Dovleacul meu și sărbătoarea de Halloween în Franța

Haideți că a trecut și Halloween-ul de anul acesta! Colonizare culturală americană, fenomen comercial, motiv de distracție, de coșmaruri, sau de fantasme, observ că sărbătoarea de Halloween este totodată hulită și adorată. Conform wikipedia, Halloween este o sărbătoare de origine celtică, preluată astăzi de mai multe popoare, ea răspândind-se în SUA prin intermediul imigranților, în secolul XIX. Este celebrată cu dovleci, lumânări,  pânze de păianjen, fantome și vrăjitoare, în noaptea de 31 octombrie, iar numele provine din limba engleză, de la All Hallows' Eve, numele sărbătorii creștine a Tuturor Sfinților, sărbătorită pe 1 noiembrie. 
 

Tin să vă spun că n-am sărbătorit Halloween-ul niciodată și nici n-am cioplit dovleci... până anul acesta. Nu pentru că nu am vrut, sau pentru că sunt contra sărbătorii, ci mai degrabă pentru că nu mi s-a oferit posibilitatea. Recunosc, mă atrăgea ce vedeam că fac americani prin filme, dar, după cum bine știți, în România sărbătoarea nu a prins foarte tare, ea manifestându-se, cel puțin la vremea când eram în țară, printr-un număr restrâns de petreceri  costumate, ce se țineau în unele localuri. Se pare că nici în Franța tot acest Halloween nu a reușit să pătrundă prea adânc, ba chiar, la fel ca în România și alte țări europene, sărbătoarea a devenit destul de controversată. Nici nu-i de mirare, imaginați-vă francezii, mândrii de originile lor precum li s-a dus vestea, să importe o sărbătoare americană, străină culturii lor naționale!

Insă, lăsând gluma la o parte, nu acesta este motivul principal pentru care sărbătoarea naște dezbateri încă de la sosirea sa pe meleaguri franceze. Unii spun că ar fi vorba de însemnătatea religioasă a sărbătorii, Biserica Catolică dedicând începutul lunii noiembrie onorării mortiilor, prin două sărbători importante: Sărbătoarea Tuturor Sfinților (1 noiembrie) și Ziua Morților (2 noiembrie). Ambele reprezintă un prilej de vizită la cimitire și de reculegere la mormintele celor dragi, un moment în care memoria și amintirile celor trecuți în veșnicie sunt evocate și cultivate. Francezii catolici își cinstesc morții în această perioadă, îngrijesc mormintele, le înfrumusețează cu flori și lumânări aprinse, considerând, deci, perioada nepotrivită pentru sindrofii și distracție de prost gust.
 
Alții sunt de părere că sărbătoarea de Halloween este artificială, nimic mai mult decât o strategie comercială, o doză de marketing orchestrată de americani și de dorința lor de a globaliza și americaniza planeta. Poate că în SUA  sărbătoarea de Halloween are alte semnificații, însă în Franța comercianții au înțeles-o doar ca pe o politică de a vinde mai bine mărfurile.  
 

Cu toate acestea, nici Franța nu a rămas total pe dinafara Halloween-ului. Unii pretind că  sărbătoarea Halloween a ajuns pe aceste meleaguri adusă de celți, dar a rămas doar un obicei restrâns până în anii '80, când a început să fie celebrată de comunitățile anglo-saxone, prin diverse baruri și restaurante. Astfel, francezii au început să o "guste", iar inteprinderile să miroasă un nou business, introducând simboluri ale sărbătorii în campaniile publicitare.

Sărbătorea de Halloween a început să fie celebrată cu precădere de tineri, care care au văzut în ea o oportunitate de a ieși, de socializa, de a face încă o petrecere și de a se amuza cu prietenii. Degizarile înfricoșătoare și amuzante devenit esențiale, în timp ce unele magazine sau centre comerciale au început să fie decorate în portocaliu și negru, cu dovleci sculptați și lumânări. In ultima vreme? însă, sărbătoarea este din ce în ce mai puțin mediatizată, pierzând progresiv teren printre francezi. Rar ne sună la ușă colindătorii, putini sunt dovlecii așezați la ferestrele caselor din Franța.

Inițial prevăzusem să cioplesc singurul dovleac din grădină, dar pentru că era cam amărât și pentru că am găsit altul mai viguros la prăvălie, i-am cruțat viața. Ce mi-a ieșit vedeți în imaginile de mai jos. Eu zic că nu-i rău pentru început, la anul o să-mi iasă mai bine. Seara, după ce ne-am învârtit în jurul dovleacului, admirându-l pe toate părțile, am trecut la lucruri mai serioase, astfel că ne-am pornit spre castel, pentru a ne delecta cu Recviem de Mozart, în interpretarea orchestrei si a corului Operei din Praga. O să vă povestesc data viitoare despre eveniment, nu vreau să mă lungesc mai mult. Iar după concert am nimerit chiar la o petrecere deghizată. Vorba vine am nimerit, erau niște prieteni costumati ingenios și n-am rezistat invitaţiei la un pahar ... de sange in care pluteau ochi si degete :)). 

Voi ce părere aveți despre Halloween? Sărbătoriți, ați sărbătorit vreodată? 

 Una dintre cele mai ingenioase creatii ale gazdei :))

 "Voma" era guacamole, iar in dovleac se gaseau cipsurile nachos :))

"Sangele" era de fapt suc de struguri, iar chestiile care plutesc,"ochi" si "degete", erau fructe litchi si gheata :))

***

Aveam, în mod normal, acest articol scris și prevăzut pentru duminică. Insă, ținând cont de tragedia care s-a întâmplat la București, am considerat că este inoportună publicarea lui, întrucât nici măcar eu nu aș fi avut dispoziția să-l citesc în astfel de momente. Firește că veștile au ajuns și la mine, pe internet ele circulă repede, dar până și radiourile de aici au difuzat știrea, iar majoritatea prietenilor francezi, cu care m-am văzut în ultima vreme, erau la curent cu cele întâmplate în România. Am tot citit despre subiect zilele acestea, m-am întristat, m-am gândit, m-am revoltat și am ajuns la două concluzii, pe care, cel mai probabil, le știam deja: că sistemul din România, bazat pe spagă și relații, este mult prea defectuos și că viețile noastre, ale tuturor, sunt supuse hazardului. Desigur că unele capete vor cădea, ca să închidă câteva guri, pentru că acele vieți clar nu le pot aduce înapoi, dar nu suficiente cât să schimbe ansamblul. Paradoxal, facebookul mi-a amintit ieri că anul trecut pe 2 noiembrie am fost la Paris. Nu pentru a mă plimba la capitală, ci pentru a vota un președinte, cu optimism și cu credința într-un viitor mai bun pentru România. Sinceră să fiu, încep să mă întreb dacă a meritat drumul ăla...   

Dincolo de compasiunea și tristețea pentru drama în sine, pentru tinerii aceia care au murit nevinovați, cel mai tare mă macină indignarea față de atât de multe lucruri: față de mass-media care se folosește de tragedie în cel mai josnic mod cu putință, față de marii internauții care văd în ea un subiect de făcut trafic, față de acea instituție mâncătoare de bani și generatoare de îndobitocire în masă care se numește BOR, față de mentalitatea ipocrită și înapoiată a unei pături destul de groase a populatiei și, în general, față de toată clasa politică românească. Si mă opresc aici, am zis ce-am avut de zis, nu o lungesc mai mult, blogul meu nu este și nu vreau să devină locul unde-mi vărs frustrările. Acum, noi, ăștilalți mai norocoși, să mergem, zic, înainte, trimițând un gând către cei plecați prea devreme, să ajutăm și să vedem ce putem face pentru o lume mai bună și corectă. Si să nu uităm să trăim intens fiecare clipă, pentru că nu se știe, se pare, care va fi ultima...