Iată că am ajuns și la ultimul "episod"- cel puțin momentan, până mi-or mai veni alte idei- din acest mini-ghid al Văii Loarei, pe care l-am întocmit și eu așa cum am putut, mai cu ce știam, mai cu ce m-am documentat de la Oficiile de Turism din zonă, în speranța că îi va ajuta pe cei care-și plănuiesc o vacanță în regiune și ajung mai mult sau mai puțin întâmplător pe blogul meu. După ce am văzut ce castele vizităm, ce activități putem face când ne-am plictisit de castele, ce mâncăm și cum ne deplasăm pe Valea Loarei, a venit timpul să vedem și unde ne cazăm. "Imi poti recomanda o cazare pe Valea Loarei?" mă întreabă cititorii adesea. La început întrebarea mi se părea grea, pentru că vorba aia, eu locuind aici nu prea am fost nevoită vreodată să caut cazare, dar din dorința de a-i ajuta am început să mă documentez și în acesta privință. 

Confluenta dintre Loara si Vienne la Candes-Saint-Martin

Am fost plăcut surprinsă să observ că mulți dintre cei care mi-au scris căutau cazare undeva la țară, la o pensiune rurală, ba mai mult decât atât, câțiva mă întrebau de campinguri, ceea ce m-a bucurat foarte tare pentru că eu sunt o mare fană a acestui tip de cazare. Desigur, cazarea se leagă foarte mult de transport, astfel că dacă nu ești cu mașina mai mult ca sigur că nu ți s-ar potrivi o pensiune la țară sau un camping, în cazul acesta fiind mai comod să alegi un hotel în oraș. În fine, mai ține și de preferințe, de modul în care suntem obișnuiți să călătorim, de gradul de confort al fiecăruia, dar nu-i bai, ca în orice loc și pe Valea Loarei vei găsi de toate pentru toți. Hai să vedem... 
  
Centrul istoric din Chinon

În primul rând există desigur hoteluri. Chiar și satele uitate de lume au cel puțin unul. Hotelurile sunt mai mari, mai mici, mai ieftine, mai scumpe, mai luxoase, sau mai modeste, mai centrale, sau mai periferice, după gusturile și dorințele fiecăruia. Le poți găsi și poți rezerva online, pe site-urile clasice gen: booking.com, hotels.com, venere.com, sau altele pe care le mai știi. Poți verifica și pe site-urile oficiilor de turism locale- am făcut o listă lungă cu ele la sfârșit. Nu poți rezerva direct acolo, dar poți găsi adresa web a hotelului și rezerva "direct la sursă". Eu personal prefer varianta aceasta, întrucât nu de puține ori mi s-a întâmplat ca anumite hoteluri să-mi apară indisponibile pentru perioada dorită pe booking de exemplu, dar disponibile pe site-ul lor. Ca să nu mai zic că și prețurile uneori diferă. Dacă îți stabilești ca tabără de bază un oraș măricel- gen Tours, sau Blois de exemplu- pe lângă hotelurile centrale, frumos poziționate, unele chiar în centrele istorice, există o mulțime de hoteluri/moteluri avantajoase mai spre margine, cum af fi cele din grupul Accor (Ibis, Mercure, Novotel, Formula 1 etc), sau din grupul Louvre (Première Classe, Campanile etc).  

Gradinile ornamentale de la Castelul Villandry (la sfarsit de septembrie)

Pentru amatorii de pensiuni sau de cazare la țară, în natură la aer curat, există varianta așa-numitelor gîtes sau chambres d'hôtesGîte-ul este un tip de cazare ce comportă o clădire întreagă, mai mare sau mai mică (poate să fie chiar o căsuță cu o garsonieră), la un proprietar particular, dar independentă de locuința acestuia, mobilată și utilată, cu cameră de zi, bucătărie și dormitor/dormitoare și care se închiriază de obicei pe o perioadă determinată de timp (săptămână, jumătate de săptămână sau weekend). Prețurile sunt mai mici sau mai mari, în funcție de gradul de confort sau de poziționare. Există gîte-uri și în orașe (de exemplu Amboise e plin de ele, găsești anunțuri pe toate gardurile). Gîte-ul mi se pare varianta ideală pentru o familie mai numeroasă, cu copii, sau pentru persoanele care călătoresc "în gașcă". O chambre d'hôtes este un fel de "stat în gazdă"; ea se închiriază în general pe noapte și este situată chiar sub acoperișul proprietarilor, iar micul dejun este în general inclus în preț. În cazul acestui tip de cazare, pe lângă avantajul de a petrece o vacanță agreabilă în mijlocul naturii, ai și posibilitatea unui schimb cultural interesant cu proprietarii.  

Rue de la Scellerie -strada artizanilor din Tours

Pe valea Loarei, fiind o regiune mai mult rurală, există foarte multe astfel de gîte-uri și chambres d'hôtes, mai luxoase sau mai modeste, mai tradiționale sau mai moderne, după gusturile și buzunarele fiecăruia. Mie personal mi se pare o variantă faina de cazare, poate cea mai în ton cu regiunea ca să zic așa și cea pe care o recomand tuturor să o experimenteze cel puțin o dată. În plus, nu pentru toate ai nevoie de mașină. Poți găsi gîte-uri și chambres d'hôtes atât în sate izolate, cât și în orășele deservite de gări; cum ziceam mai sus, la Amboise sunt o mulțime și mai sunt și în Tours, Blois, Saumur etc. Găsești să rezervi pe internet, fie la o simplă căutare pe google, fie pe site-uri specializate ca: 

- gites-touraine.com
- valdeloire-tourisme.fr
- a-gites.com
- gites-de-france.com
- chambres-hotes.fr
etc,
   

fie pe site-urile oficiilor de turism, la aceeași secțiune ca și hotelurile (Hébergement/Accommodation)


Turquant- un sat sarmant din Anjou

O altă variantă de cazare, pentru cei mai aventurieri, dar foarte iubită de mine, este campingul. Sunt multe campinguri pe Valea Loarei și poți alege fie varianta camping-car-ului, dacă dispui de unul (eu n-am încă, dar vreau să-mi cumpăr la pensie), fie varianta simplă a cortului, sau dacă te știi mai pretențios, sau ai copii, poți închiria un mobil-home. Mobil-home-urile au în general una, două, până la  4 camere de dormit, plus baie și un living cu o mică bucătărie complet mobilată și utilată (de la frigider, aragaz, cuptor cu microunde, până la furculițe, pahare și tirbușon). Avantajul campingurilor este, la fel ca și în cazul pensiunilor, posibilitatea petrecerii timpului în natură, însă dezavantajul este că majoritatea sunt destul de departe de orașe, trebuind imperativ să ai o mașină. Campinguri in zona Loarei găsești pe internet, fie la o simplă căutare pe google, fie pe site-urile specializate de mai sus, unde găsești și gîte-uri sau chambres d'hôtes.

Primavara in curtea bisericii Saint-Julien din Tours

În final, dar nu în cele din urmă, o să vă mai recomand un tip de cazare. Ce tip de cazare poate fi mai potrivit Văii Loarei, dacă nu cazarea la castel. Nu te închipui acum François I, să poți dormi în impunătorul Chambord, nici Diane de Poitiers să poți dormi deasupra Cherului la Chenonceau; pe lângă castelele-muzeu, pe Valea Loarei există și altfel de castele, castele-hotel, care pun la dispoziția celor dispuși să plătească pe măsură, camere opulente, sau formule de sejururi pe durata cărora cu siguranță o să te simți un mic rege. Zic și eu desigur, că nu am încercat. N-aș zice nu, dar parcă să arunc atâția bani nu-mi vine. Oricum, merită... cel puțin să-ți arunci un ochi pe site-uri:

chateauxhotels.com
chateaux-de-la-loire.fr
chateauxtourisme.com
bienvenueauchateau.com
etc 

Castelul Langeais

Și cam asta fu tot. În speranța că nu mi-au scăpat prea multe, sper ca informațiile de mai sus să vă ajute pe toți cei care vă plănuiți să vizitați Valea Loarei. Completările și sugestiile sunt bine-venite. Călătorii faine vă doresc!
 

Oficii de turism: (unde puteți găsi mai multe informații referitoare la obiective turistice, cazare și transport)


Intre Gien si Orleans


Intre Orleans si Blois


Intre Blois si Tours


Intre Tours si Saumur

Intre Saumur si Angers

SHARE 13 comments

Add your comment

  1. Bine ai revenit draga Larisa. :* Foarte utile aceste informatiile, eu as alege toate posibilitatile de cazare enumerate mai putin cele de la extreme, campingul si castelul. Un hotelas de 3 stele ar fi ideal. :D
    Asteptam impresiile din frumoasa Corsica! :P

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bine te-am regasit Nice! Am muncit din greu azi la aricolul cu impresiile din Corsica, maine va fi pe blog ;)

      Ștergere
  2. bine te-am regasit! :)) ce fain e articolul asta, multumim! la anul avem de gand sa facem concediu ori pe Valea Loarei ori pe Canal du Midie cu barca-casuta! :))inca nu ne-am hotarat dar mai e timp :))
    O seara minunata, Larisa draga!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bine te-am regasit Carmen. Canal du Midi? Super, cred ca este o zona foarte ofertanta, din pacate n-am fost pana acum. Dar eu te astept cu drag si pe Valea Loarei ;)

      Ștergere
  3. Felicitari pentru informatii si pentru munca depusa. Eu fiind o lenesa cronica imi dau seama cat de multa documentare si efort presupune strangerea acestor informatii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc! E destul de multa munca, e drept, dar cred ca stii cum este atunci cand o faci cu placere :)

      Ștergere
  4. Putem apela cu totii la tine cand dorim sa planificam un concediu? :P Nu de alta, dar asa detalii pe un blog mai rar :) Bine ai revenit!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)) eh nu-s chiar consultat in turism. De fapt meseria mea n-are nici cea mai mica legatura cu asta. E doar pura pasiune :).

      Ștergere
  5. Excelenta documentare si felicitari pentru munca depusa. Esti o adevarat sursa de informare pentru viitorii turisti care ar dori sa viziteze Valea Loarei (si eu ma numar printre ei, insa momentan vreau sa termin cu Turcia, in 2016 sa termin cu Italia; pe urma ma pot gandi si la Franta).
    Repet, ca si la un alt comentariu pe care l-am facut in stare de ebrietate la un alt articol, daca as fi primarul din Tours te-as face cetatean de onoare al orasului, pentru publicitatea (gratuita) pe care o faci orasului si zonei, in general.
    Lista de mai sus trebuie musai copiata si pastrata bine, impreuna cu celelalte articole care alcatuiesc mini-ghidul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multam! Ma bucur daca sunt o adevarata sursa de informare pentru turisti. Fac si eu ce pot. Cel mai probabil mi-am gresit meseria :)).
      Pai, te astept in cazul acesta pe Valea Loarei cand te vei hotari sa vii. Daca castelele nu s-au miscat atatea sute de ani din loc, mai pot astepta cativa ani zic eu :D.

      Ștergere
  6. Buna ziua,
    Super acest articol!! De cca o luna ma tot uit pe diverse saituri pentru informatii legate de o vacanta pe Valea Loarei. Ce am gasit aici, sigur imi va fi de folos in perioada care va urma , pana in august, pentru a gasi o cazare convenabila pentru familia mea si desigur pentru un tur cat mai cuprinzator al castelelor si zonei!! Multumim foarte mult pentru informatii!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc frumos, ma bucur ca ai gasit util articolul meu. Despre Valea Loarei, regiunea in care locuiesc, gasesti toate articolele structurate intr-un mini-ghid aici: http://www.blogul-larisei.com/p/mini-ghid-de-vizitat-valea-loarei.html. Iar daca mai ai intrebari nu ezita sa-mi scrii :)

      Ștergere
  7. Buna Larisa,
    Incerc sa ma documentez pentru vacanta noastra din iunie pe Valea Loarei si citesc cu mare atentie postarile tale referitoare la aceasta. Suntem 2 familii cu5 copii, cea mica de 2 ani, cel mai mare de 11. Si sincer...nu prea stim de unde sa o apucam. As vrea sa te contactez cumva sa ne indrumi putin. Pe formularul de contact nu am reusit ... ☹️
    Unde iti pot scrie? Multumesc!

    RăspundețiȘtergere

© BLOGUL LARISEI · THEME BY WATDESIGNEXPRESS