Trei. Și cu Azorel patru

Dacă ar fi să împart cei 5 ani de viață în Franța în capitole cel mai probabil aș scrie trei. 

Primul l-aș numi generic "Tours și primii ani în doi". L-aș începe cu prima valiză coborâtă din avion și l-aș termina cu ultima cutie scoasă pe ușa micuțului nostru apartament situat la malul Loarei. Ar cuprinde, așa cum s-ar bănui, prima perioadă a vieții noastre împreună strâns legată de Tours, orășelul pe care și astăzi, chiar dacă nu mai locuiesc în el, îl iubesc la fel pasional, ca pe un leagăn al începuturilor mele pe meleaguri franțuzești. Am locuit 3 ani și jumătate în "capitala Văii Loarei", câteva luni în chiar în centrul istoric, mai apoi în cartierul Prébandes, unul dintre cele mai elegante din oraș, și a fost dragoste la prima vedere, din primul moment când am pășit pe străduțele lui. E frumos într-adevăr Tours, nu cred că ar putea cineva care l-a cunoscut cât de cât să conteste, doar că pentru mine este cu atât mai frumos cu cât fiecare loc, fiecare colțisor, fiecare măsuță cu scaunele așezate către stradă spun o poveste. Spun toate capitole din povestea noastră. Înfățișează la tot pasul cele dintâi ieșiri și plimbări în doi, relatează planuri, emoții, temeri, visuri, griji, începuturi cuprinse în două geamantane mari aduse din România, dintre care pe unul îl păstrez și astăzi.  

  

Parcă văd drăguțul nostru apartament din centru, cu tapet bleu-ciel, atât de nespațios în realitate, dar viu și încăpător pentru toții prietenii în serile de distracție. Rememorez ziua când l-am luat pe Azorel, cu contract și cu factură, atât de mic, timid și negru la început. Tot mic este și acum, negru mai puțin, dar temperamental și răsfățat, de nu pot să nu mă gândesc la cât ne-a condimentat și umplut de bucurie viața. Îmi amintesc cu drag de primele lecții de franceză, de colegi și profesori, de istorisiri și bucate din toate colțurile lumii, dar mai ales de de verbele neregulate conjugate și răsconjugate de sute de ori. Mă gândesc la Loara și la bălăcelile târzii de august, sau la parcul elegant din capătul străzii, atât de verde până și-n ianuarie. La centrul istoric, Vieux Tours, animat întotdeauna și la nopțile în oraș, udate cu vinuri bune sau pahare mari de cocteiluri, prea multe la număr uneori. La căsuțele cu bârne de lemn, la străduțele sinuoase bătute la pas cu nesaț, ca și cum aș fi vrut să descopăr tot, fără să-mi scape nimic... 

Al doilea capitol l-aș numi doar "Amboise" și, deși nu ar fi un capitol prea lung, nici la fel de însuflețit ca anteriorul, s-ar dovedi unul al maturității noastre, al învățămintelor și al responsabilităților vieții în doi. Decizii importante, chibzuiri, răspunderi, obligații, dar și aspirații îndrăznețe, dorințe sau împliniri. Achiziționarea unei case, un credit la bancă, amenajări, lucrări, modificări. Sfârșitul vieții la bloc și descoperirea vieții la curte. Momente agreabile în grădină vara și plăcerea serilor în fața șemineului iarna. Loara curgând prin spate, ca un vecin adesea indolent, baloanele cu aer cald brăzdând amurgurile, imaginea castelului secular în fiecare sezon, poveștile și oamenii, aperitivele în compania simpaticilor vecini octogenari, ce bat Europa cu rulota. Recoltele cu gust de gradina, sufrageria spațioasă cât tot apartamentul din Tours, piața duminicală și câte și mai câte întâmplări și amintiri despre "viața la țară". 

  

Firește că ar mai fi și alte capitole, anterioare perioadei franțuzești. Capiole mai lungi sau mai scurte, mai interesante sau mai monotone, capitole cu prieteni vechi sau seri pe munte, cu beri, cu discoteci sau cu joburi la bănci, capitole pe care, ca fiecare dintre noi, le-aș dori sau nu publicate.  

Cât despre capitolul trei… Ei bine capitolul trei, ce abia a început a se scrie, l-aș numi "Trei. Si cu Azorel patru" și ar fi despre următoarea etapă în viața noastră, una firească, poate previzibilă, plănuită. O etapă care a început exact atunci când trebuia să înceapă, deși uneori poate că mi-aș fi dorit să înceapă mai devreme. O etapă exact ca o călătorie pusă la cale și așteptată cu nerăbdare de ceva timp. O călătorie pe care mulți, foarte mulți, aproape toți o parcurg pregătiți sau nu, dar care rămâne totuși unică pentru fiecare. O călătorie cu bilet doar dus, din care nu există niciodată cale de întors. O călătorie inedită, îndrăzneață, intensă, poate cea mai aventuroasă dintre toate: călătoria spre a fi părinți. La "destinatie" vom ajunge la sfârșit de decembrie, început de ianuarie, așa că sărbătorile de anul acesta sunt cele mai așteptate dintre toate. Despre cum va fi habar nu avem, bănuim că rău nu are cum să ne fie, dar suntem curioși să aflăm, să experimentam, să învățam împreună cu Ea. Sunt convinsă că ne va schimba viața și că multe lucruri nu vor mai sta la fel, dar așteptăm cu nerăbdare să o facă, sigur o să ne adaptăm și o să facem față cu brio. Așa că în curând experiențele noastre franceze, călătoriile mai aproape sau departe de casă, activitățile de timp liber atât de povestite pe blog, viața noastră cu totul, se vor desfășura în formație extinsă. În formație de patru. Noi trei și cu Azorel patru, desigur. 

Toti 4 in Tours la inceput de septembrie :p