În ziua nu-mai-știu-care, că le-am cam pierdut numărul, având poftă de calm și răcoare (calmul l-am găsit, răcoarea nu prea), ne-am declarat infideli mării și ne-am pornit la interiorul insulei spre o regiune extrem de pitorească, verde și muntoasă. Ieșirea aceasta a fost una dintre puținele neplanificate de acasă. De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, nici măcar nu găsisem ceva în căutările mele pe internet sau prin cărți despre zona asta, noroc că aveam cel mai bun ghid în persoană alături de mine. V-am mai spus că pentru al meu soț nu fu vara asta prima lui vacanță în Corsica, așa că își amintea clar de niște piscine naturale și o drumeție pe un râu în apropiere de Sagone, singurul amănunt "nesemnificativ" despre care nu-și mai amintea nimic fiind numele și locația exactă. Noroc însă că insula nu-i mare, și-apoi câte râuri ar putea curge pe lângă Sagone, așa că luându-l la întrebări pe nea' google, n-a durat mult până să se facă lumină: era vorba de valea râului Liamone.
Din Porto am luat-o pe o scurtătură ceva mai muntoasă, "șoptită" de GPS. Am început prin a urca șoseaua spre Evisa, doar că exact înainte de sat am făcut la dreapta, pe o altă șosea ce șerpuiește spre satul Marignana. Cred că pe nici un alt drum din Corsica n-am simțit mai aproape de prăpastie ca aici, însă la final a meritat toată teama: Marignana este satul din Corsica care mi-a plăcut cel mai tare. N-aș putea să vă explic exact de ce, poate or fi munții pe care este "aruncat", sau drumul extrem de anevoios ce duce la el; poate o fi fost liniștea absolută și lumina caldă care-l învăluiau în dimineața cu pricina, cert este că Marignana mi-a intrat inexplicabil în suflet imediat după prima roată pe care am pus-o pe drumul principal ce-l traversează, printre casele vechi și ponosite de piatră, astfel că nu m-am putut abține să nu mă opresc oleacă.
Din Porto am luat-o pe o scurtătură ceva mai muntoasă, "șoptită" de GPS. Am început prin a urca șoseaua spre Evisa, doar că exact înainte de sat am făcut la dreapta, pe o altă șosea ce șerpuiește spre satul Marignana. Cred că pe nici un alt drum din Corsica n-am simțit mai aproape de prăpastie ca aici, însă la final a meritat toată teama: Marignana este satul din Corsica care mi-a plăcut cel mai tare. N-aș putea să vă explic exact de ce, poate or fi munții pe care este "aruncat", sau drumul extrem de anevoios ce duce la el; poate o fi fost liniștea absolută și lumina caldă care-l învăluiau în dimineața cu pricina, cert este că Marignana mi-a intrat inexplicabil în suflet imediat după prima roată pe care am pus-o pe drumul principal ce-l traversează, printre casele vechi și ponosite de piatră, astfel că nu m-am putut abține să nu mă opresc oleacă.
Satul Marignana
Ăsta zău că nu mai știu ce sat este, dar este și el un sat în apropiere de
Marignana
Later Edit: satul Cristinacce
Marignana
Later Edit: satul Cristinacce
Dar doar oleacă, pentru că nu Marignana era punctul nostru final, așa că după un scurt popas am continuat să înaintam printre munți spre Liamone. Cum înainte de a da nas în nas cu râul trebuia să traversăm satul Vico, ne-am dat jos să cumpărăm una alta, profitând totodată să ne clătim ochii cu ce aveam în jur. Vico este un sat adevărat corsican, parcă ceva mai primitor și plin de viață decât restul. Păstrează și el arhitectura tipică zonei abrupte mediteraneene, casele sunt tot din granit roșiatic, iar biserica medievală cu clopotniță înaltă este plasată strategic în centru, laolaltă cu celelalte instituții importante în viața sateanului: primăria și cimitirul.
Din păcate în Vico n-am făcut poze în sat, singurele pe care le am sunt acestea,
de deasupra satului :D
La Vico forfotea ceva mai multă lume, erau chiar și ceva mai multe terase deschise, dar n-aveam timp de băut, după cumpărăturile necesare am pornit imediat mai departe. Conform cercetărilor, trebuia să luăm direcția Murzo (nu că ar fi fost prea multe direcții de luat), un cătun izolat, pierdut prin creierii munților. Urma ca după vreo 3 km de mers să traversăm râul Liamone pe podul Belfiori (nu sună deloc franțuzesc, nu-i așa?), și imediat după el să existe o mică pizzerie unde să ne parcam mașina, ceea ce s-a și întâmplat la scurt timp.
Andrei și-a dat acordul că e bine, își amintea locația, așa că am purces la pus rucsacii în spate și pornit la drum. Inițial, după coborârea podului am luat-o în amonte, mai pe margine, mai prin râu, urmând descrierea pe care o găsisem pe internet, un vechi marcaj, și amintirile lui Andrei. Nu știu ce s-o fi întâmplat în cei 6-7 ani care s-au scurs de la ultima lui vizită, cert este că la un momentdat poteca se înfunda în curtea cuiva și marcajul se pierde în sălbăticie, singura cale de acces fiind râul. Nefiind chiar dornici să ne împuște vreun corsican că i-am încălcat proprietatea, nici să înotam prin ape necunoscute, am hotărât de comun acord să facem cale întoarsă și să o luăm în sens invers, în aval, urmând un traseu marcat, cu panou de informații și hartă la intrare, traseu ce pornește exact din fața pizzeriei de care vă ziceam.
În amonte pe Liamone
Azorel nu pare prea încântat de drumeție
Hmmm, nu arată prea bine drumul...
O căsuță părăsită
Arșiță nene, nu glumă!
Pe un astfel de traseu într-o zi obișnuită de vară (în Corsica în septembrie e tot vară!) astfel de ochiuri de apă unde te poți răcori sunt ca niște oaze în deșert.
În sfârșit umbrăăăăăă!!!!
Zis și făcut. Traseul în josul râului merge tot așa, mai prin pădure -noroc că era pădure, la ce caniculă era afară- mai pe pietroaie, mai prin apă și duce vreo 2 km jumate, până în sătucul Murzo, întoarcerea făcându-se pe șosea. Noi n-am mai ajus în Murzo, ci pe la jumătatea drumului ne-am oprit pe malul nisipos al unui ochi de apă, hipnotizați de culoarea și limpezimea ei, unde mai pui că avea și o temperatură numai bună bălăcelii- sau mă rog, pe-aproape, în măsura în care o apă curgătoare de munte poate avea o temperatură numai bună bălăcelii. Am profitat cu acesta ocazie nu numai de liniștea și sălbăticia colțului de natură pe care îl găsisem, ci și să ne potolim și foamea, cu sanvișurile, salatale și nelipsita bere Pietra din rucsaci.
Pare puțin profundă apa, probabil din cauza clarității, însă lângă piatră mă depășea :D
Micuțul nostru colț de liniște...
N-am putut rezista clarității apei și am plonjat amândoi în ea, mânați un pic și de căldura excesivă din acea zi de septembrie și apropo de asta, da, oricât de plăcută este căldură unui om ca mine care locuiește în Touraine, zău că în Corsica adesea te omoară cu zile, mai pe munte, aveam să mă conving de asta chiar în după-amiaza cu pricina. Pentru că în loc să continuăm traseul spre Murzo, ne-am întors la mașină îndreptându-ne cu ea spre Soccia și spre un traseu de munte ceva mai adevărat, anume cel spre Lacul Creno, singurul lac împădurit din Corsica.
Wow! De nu mi-ai facut un mare dor de duuuca oriunde la munte...Saracutul Azorel! L-ai lasat sa "zburde" pe pietroaiele alea.... :) Super pozele!
RăspundețiȘtergerePai fugi la munte Ileana! Este o splendoare in perioada asta daca nu s-au scuturat frunzele inca. Cat despre Azorel, s-a racorit si el putin. La cat e de blanos avea nevoie :))
Ștergeresuper pozele! locul arata demential! treaba cu pierdutul potecii nu mi-e deloc o necunoscuta, noi am balaurit pe nemarcate la greu pana am intrat iar pe trasee; Corsica asta aduce o idee cu Costa Rica :)
RăspundețiȘtergereEu am ajuns la concluzia ca in Corsica daca reusesti sa tii marcajul pana la capat e mare lucru :)) Pai Alice, prin Costa Rica umbli si nu zici nimic?? Poze ceva??
Ștergeretiiii, ca acum l-am vazut pe Azorel fara costum de baie ;))) ce miculut e asa ud! :))
RăspundețiȘtergeresuperba drumetia voastra... excenet de limpede bazinelul :)) Superbe fotografii si explicatii, ca intotdeauna! felicitari ;)
:)))) rusine sa-i fie, baiat mare si fara costum de baie :D
ȘtergereAi dreptate, ud pare tare mic. Noi ne amuzam tot timpul de asta cand ii facem baie. Doar blana e de el :))
Multumesc Carmen, ma bucur ca ti-au placut pozele si drumetia. Pupici si o seara frumoasa sa ai!
Nu pot sa vad albumul, imi afiseaza eroare :( Nu ca n-ar fi superbe si acestea din articol, dar as fi vrut sa le vad pe toate, ca de obicei :P
RăspundețiȘtergereHmmm.... am verificat si eu pentru ca uneori mai uit sa-l fac public, insa acum ar trebui sa fie ok, sa se vada. Incearca mai tarziu, poate e o eroare de conexiune momentan la g+
ȘtergereDecorul este impresionant, desprins parca din filmele de aventuri(vanzand imaginile gandul m-a dus la unul in care actiunea se desfasura in Hawaii). Ati facut o multime de drumetii frumoase pe insula, o vacanta cu adevarat de neuitat! :)
RăspundețiȘtergereSunt o multime de locuri destul de salbatice in Corsica, tocmai de aceea m-a incantat pe mine asa de mult insula. Desigur treaba asta nu-i valabila pentru toata lumea, sunt oameni carora salbaticia asta excesiva nu le prea place :D.
ȘtergereAbsolut minunat! Si cand ma gandesc ce toamna minunata vei avea din nou cu peisaje de vise si culori scoase din picturi nu pot sa fiu decat invidioasa:D Dar ma bucur ca macar prin intermediul tau mai pot vedea astfel de minunatii ale naturii!
RăspundețiȘtergereDe toamna nu prea am parte momentan. Aici copacii se coloreaza destul de tarziu, cam weekendul asta care vine e de plimbare. Asta daca nu ploua, cum de altfel au si anuntat :))
ȘtergereSuperbe locuri...si balaceala... Ce sa vrei mai mult?
RăspundețiȘtergereasa am zis si eu :)
Ștergeresuperbe pozele iar peisajele sunt de vis. Un vis cu soare, drumetii si balaceala pentru noi pentru ca la Toronto azi au cazut primii fulgi de nea...
RăspundețiȘtergereEu nu stiu cum rezisti in asa caldura sa faci drumetii la munte, in sandalutze si cu rucsacul ala urias in spate? Cat priveste traseele nemarcate, sunteti niste curajosi... Bravos!
Sonya
Multumesc Sonya!
ȘtergereTotul este sa-ti placa muntele cu adevarat. Restul (rezistenta, caratul rucsacului) vin de la sine.