Nu, n-am găsit vreo piatră în supă, așa se numește, dar să o luăm cu începutul...
Prima zi petrecută în Alpi cred că a fost cea mai frumoasă dintre toate. Dacă stau bine să mă gândesc, nu a fost doar cea mai frumoasă din vacanța cu pricina, ci una dintre cele mai frumoase petrecute de mine iarna pe munte. M-am trezit dimineața destul de devreme și cu cel mai mare entuziasm posibil mi-am tras hainele și bocancii în picioare, am servit micul dejun franțuzesc, cu prăjituri, suc de portocale și cafea, după care mi-am pus repede mintea la contribuție, gândindu-mă cu ce traseu să începem. Îmi pregătisem de acasă mai multe trasee în zonă, extrem de multe pentru o săptămână, dar nu le aranjasem pe zile, zicând că e mai bine să o fac la fața locului, în funcție de vreme. Andrei îmi spusese cu o seară înainte să aleg ceva ușor pentru prima zi, ceva de încălzire dacă se poate, cunoscând pasiunea mea pentru drumeții care chinuie oamenii, așa că după ce am studiat problema pe toate părțile, am ales din catastiful de foi Turul Muntelui Lachat cu rachete de zăpadă.
Apropo de rachetele de zăpadă, aici sunt foarte populare. Iarna, aproape toate traseele de drumeție pe munți sunt recomandate pentru rachete și cam toți drumeții sunt echipați cu ele. Eu eram obișnuită din România să bat zăpada la bocanc, dar dacă așa se face pe aici, m-am adaptat repede. Rachetele se pot închiria de la magazinele de unde se închiriază echipamentul de schi. Anul trecut ne-am închiriat și noi. Pentru o zi-două e rentabil, însă pentru mai mult nu prea, așa că anul acesta ne-am cumpărat două perechi. În plus știm deja că ne place acest sport și că-l vom practica și anii următori, deci investiția se merită.
Turul Muntelui Lachat, traseul despre care vă vorbeam, începea din localitatea Crest- Voland, un sat necunoscut, situat geografic vorbind în Masivul Beaufortain, pe Valea râului Arly, râu ce desparte acest masiv de cel vecin, masivul Aravis. După descrierea de pe site-ul Oficiului de Turism, nu părea ceva foarte dificil (asta fiind concluzia mea, dificultatea fiind pentru mine un termen extrem de relativ; cei de la oficiu au cu siguranță altă părere, clasându-l dificil!), era marcat și nu avea zone expuse la avalanșe (cel mai important!), iar 4 ore de mers în buclă îmi părea floare la ureche, vorba aia, în tinerețile mele mersesem și 12.
Drumul din Giettaz până în Crest Voland, la fel ca toate drumurile pe care le-am făcut în săptămâna respectivă, sunt....sublime, toate ca niște Transfăgărășan-uri mai mici: versanți, văi abrupte, serpentine, pasuri, ce mai, tot tacâmul, astfel încât să înfunzi scaunul mașinii. Noi, veniți de la câmpie mergeam ca melcul, dar să-i fi văzut pe localnici cum depășeau și cum rulau ca pe autostradă! Deh, oameni obișnuiți cu muntele, eu și la 10 la oră îi ziceam lui Andrei să meargă mai încet că mi-e frică! Pentru că nu știu dacă v-am zis vreodată, dar de două lucruri am eu o teamă teribilă: de mașină și de apă. Mă rog, partea bună este autoritățile locale de aici se pare că nu-s niciodată luate prin surprindere de zăpadă, așa că șoselele erau bine desfundate, date cu sare, iar asfaltul era că în palmă de neted, astfel că nici n-am mai folosit lanțurile cumpărate la venire.
Ajunși în Crest Voland, un sătuc simpatic, cu căsuțe una și una, bâjbâim puțin până găsim intrarea pe traseu, deși marcajul era înfipt ca pentru proști, în fața noastră. Ne pregătim rucsacii, ne luăm rachetele la spinare, urmăm un pic sioseaua asfaltată, prin localitate, după care intrăm propriuzis pe potecă. Pe Azorel îl lăsam inițial liber, ce mama naibii, doar e câine!
Prima parte a drumului mi s-a părut magnifică. Nu știu dacă era de vină entuziasmul meu că mă aflam în sfârșit pe munte, sau chiar peisajul era atât de frumos, cert este că dacă aș fi putut să opresc timpul în loc, într-un anume moment din 2013, clar acolo l-aș fi oprit. Covorul alb, neatins, care mi se deschidea în fața ochilor, copacii cocoșați de greutatea zăpezii, casele din vale, în lemn, care doarmeau încă în liniștea dimineții târzii, versanții impunători care se ridicau ca niște ziduri de piatră, aerul oxigenat, fără urmă de miros de oraș....ah, ce frumos mai era!
Desigur că n-aveam timp să stau să admir peisajul cu orele, trebuia să mă mișc mai departe. Am continuat printre casele din Crest Voland (despre care am remarcat că nu au curte, sunt pur și simplu libere pe munte!), am urcat o pantă a prostului, din aia pe care îți dai duhul, am mers cu gura căscată, admirând în stânga și în dreapta, până am treversat o pârtie de schi. De fapt ăsta este un lucru care nu mi-a plăcut deloc la traseul acesta: multitudinea pârtiilor de schi, a teleschiurilor și a telescaunelor pe care le intersectezi, sau pe sub care trebuie să treci. Zău, când mă bucuram și eu de un moment de liniște, hop, altă pârtie! În plus, pârtia ne-a dus un pic în eroare și am luat-o într-o direcție greșită, însă ne-am dat seama repede și cu ajutorul hărții din dotare, am revenit pe poteca marcată. Am făcut pauze de poze, în punctele cu panorame deschise și nu numai. Ca să fiu sinceră cu voi, am făcut poze "ca chinezii", de parcă atunci descopeream aparatul, iar pe Azorel l-am mai vârât în rucsac, că făcuse țurțuri la fund (la propriu!).
Drumul a continuat printr-o pădure de brazi, ca să iasă repede într-o poieniță, unde se afla Refugiul Lachat. Nici nu ne dădusem seama că era trecut de ora prânzului, dar dacă tot ajunserăm aici, ne-am oprit să mâncăm ceva, mai ales că mirosurile erau tare îmbietoare. La terasa refugiului era aglomerație mare; fiind aproape de niște pârtii de schi, cam toți schiorii veneau să mănânce. Ne-am așezat și noi la o masă afară, cu toată lumea, ca vara, chiar dacă nu erau mai mult de 2-3 grade și am așteptat până ni s-a luat comanda. Desigur că nu mai aveau prea multe, v-am mai povestit eu că aici restaurantele nu servesc continuu, dacă ai ratat intervalul 12-14, poți să-ți pui poftă-n cui, dar s-a mai găsit ceva și pentru noi, în speță meniul zilei. Ospătarul ne zice ceva de "soupe au caillou" (în traducere: supă cu piatră) și friptură cu nu știu ce sos de piper, dar la ce foame îmi era, n-am procesat denumirea. Totuși, după ce stomacul s-a mai liniștit, am început să gândesc mai limpede.."supă cu piatră"... ce naiba?! În plus, supa, care la bază era o supă-cremă clasică de legume, conținea niște bucăți de brânză trântite în mijoc, care de la temperatura supei începuseră să se topească. Hai că mâncasem de toate cu brânză până atunci, dar supă nu!
Treaba cu "supa cu piatră" stă în felul următor: soupe au caillou, este o supă țărănească franțuzească, care se prepară cu diverse legume (cartof, morcov, țelină etc) după preferințe și sezon. Cândva, demult, ea se gătea într-un vas suspendat deasupra unui foc de lemne și pregătirea ei dura ore întregi. Se curățau, se spălau și se tăiau legumele în bucăți mari, ceapa se călea în unt (app, de cele trei secrete ale bucătăriei franțuzești: untul, untul și untul!), se acopereau toate cu apă, după care se adăuga o piatră mare plată de râu (curată desigur!), care datorită fierbierii la foc iute și pe tot parcursul ei, se mișca în continuu, în sus și în jos, zdrobind legumele. La finalul fierberii, în supa-cremă rezultată se adăuga puțină smântână și se servea cu tartine de pâine țărănească prăjită, acoperite cu brânză Tomme de Savoie. Desigur că cei de la restaurant, la fel ca și noi acasă, au zdrobit legumele cu un zdrobitor obisnuit, dar principiul ei tradițional rămâne totuși interesant. Chiar dacă pare ciudată, ne-a plăcut mult, așa că în ultima zi, ne-am luat o carte de bucate savoiarde și chiar în seara în care am ajuns acasă, Andrei s-a pus pe treabă și a gătit o astfel de supă, chiar mai bună decât cea mâncată la refugiu.
În mare traseul a fost frumos, chiar dacă Andrei este de părere că numai traseu de încălzire n-a fost ăla. Deja incepsuse să-i fie frică de ce programasem pentru zilele următoare, dar Turul Muntelui Lachat a rămas totuși cel mai lung traseu de iarna asta. Nu pot să-mi dau seama cum au calculat timpul, că deși am mers destul de bine și în afara pauzei de masă, pe care oricum nu o contez, n-am făcut multe pauze, ne-au ieșit totuși la final vreo 6h de mers efctiv. Nu-i mult, dar e bine să știi la ce să te aștepți. Mai ales pe munte! Din această cauză treseul a fost presărat și cu ceva nervișori, dar la sfârșit când faci bilanțul păstrezi doar părțile bune: zăpadă neatinsă, soare și peisaje de vis. În plus, nici acum n-aș fi știut de "supa cu piatră" dacă nu înconjuram Lachatul!
Citește toate episoadele vacanței savoiarde:
Rochebrune: nori, viscol și cea mai scumpă omletă
Chamonix-Flégère sau cum am ajuns să mă plictisesc la munte
Chamonix-Flégère sau cum am ajuns să mă plictisesc la munte
S-ar putea să te intereseze și:
Este absolut sublim si inteleg de ce ai facut poze ca un micut chinez :D Si eu as fi facut la fel ! recunosc ca iti invidiez forma fizica si determinarea :D Nu cred ca as fi rezistat atat mai ales ca nu sunt o fana a frigului :D Azorel este super simpatic si ma bucur ca ai avut grija de fundul lui :D
RăspundețiȘtergereEh, candva aveam o forma fizica mai buna. Acum merg destul de rar pe munte si desi as putea practica alte sporturi pe aici, nu reusesc sa ma mobilizez. Cred ca determinarea ma face sa continui de fiecare data traseul, oricat de greu mi s-ar parea, fizic vorbind.
ȘtergereSuperba zi de vacanta! Minunate fotografii. Trebuie sa zic in gura mare: sunt indragostita definitiv de Bobita!
RăspundețiȘtergereAbia astept sa citesc si celalalte pagini ale jurnalului de vacanta de poveste!
Multumesc Carmen! O sa povestesc si despre restul zilelor.... Sper doar sa nu va plictisesc :)). Eu sunt tare entuziasmata cand mai adaug un jurnal la categoria munte de pe blog :)).
Ștergerepozele sunt geniale
RăspundețiȘtergereMultam :)!
Ștergeremai, ca bine ai zis :)
RăspundețiȘtergeresuper povestit! sa stii ca eu habar nu aveam de supa ta cu pietre, dar o fac...seamana bine cu ce ai zis...crema de legume si cum sunt cu branza dupa mine mereu, pun in supa! :)
Coco nici eu nu stiam, dar ai dreptate, pana la urma este o supa-crema clasica de legume. Iar un pic de smantana si branza o face mai speciala.
ȘtergereAzorel e un simpatic, mai ales in poza in care are zapada la botic !! Peisajele, de poveste, e asemanator cu Sankt Moritz. Abia astept restul povestii si urmatoarele fotografii, m-am uitat si pe albumul g+, superb, superb, superb !
RăspundețiȘtergereMultumesc! E meritul muntelui pentru imaginile frumoase, nu al meu. Eu doar le-am surprins...
ȘtergereNu stiu inca ce sa cred daca lui Azorel ii place zapada, sau nu... :))
Superb povestit, superbe si peisajele, ca din carte, ca la carte! :)
RăspundețiȘtergereCu zapada nu m-as aventura la trasee, nu doar nu am conditia necesara, dar e si periculos pentru spatele meu si friguroasa din mine.
Multumesc Mihaela!
ȘtergereSa stii ca frigul n-ar fi o problema. Si eu sunt tare friguroasa, dar la munte e diferit; mergand te incalzesti. In schimb cu spatele nu-i de glumit...
Extraordinare imagini si, recunosc, mi-ai facut pofta de acea supa! Se pare ca in Franta CHIAR e iarna. Eu am fost in Ciucas pe 19 ianuarie si ziceai ca e toamna. Dar, nu ma plang, a fost prea placut! :) Si inedit pt o luna de iarna pe munte.
RăspundețiȘtergereAm vazut pe net ca nu prea a fost zapada prin Carpati, cel putin pana acum.
ȘtergereDa, la munte atunci chiar a fost iarna. Dar si acolo, in ultimele zile zapada o mai gaseam doar la altitudini mari, prin orasele era mai mult flescaiala. Cand am plecat, era chiar iarba verde :)).
In timp ce ma minunam de frumusetea uluitoare a peisajelor alpine, ma gandeam ca n-as avea curajul sa pornesc pe un asemenea traseu. Pare o aventura totala, cel putin de aici, din fotoliu de unde iti scriu. :P Desi cred ca e un sentiment deosebit sa fotografiezi oceanul alb ce asterne in fata ochilor...
RăspundețiȘtergereAstept cu viu inters si continuarea vacantei. :) Azi, inainte de a vedea ce ai postat tu, am primit un magnet de frigider cu imagini de iarna de la poalele Mont Blancului, din Chamonix. M-a facut sa visez... Apoi a urmat blogul tau...
Nu este un traseu dificil Nice, dar acum desigur depinde de fiecare dintre noi. Eu am mai facut astfel de trasee in Romania, unele chiar mai dificile, dar pentru cineva care n-a mai facut, poate e de preferat unul mai lejer. Apoi nu trebuie facut tot. Am vazut persoane pe drum iesite doar la o plimbare usoara, la fotografiat.
ȘtergereSi cred ca mai este si pasiunea pentru munte...mie imi place asa mult ca nici nu mai simt frigul sau oboseala :)).
Doamne, cat e de frumos!!! Absolut minunat. Aici nimic... :(
RăspundețiȘtergereIarna asta nu mai e ce a fost odata, cam greu sa mai gasesti zapada....
ȘtergereCe sa spun cat de frumos atata totul ! Nu am inteles :ai facut fotografii ca chinezii.Eu raman o fidela cititoare si admiratoare a blogului tau.Cu drag,
RăspundețiȘtergereChinezii fac fotografii foarte foarte multe. La toate obicetivele turistice unde-i intalnesti, fac cadru dupa cadru, exact cum am facut si eu in ziua cu pricina. Am pus intre ghilimele pentru ca este o cacofonie.
ȘtergereMultumesc frumos! Sa aveti o zi buna!
Buna ziua!
RăspundețiȘtergereDupa multe articole citite pe blogul dumneavoastra, pur si simplu ma gandesc, sunt multe drumetii fara minunatul caine? Toate cele bune!
Nu inteleg prea bine intrebarea, dar de cand il avem, il luam cu noi peste tot :).
ȘtergereBuna ziua!
RăspundețiȘtergereNu am avut posibilitatea de a iesi iarna in afara tarii insa, la noi, sa ajungi sa petreci sarbatorile, fara multa zapada Vatra Dornei, spre exemplu, este groaznic, parca nu simti iarna!
Asa este, nici mie nu-mi place iarna si mai ales perioada sarbatorilor fara zapada :).
ȘtergereEste superb si....Azorel e cool! Zapada, liniste si aer curategal odihna!
RăspundețiȘtergereDa e superb la munte! Ce n-as da sa locuiesc intr-un astfel de sat...
ȘtergerePe mine ma imbolnaveste stilul asta de case, le-am tot admirat saptamana trecuta de cate ori am avut ocazia - tocmai am fost in Austria, in Tirol si chiar daca n-am facut drumetii, ci doar schi (nici nu era zapada la poale, ci doar sus pe munte).
RăspundețiȘtergereSunt faine revenirile pe munte si chiar daca conditia fizica nu mai e aceeasi, sufletul zburda :)
Imi place ca au pastrat cat de cat o arhitectura omogena, chiar daca au construit mult, pana acolo unde chiar nu se mai putea construi.
ȘtergereCat despre revenirile pe munte, ai dreptate, conditia fizica nu mai este ca atunci cand mergeam cel putin o data pe luna, muntele fiind la 2 pasi, dar entuziasmul e dublu. Cred ca el misca de fapt picioarele :)).
Superba zona, casele acelea tip cabane, satele imprastiate, muntii si padurile acoperite de zapada, zici ca sunt dintr-o carte pentru copii. In plus mancarea, da, categoric nu ar fi fost o vacanta in Franta daca nu ne povesteai si despre mancarea locala, chiar m-ai facut curioasa cu aceasta supa. In Cluj la restaurant Agape se serveste supa frantuzeasca de cascaval si e foarte buna :)))
RăspundețiȘtergerePoate ca reteta e adaptata sau nu stiu daca zici ca nu se prea foloseste branza in supa.
Am mai mancat asa si la restaurantul indian... dar cu branza fiarta, asa o numesc ei si era foarte buna
Francezii astia mananca totul cu branza, deci nu ma mira sa o puna si in supa. Deci cred ca e autentica reteta de la restaurantul de care vorbesti. Eu pana acum nu gustasem vreodata, in regiunea mea nu se obisnuieste. Dar ma bucur ca am incercat, e buna.
ȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereDa, stiu ca il adori pe Azorel :))!
ȘtergereMultumesc Minnie, sa ai o zi faina! Pupici!
Peisaje de vis, si o vacanta geniala din punctul meu de vedere. Ce ai putea sa-ti doresti mai mult de atat!? Cred ca si daca nu esti pasionat de munte si drumetii, dupa o astfel de iesire ajungi sa-ti placa mai mult decat crezi.
RăspundețiȘtergereAsa zic si eu, chiar daca nu esti pasionat de munte, in astfel de statiuni se gasesc intotdeauna lucruri faine de facut. Cat despre frigul de care se plang toti, cu o haina groasa se rezolva ;)
ȘtergereTare frumos totul pe acolo!
RăspundețiȘtergereN-am fost niciodata iarna pe munte dar cred ca ar fi interesant. Din pacate eu nu sunt mare fana a muntelui nici vara desi am mai fost acum ceva ani pe trasee prin Bucegi si prin Muntii Cernei.
Fotografiile sunt superbe, localitatile alea suspendata pe munti sunt de vis, Azorel ma topeste. Dar si asta stii :)
Weekend placut, draga mea, si multumesc pentru calatoria splendida!
Ma bucur ca ti-a placut :)!
ȘtergereEste interesant la munte iarna. Chiar daca nu esti pasionat de drumetii sau sporturi de iarna, se gaseste cate ceva de facut pentru toata lumea. Cum ar fi de exemplu sa admiri peisaje, sa fotografiezi...
Super fotografiile, Larisa! La cateva mi s-a taiat respiratia! :)
RăspundețiȘtergereFrumos de tot traseul asta! Felicitari!
Multumesc Alexandra!
ȘtergereDa, a fost un traseu fain...Cred ca zapada proaspata a facut de fapt tot peisajul.
Trebuie sa recunosc ca ultimele trei fotografii m-au marcat. Apusul de soare pare a fi superb in acea regiune!
RăspundețiȘtergereMinunate fotografiile, Larisa! Bine că te-ai bucurat de zăpadă proaspătă, alţii nu au avut atâta noroc. Dar până la urmă, când eşti la munte, te bucuri oricum! :)
RăspundețiȘtergereMultumesc Mira! Asa este, muntele e frumos oricum, cu sau fara zapada.
ȘtergereCand am vazut scris supa... hop si eu :)))
RăspundețiȘtergere:))) pai tre' sa scriu mai des despre bunatati in cazul asta
RăspundețiȘtergere