Dacă ar fi să aleg un loc din România despre care să spun că este preferatul meu ar fi foarte greu. Sunt multe... Sunt atâtea locuri pline de istorie, de tradiții, de cultură, zone pitorești sau peisaje ce-ți taie răsuflarea. Însă știu sigur că la loc fruntaș în sufletul meu este întreaga zonă Rucar-Bran. Și fiindcă e iarnă și vin sărbătorile, gândul mă duce fără să vreau la satele acelea rispite pe măguri presărate cu căpițe de fân uscat, în spatele cărora se înaltă semeți Muntii Bucegii și Piatra Craiului, la zăpada proaspăt așternută, la poienițe luminoase și brazii înalți, la gerul de afară și focul din sobă, la miros de jumări proaspete și cașcaval afumat. 

Este o imagine pe care o păstrez în minte, pe care o caut mereu și la care vizez neîncetat de aici de departe. Fie că e vorba de Rucar, de Podul Dâmboviței, de Șirnea, de Peștera sau de Bran, toate aceste așezări aruncate pe dealuri și printre curmături mi se par fascinante. Că e toamnă, primăvară, vară, dar mai ales iarnă, meleagurile acestea mă impresionează mereu, ca prima dată. Uneori le-am văzut doar în trecere, alteori am mers special, pentru drumeții, pentru revelioane, în excursii sau pur și simplu doar pentru câteva zile de relaxare, însă de fiecare dată m-au primit la fel de bine. 

Fost drum comercial între Țara Românească și Ardeal, culoarul Rucar-Bran mi se pare o zonă turistică importantă, care merită promovată frumos. Găsisem un articol pe internet de curând, unde numeau zona loc de vacanță pentru comozi. Oare de când etichetăm atât de superficial locurile si nu mai vedem deloc în profunzime? Dacă a merge să te relaxezi, a admira peisaje, a te bucura de tradiții vechi într-un decor rustic, a mânca bucate alese, a întâlni oameni simpli, neșcoliți, dar care te uimesc cu inteligența lor nativă, neșlefuită, a te trezi dimineața înconjurat de munții pe care încă mai urcă turme de oi înseamnă comoditate, atunci eu sunt cel mai comod dintre oameni.  

Dacă aș fi venit în România anul acesta și aș fi ales să petrec Revelionul undeva, clar aș fi mers spre satele de lângă Bran. Numai când mă gândesc la platourile pline ochi cu cu mâncare tradițională locală, la brânza și șunculița afumată, la sorici proaspăt și la țuica de prune, la sania trasă de cai, la Piatră Craiului spre apus și Culmea Scara la răsărit, parcă acum aș sări în avion.  









 Cui îi mai place la Bran?
SHARE 37 comments

Add your comment

  1. Iti impartasesc placerea si cum in acest an revelionul il petrec la Cabana Curmatura sper sa trag o fuga si prin zona Branului - un mic traseu pana la Casa Folea macar. Faptul ca in pozele tale zona arata minunat si in straie albe m-a inspirat, asta-i clar.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La Curmatura, super!!!
      Pe langa Casa Folea se pot face plimbari faine. Am fost, dar nu iarna ce-i drept.

      Ștergere
  2. Adevărul este că nici eu nu aş putea spune care este locul meu preferat din România, fiecare are ceva frumos. Cât despre zona Rucăr-Bran-Moieciu, am fost de câteva ori, într-adevăr peisajele sunt superbe, mâncărurile gustoase, oamenii, în general, prietenoşi. În weekend, de sărbători, este însă tare aglomerat, mai ales Bran-Moieciu, zona devine astfel cam gălăgioasă, ceea ce mie nu îmi prea place.

    Multe pensiuni de acolo au capacitate medie spre mare, arată mai degrabă ca un motel/hotel... eu înţeleg prin pensiune un loc cu o capacitate mai mică, unde există o anumită intimitate. Dar am stat acolo de două ori şi la pensiuni micuţe, unde a fost minunat.

    Tot în apropiere de zona Bran sunt şi alte aşezări la fel de pitoreşti, dar mai liniştite. Una dintre cele mai frumoase, tare mult mi-a plăcut acolo, este Poiana Mărului. Îţi recomand să mergi când poţi! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, intr-adevar Bran si Moeciu sunt aglomerate de sarbatori. De obicei cand merg aleg sate ca Pestera, Magura, Sirnea...sunt mult mai linistite si cu peisaje de vis. Cunosc Poiana Marului, e dragut si acolo.
      Sunt pensiuni pentru toate gusturile si preferintele, dar si eu prefer la fel, pe cele mai micute si mai intime.

      Ștergere
  3. multumesc. mai zi lucruri frumoase despre Romania. am nevoie :) (Miky sunt, nu ma pot loga:))

    RăspundețiȘtergere
  4. Ce locuri pitoresti avem in Romania! Fantastice fotografiile tale, Larisa. Eu, in momentul de fata, nici nu-mi mai aduc aminte de cand sau mai bine zis daca am fost la Bran. Probabil cand eram foarte micuta... Mi-ar placea sa merg la Castel, sa fac fotografii in zona.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, Nice, sunt si in Romania o multime de locuri frumoase!
      Cum tie iti place fotografia, iti recoman zona pentru o sesiune foto, e tare pitoreasca. Castelul nu neaparat, e foarte aglomerat si sincer kitcios. Cred ca a fost fain candva, dar modernizarile s-au facut aiurea dupa parerea mea.

      Ștergere
  5. mieee...una din zonele preferate ! :)
    te asteptam la sorici !

    RăspundețiȘtergere
  6. Am fost o singura data la Bran și mi-a placut tare mult. Ce-i drept ca am fost vara in iunie, dar cred ca nici nu se compară cu atmosfera de iarna!!
    Tu ai veni de Revelion în România în timp ce eu aș merge în Franța ta :) Zici ca suntem ca si fetele cu par creț sau întins, fiecare îl vrea pe al celeilalte :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)) da!
      Nu stii ca intotdeauna omu' isi doreste ce nu are :))?!
      Si toamna mai e frumos in zona, mai ales daca e o toamna calda si insorita.

      Ștergere
  7. Imi place si mie foarte mult zona, dar, din pacate, n-am reusit niciodata sa stau macar o zi, mereu am fost in trecere.

    Fotografiile sunt mi-nu-na-te si o sa le promovez pe Facebook, ca merita:D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu de cele mai multe ori am fost tot in trecere, dar am si stat alte dati. Iti recomand sa mergeti un weekend la casa Folea (daca nu ati fost) si sa faceti ceva drumetii prin zona (de preferat toamna). Merita!!

      Ștergere
    2. Drumetii sigur o sa fac in Piatra Craiului! Mersi pentru recomandare, o s-o tin minte,cand voi cauta cazare in zona.

      Ștergere
    3. Uite am stat acolo cand am facut traseul asta : http://www.blogul-larisei.com/2012/03/fost-odata-ca-niciodata-ca-de-n-ar-fi.html

      Ștergere
  8. Eu imi spun deseori ca de mi-as lua o casa, mi-ar placea sa fie sus pe un deal din Culoar. Privelistea merita orice investitie, unde mai pui ca esti si aproape de trasee de tot felul...
    Pacat ca sunt tot mai multe pensiuni si tot mai putine case autentice si mi-ar fi placut ca pensiunile sa urmeze exemplul celor din Alpi si sa se incadreze in peisaj prin materiale ca piatra si lemn si fara culori stridente de vopsea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, Claudia, asta nu-mi place nici mie ca se construieste sau se modernizeaza aiurea. Ar trebui sa se pastreze o omogenitate arhitecturala, fie ca e hotel, pensiune, sau casa de vacanta...ar arata mult mai bine peisajul de ansamblu.

      Ștergere
  9. Am fost la Bran insa nu am fost in satele de langa. Sotul meu a fost intr-o iarna inainte sa ne cunoastem si de atunci tot imi zice ca trebuie sa mergem impreuna :)
    Sincer si eu vreau

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa mergeti, e fain!
      Daca iti place mai liniste, atunci satele de langa sunt perfecte. Eu am mers des si pentru ca fiind aproape de Bucuresti, mergea de weekend.

      Ștergere
  10. Larisa, am fost de nenumarate ori in zona Branului. Ma fascineaza si ma face de fiecare data sa decoper ceva nou.

    RăspundețiȘtergere
  11. De câte ori am fost cu mașina pe Bran m-am simțit rău, așa că nu "îl simpatizez" prea mult. Trăind la oraș, îmi vine greu să percep frumusețea unui loc din munte.
    Oricum, pozele tale sunt frumoase!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Data viitoare cand mai mergi poate ti-e mai bine si il vei indragi draga Maria!

      Ștergere
    2. Uf... sper și-mi doresc tare mult, Lari!

      Ștergere
  12. Fotografiile tale sunt absolut superbe. Cunosc zona insa n-am stat niciodata acolo, doar am traversat-o de mai multe ori. Am si cumparat cascaval afumat de la oamenii de pe acolo :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, si eu, e foarte bun...mmm ce pofta mi-e acum :))

      Ștergere
  13. Foarte frumoase pozele tale, cred ca are ceva vina si fotograful :)
    Avem in tara niste peisaje pe care nu stiu daca le gasesti in alta parte. Nu pot spune nici daca sunt mai frumoase decat altele, dar stiu ca numai ele ma pot face sa ma simt acasa.
    Mie mi-a ramas in memorie o dimineata la Arieseni, pe undeva pe langa pestera Scarisoara. Dormisem in cort si, cand ne-am trezit dimineata, totul era scaldat in soare si, in acelasi timp, invaluit in aburii rasaritului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, au si peisajele romanesti farmecul lor. La Arieseni nu cred ca am fost, dar stiu ca este foarte frumoasa zona. Si apoi depinde si de moment, cum spui si tu.

      Ștergere
  14. Baiatul meu a fost de doua ori la Bran cu scoala. Eu nu imi amintesc sa fii ajuns pe acolo, decat poate daca m-au dus ai mei cand eram foarte mica. Fotografiile tale pot fi folosite cu mare succes pe post de felicitari sau vederi.
    Avem o tara minunata, cu locuri fermecatoare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Vienela! Da, sunt multe locuri frumoase in Romania...

      Ștergere
  15. Ai dreptate! Si chiar o sa ma gandesc pentru la anu.. poate fac acolo revelionul :) Love it, love it, love it! :) Poate ajung iarna asta iarasi pe acolo..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La anul sper sa vin si eu in Ro de sarbatori. Si sigur n-o sa prind zapada nici la munte, ca de obicei :)) Mereu am bafta asta :))

      Ștergere
  16. sarbatori fericite alaturi de cei dragi, sanatate, vise împlinite, pace în suflet, dragoste si armonie! Un Craciun plin cu bucurii!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Cramen!
      Iti doresc un Craciun minunat alaturi de cei dragi!

      Ștergere
  17. Bună scumpo!
    Nașterea Domnului să-ți aducă pace și liniște sufletească,bucurie
    și-mplinirea tuturor dorințelor alături de cei dragi!
    CRĂCIUN FERICIT!
    SĂRBĂTOTI FERICITE!
    Cu mult,mult drag!

    http://www.youtube.com/watch?v=MbZWnRvKGg8&list=HL1356245779

    RăspundețiȘtergere

© BLOGUL LARISEI · THEME BY WATDESIGNEXPRESS