și care, apropo, credea că suntem naționaliști corsicani (avem o plăcuță montată pe casă Corse-Corsica). Mi-au plăcut de la început, păreau exact genul meu de oameni: plini de viață și foarte prietenoși. În plus, judecând după rulota moderna parcată în curte, am bănuit că sunt pasionați de călătorii și că adoră, la fel ca noi, campingul. În timp, mai multe discuții și câteva aperouri mai târziu, am realizat că sunt și foarte populari, conviviali, sociabili, deschiși și serviabili. Nimic nou sub soare o să ziceți. Ei bine, nici n-ar avea ce, dacă vecinii noștrii n-ar fi.. octogenari. Da, simpaticii vecini joviali, care își fac încă planuri de plimbări prin Europa, care își redecorează modern sufrageria și ne cheamă să o vedem, care grădinăresc cu spor, râd, socializează și fac vara grătare în curte cu prietenii (tot pensionari, desigur) au 80 de ani. Și ca să vă spun sincer, sunt o companie mult mai plăcută decât mulți tineri de vârsta mea, plini de aere și cu o vederi înguste. Mi se par extraordinari și îi admirăm la maxim, ba chiar reprezintă pentru noi un model de viață bun de urmat, fiind o dovadă clară că vârsta nu este un impediment să trăiești și să faci ceea ce-ți place și că pensia nu este chiar sfârșitul vieții. Firește că e greu să generalizăm, depinde de la caz la caz, sunt și alți factori care intră în joc, starea de sănătate, modul de viață și, dacă e să punem cărțile pe față, veniturile lunare (sunt oameni cu venituri medii, nu milionari).  Însă dincolo de toate acestea, cred totusi că este vorba în primul rând despre metalitate, ori eu nimic nu admir la un om mai mult decât mentalitatea deschisă și vederile largi.