Cinci săptămâni de izolare

Iată-ne trecuți și de a cincea săptămâna de consemnare la domiciliu. Începe sa fie lunga si ma întreb adesea cum o sa ne amintim de aceasta perioada și ce învățăminte vom trage din ea. Oare ne vom aminti lucrurile plăcute? E drept, petrecem mai mult timp împreuna ceea ce in mod obișnuit nu se întâmpla și ar trebui sa profitam din plin de acest aspect. Sau ne-o vom aduce aminte ca o perioada sumbra, caci este sumbra oricât am trage noi de partea ei frumoasa? Și vom învață oare ceva? Sa prețuim poate mai mult ceea ce avem și sa nu mai luam totul ca și cum ni s-ar cuveni din oficiu? Nu știu, vom vedea. Suntem sănătoși și asta contează cel mai mult. Restul se rezolva intr-un fel sau altul.

S-a anunțat ca deconfinarea, ieșirea din izolare, va începe la noi pe 11 mai și se va desfășura progresiv. Ar începe sa se deschidă treptat școlile, pe când restaurantele, hotelurile, o mare parte din magazine vor rămâne închise. Nu știm sigur cum se vor desfășura lucrurile, încă sunt multe dezacorduri și necunoscute. Mulți părinți vor refuza a-și ducă copiii la școala pe motiv ca nu este încă sigur. Pe de alta parte economia trebuie repornită și atât timp cât copiii stau acasă mulți părinți nu se pot întoarce la lucru. Oamenii sunt contrariați, speriați, dar mai ales nesiguri. Sunt multe întrebări, iar răspunsurile sunt inca destul de evazive. Cum vom ieși din izolare, cu ce riscuri și când ar fi mai sigur sa o facem pana nu ne prăbușim economic și nu o luam cu mintea pe arătura? Nimeni nu pare sa aibe momentan o soluție.

Pana una alta iată ca a fost și Paștele. De cel catolic a fost cald și fetele au căutat ouăle ascunse prin iarba. De cel ortodox a fost rece, am colorat cateva oua cu colorant alimentar (nu mi-au ieșit!), am făcut cozonac și friptura de miel. Nu (mai) suntem practicanți, asa ca partea strict religioasă a sărbătorii am lăsat-o, ca in fiecare an, de o parte. Apropo de cozonac, eu nu înțeleg de ce multă lume fuge de prepararea lui considerându-l o treaba asa de dificila. Personal la un tort sau alta prăjitura cu crema nu m-as bagă nici sa ma pici cu ceara, dar la un cozonac oricând. Și sunt genul care coace prajituri in casa de cateva ori pe an, nu mai mult. Cu o rețeta buna, respectata cu acuratețe și ingrediente de calitate iese cozonacul fara probleme. Și vai, cât este de bun! Desigur, e nevoie și de un frământat vânjos (de asta s-a ocupat soțul!), dar dacă nu aveți unul in dotare atunci cu siguranța un robot poate rezolva problema. 

Odata cu Paștele și probabil și din pricina izolarii m-a cam bușit și nostalgia. Nostalgia aceea de Paștele din copilărie și adolescenta, de sărbătoare aceea simpla și totodata atât de complexa de la sat. De intensitatea pregătirii ei și de liniștea ce se lasa dupa. De cei dragi de atunci și de cei care nu mai sunt astăzi. De locurile care îmi sunt acum atât de departe, pe care le mai am doar in amintiri și care astăzi poate nici nu mai sunt la fel. De aerul acela rece și curat de aprile adevărat, caci la noi pare deja ca suntem in Iunie, de natura proaspăta. De slujbele de la biserica, de la care nu lipseam niciodată, dar mai ales de cum le trăiam și cum simteam atunci. De lumânările clipocind ce-și făceau drum prin întuneric către fiecare casa din sat, aducând cu ele acea bucurie sinceră, acea credință naiva pe care astăzi mi-e din ce in ce mai greu sa o regăsesc.

Cu alte cuvinte, aștept cu nerăbdare ieșirea din aceasta confinare care începe sa-mi ducă mintea pe cărări nebănuite. Când dorm fetele, desigur, altfel sunt tot timpul in priza. Micile hârjoneli între surori sunt greu de gestionat, nu durează mai mult de cinci minute o joaca liniștita fără sa apara ceva de împărțit. Asa ca aveți grija de voi și sa auzim de bine. Paste fericit!