Despre lucruri simple pe malul lacului Varennes

De când mă știu am iubit natura și timpul petrecut în mijlocul ei. Ador activitățile în aer liber, de relaxare, de aventură, sau diverse sporturi și simt că mă sufoc când trec prea multe zile fără să părăsesc orașul, în care din păcate încă mai locuiesc. Pentru că, vă spun sincer, niciodată nu mi-a plăcut viața în oraș. Sau cel puțin nu în cele mari. Nu știu, poate sunt eu mult prea idealistă, însă visez să am cândva o casă cu o curte mare și umbroasă, cu o tersa cochetă unde să-mi beau vara cafeaua, cu un mic colț unde să cultiv legume, cu livadă, peluză și de ce nu, o mică piscină. Iar dacă atunci când aș deschide fereastra aș vedea și un pisc de munte, atunci ar fi perfect. Desigur că nu m-aș muta nici în mijlocul pustietății, dar un sat, sau orășel agreabil mi-ar conveni de minune. Până atunci însă, mă mulțumesc admirând cu jind grădinile altora, sau mă amuz petrecându-mi zilele libere în locuri sălbatice, cât mai departe de clocotul vieții urbane și cât mai aproape de natură.

Am copilărit la țară, alături de bunica din partea tatălui, într-un sat din câmpia Bărăganului, un loc nu foarte pitoresc, dar pe care nu l-aș schimba cu niciun altul. Am avut ceilați bunici tot la țară, într-un sat frumos, pitit printre dealurile argeșene, astfel că m-am putut bucura mereu de zile petrecute la aer curat, m-am putut bucura de plimbări în natură, de verdeață și de liniște. M-am mutat fără să vreau în București, pentru că așa a fost să fie și oricum nu aș fi putut atunci să decid singură, dar n-am reușit niciodată să îndrăgesc acel oraș. Nu pentru că n-ar fi frumos, sau pentru că ar avea cine știe ce lipsuri, ci din simplul fapt că traiul în mijlocul îngrămădelii urbane mi se pare un chin. Forfota, vâlva, repeziciunea cu care se scuccede totul, îmbulzeala, zgomotul, toate acestea mă amețesc. Nu zic că detest orașele mari, zic că le pot aprecia doar pentru câteva zile. Ador Parisul, de exemplu, dar nu mi-am dorit nici un moment să locuiesc acolo, pentru că n-am reușit niciodată să simt plăcerea cosmopolitului, sau a aglomerației.  O plimbare din când în când îmi este suficientă.

Am plecat din București și am ajuns tot într-un oraș, pentru că așa a fost să fie. Însă Tours este altfel. Mic, calm, potolit, fără blocuri înalte de beton, cu miros de lemne arse în șeminee iarna, cu verdeața de pe malul Loarei vara, m-a făcut să închei un compromis cu viața la oraș, cel puțin pentru moment, până în ziua când vom avea căsuță noastră cu grădină mare și mulți leandri albi în jur. Până se va împlini visul, profit de zilele libere și ori de câte ori am ocazia, fug în mijlocul naturii. Mai ales vara. Nu contează prea tare unde, numai aer curat și iarbă verde să fie. 

Anul acesta, vara a fost destul de generoasă cu noi locuitorii din Touraine. Cică n-au mai fost atâtea zile însorite una după alta de nu știu când. Nu știu exact, pentru că nu locuiesc aici decât de 2 ani, dar știu că anul trecut n-a fost nici pe departe unul atât de călduros. Parcă nu mi-a venit să stau în casă, sau să aleg alte activități de interior. Parcă nu aș fi vrut să treacă vara și să nu apuc să profit de ea, pentru că în fiecare zi am avut impresia că se va sfârși. Parcă aș fi vrut să rețin tot soarele, cu toți porii, să-mi ajungă până la anul. Vara nu s-a sfârșit nici astăzi și nici n-o va face prea curând, dar cel puțin am trăit-o la intensitate maximă. Pielea mea poate depune mărturie.
 

Și uite așa am ajuns săptămâna trecută la Marçon, pe malul lacului Varennes. Situat pe Valea râului Loir (care este altul decât Loire/Loara ), satul Marçon pare pierdut undeva în mijlocul nicăieri-ului. Drumul până acolo se face pe o șosea departamentală îngustă, printre lânuri de grâu și de floarea soarelui. Ici colo printre câmpurile galbene, mai răsare câte o fermă sau câte un petic de pădurice. E tare plăcut. Sub arșița de iulie câmpurile acestea îmi aminteau de satul copilăriei. 

Lângă Marçon se află Lac des Varennes, o întindere imensă de apă pe malul căreia s-a amenajat un "parc de loisirs", adică de activități în aer liber, păstrând totuși pe alocuri sălbăticia naturală. Deschis din aprilie până în octombrie parcul Lac des Varennes oferă tuturor celor care ajung aici o mulțime de îndeletniciri: plajă, teren de mini-golf, teren de tenis sau volei, hidrobiciclete, caiac, canoe, parc de tras cu arcul, mini-perete de escaladă, echitație și cel mai important: pescuitul. Lac de Varennes este un paradis pentru pescari în apele lui înotând crapi, șalăi sau știuci. 

N-a fost un weekend chiar perfect, au fost și câteva situații cam neplăcute, care au adus cu ele mulți nervi, dar ca de fiecare dată, încerc să păstrez amintirile frumoase, făcând abstracție de cele neplăcute. Până la urmă depinde doar de noi cu ce alegem să rămânem. Am pescuit, ne-am bălăcit, am alergat desculță prin iarbă, am fotografiat, am dormit la cort, am luat cina sub cerul liber, am admirat cireada de văcuțe, m-am plimbat printre baloți de paie, am traversat lanuri de floarea soarelui și m-am relaxat la soare. N-a fost o ieșire într-un loc inedit, n-am văzut ceva spectaculos, doar m-am bucurat de lucruri simple: o vacă, o gâză, o ploaie caldă de vară, un crap prins. De multe ori tocmai aceste lucruri simple aduc bucurie. Doar că noi privim de multe ori prea sus că să le observăm.

O săptămână minunată vă doresc, bucurați-vă de vară și de toate lucrurile simple care se întâmplă în fiecare zi!