Întotdeauna mi-am dorit să văd marea iarna. Habar nu am de ce, pentru că eu nici vara nu țin neapărat s-o văd. Dar iarna credeam eu că e mai fascinantă. Deși n-a fost vreodată departe, că doar Constanța era la vreo 250 km de București, tot n-am ajuns. Probabil nu mi-am dorit îndeajuns, că altfel făceam eu ce făceam și tot ajungeam. Acum tot la 250 de km este marea. Mă rog, oceanul, dar este cam tot aia. Nu vrea parcă să mă părăsească deloc, tot aproape rămâne, iar eu rămân să mă întreb mereu de ce natura n-a făcut Alpii acolo și Atlanticul în locul Alpilor. Bine, decât să muți munții din loc, mai bine mă mut eu lângă ei, dar nah, așa a fost să fie. Poate cine știe, în viitor....
