La malul oceanului cu tartiflette de la munte

Întotdeauna mi-am dorit să văd marea iarna. Habar nu am de ce, pentru că eu nici vara nu țin neapărat s-o văd. Dar iarna credeam eu că e mai fascinantă. Deși n-a fost vreodată departe, că doar Constanța era la vreo 250 km de București, tot n-am ajuns. Probabil nu mi-am dorit îndeajuns, că altfel făceam eu ce făceam și tot ajungeam. Acum tot la 250 de km este marea. Mă rog, oceanul, dar este cam tot aia. Nu vrea parcă să mă părăsească deloc, tot aproape rămâne, iar eu rămân să mă întreb mereu de ce natura n-a făcut Alpii acolo și Atlanticul în locul Alpilor. Bine, decât să muți munții din loc, mai bine mă mut eu lângă ei, dar nah, așa a fost să fie. Poate cine știe, în viitor....

Și probabil nici până în ziua de azi n-aș fi ajuns să văd marea iarna, dacă săptămâna trecută nu primeam o invitație de la un amic, care ne zicea să peterecem weekendul la el. Respectivul are o căsuță de vacanță la malul mării. Oceanului. Nu e chiar a lui, ci a familiei sale, dar fiecare membru o folosește când și cum vrea. La început nu știam dacă să mergem, că aveam diverse de făcut, dar am zis până la urmă de ce nu, dacă omu' tot ne-a invitat. Hai să vedem oceanul iarna!

Și uite așa, vineri pe la prânz, am plecat către Chatelaillon-Plage, un mic orășel la malul mării, la vreo 15 km de La Rochelle, care Rochelle este la vreo alți 240 km de Tours. Vremea arăta bine, chiar și în Tours era soare, deși cam frig cei drept. După 2 ore și un pic am ajuns la destinație. Nu era nimeni acasă. Oamenii erau ... la plajă. Înțelegeți voi, la plimbare pe plajă, că doar nu se bronzau în slip în ianuarie! 

Ne-am luat catrafusele, prin ele înțelegându-se în primul rând rucsacul foto cu aparat cu tot și trepiedul și am pornit spre plajă. Era soare și mult mai cald ca în Tours. Bine, nu stăteam chiar în tricou, dar orium....să zicem vreo 10 grade, ceea ce, pentru ianuarie este destul de bine. Singura problemă era, cum este de altfel întotdeauna la mare, vântul. Nu sufla să te dea chiar jos, dar oricum se simțea la urechi rece. Așa că mi-am tras căciula.  

Am mai fost la Chatelaillon în vara lui 2011. La vremea respectivă venisem în Franța pentru un weekend. Am povestit aici acum ceva vreme. Orășelul era la fel cum îl lăsasem atunci, singura diferență o făcea anotimpul. Când am venit prima data am făcut plajă și m-am bălăcit. Acum, clar nu se punea problema. Însă, dacă nu te uitai la oamenii care erau în haine groase și la copacii care nu aveau frunze, nimic n-ar fi trădat iarna. Totul era așa de colorat, de curat, de vesel și animat. 

Orașul are o plajă care se întinde de-a lungul său și odată cu ea o faleză de pomenada. Deși era ianuarie, mulți oameni ieșiseră la plimbare, mânați probabil de soarele care strălucea, chiar dacă avea ceva dințișori. Terasele erau deschise, iar oceanul era atât de liniștit încât părea un imens lac. Nici un val, nici o mișcare. Niciodată parcă nu l-am văzut așa, până și vara trecută era atât de tulburat, de parcă vroia să înghită tot în jur. Plaja era foarte curată, nisipul fîn, dar rece. Nu este voie cu câinii pe plajă în sezon. Nici măcar cu ei în lesă, ceea ce o fi bine, dar pentru mine este cât se poate de nasol, dacă vin la vară. Acum nu era problemă, așa că a alergat și Azorel puțin prin nisip. 

Faleză de promenadă este foarte drăguță, ți-e mai mare dragul să te plimbi pe acolo. Orășelul este oricum foarte curat, iar casele sunt toate zugrăvite în culori deschise, dând astfel o senzație de bună dispoziție. În plus, ca peste tot, arhitectura și culorile sunt omogene, ceea ce crează un echilibru și o armonie vizuală, lucru care eu îl apreciez foarte tare. Sunt foarte puțini localnici adevărați aici. Majoritatea caselor sunt de vacanță, ai căror proprietari locuiesc în orașele învecinate. Sunt și câteva hoteluri și vile și chiar un camping pentru turiști, deschis doar vara.  

Întâlnirăm prietenii până la urmă, băurăm o ciocolată caldă la terasă împreună, ne mai învârtirăm nițel și făcurăm câteva poze și o luarăm ușor spre casă. Odată ce soarele se apropia de culcuș, temperatura începuse și ea să scadă. Era totuși ianuarie. 

Acasă am pus-o de o masă franțuzească, cum altfel, cu un tartiflette și un vin bun. 

Ce e aia tartiflette?! Păi, tartiflettul nu este altceva decât cartofi gratinați cu brânză Reblochon. Rețeta este originară din Savoie, adică din Alpi și este foarte populara iarna în stațiunile de schi. Noi o serveam la malul oceanului, dar mă rog, merge și așa. O mică diferență de altitudine doar! De fapt am observat că aici sunt foarte populare în perioada de iarnă preparatele cu brânză topită. Dar nu vă gandiți la cubulețe din alea clasice, ci la brânză normală, gen cașcaval, topită  și servită în fel și chip. V-am spus povestea celor trei fondue și cea a Mont d'Or-ului. Reblochon-ul este o brânză tot de la munte și tot  din Savoie sau Haute-Savoie, împuțită, cum altfel, din lapte crud, nepasteurizat, de vacă, cu masă moale, în crustă și presata. E bună, nu zic nu, mai ales în preparate, când este topită la cuptor.

Cum se face tartiflette? Simplu. Se iau niște cartofi, se fierb, se lasă să se răcească, apoi se curăță de coajă și se taie felii. În acest timp se călește puțină ceapă tăiată mărunt în ulei, împreună cu un pic de lardon fumé (adică un fel de kaiser, deci se poate înlocui cu bacon, jambon, ce vreți voi, carne să fie), iar spre sfârșit se adaugă puțină smântână. Smântâna nu este obligatorie, doar dacă vă place vouă. 

PS:  nu luați în seamă vinul roșu din pahar, rămăsese de la aperitiv  :)

După ce toate aceastea sunt gata, într-o tavă se întinde un strat de cartofi felii, peste ei un strat de sos, iar peste sos felii de brânză Reblochon. Reblochon-ul se poate înlocui cu Brie sau Camembret, sau după caz cu orice fel de brânză moale, care se topește ușor în cuptor. După ce am așezat brânza, repetăm operațiunea, adică cartofi, sos, iar brânză. Cam de două ori se face treaba, hai trei, dacă aveți tavă înaltă. După ultimul strat, se stropește un pic cu un vin alb, demisec, ușor (de Savoie) și se rade puțină brânză, gen Ementaler, sau orice altceva mai tare și se bagă vreo jumătate de oră la cuptor. Se scoate și se servește caldă, acompaniată, firește, indiscutabil și incontestabil deeeee... Da, de un vin. Alb sau rosé, numai lejer și demi-sec să fie.

N-am făcut eu tartiflette-ul, ci o prietenă franțuzoaică desigur, specialistă în astfel de rețete, eu doar am asistat și am ajutat. Dar voi încerca și acasă. Poate încercați și voi și-mi spuneți după cum fuse și duse !  

Acum că de de mâncat mâncarăm, de băut băurăm (cu măsură desigur!), de râs am râs și am glumit, acum să ne mai și băgam la somn. Mâine urmează o vizită la Rochefort...

S-ar putea să te intereseze și: 

 Alte călătorii pe Coasta Atlnticului

 Gastronomie și vinuri franțuzești 

 Toate călătoriile mele prin Franța