Fougères-sur-Bièvre, o amintire medievală pe Valea Loarei

Al doilea castel la care am poposit în duminica Paștelui Catolic a fost Fougères-sur-Bièvre. L-am ales în primul rând pentru că m-a fascinat imaginea sa, atât de medievală, dar și pentru că se afla în drumul nostru dintre casă și Troussay, celălalt castel vizat. Tocmai din acest motiv plănuiam să-l vedem primul, dar fiindcă am plecat cam târziu de acasă și pentru că mai aveam și alte puncte pe ordinea zilei, gen un salon de antichități și o degustare de vinuri l-am lăsat la final în cazul în care mai rămânea timp. Și chiar a mai rămas, deși nu mă gândeam. Salonul de antichități a fost parcurs rapid, mai ales că era mic iar prețurile se situau cu mult peste bugetu nostru (o să vă povestesc altădată despre interesul pentru mobilierul de epocă și piețele de vechituri), iar la vinuri am zis pas pentru că nu prea mâncasem și n-ar fi alunecat tocmai bine. Iar cum acasă era prea devreme să ne întoarcem ne-am oprit până la urmă și la Fougères-sur-Bièvre.  

Se știe că majoritatea castelelor pe Valea Loarei sunt de inspirație renascentistă, curent apărut în Franța odată cu războaiele din Italia, începute în 1494, când regii se întorc acasă nu numai cu prada de război dar și cu o altă concepție asupra reședințelor nobiliare. Ce se știe mai puțin este faptul că la originea și celor mai renascentiste castele de pe Valea Loarei stau cetățile, așa numitele chateaux-forts, ridicate cu scopt exclusiv de apărare, de către seniorii feudali, încă din secolul XI. Odată cu pacea ce părea să se instaureze, regii au înțeles că puterea nu este determinată numai de forța armelor, dar și de cultura și eleganța vieții la curte, astfel că foarte multe dintre aceste cetăți au fost modificate și transformate în reședințe opulente, pierzându-și astfel caracterul defensiv. Datorită influentelor italiene care se propagă cu mare repeziciune pe Valea Loarei, înglobând majoritatea reședințelor, nu multe sunt cele care au supraviețuit neatinse ori mai puțin afectate timpului, ca sa ne ofere astăzi o mostră de arhitectură pur medievală, de castel fortificat. Iar Fougères-sur-Bièvre este unul dintre puținele.

Fougères-sur-Bièvre nu este nici pe departe unul dintre marile castele ale Loarei. Nu este nici cunoscut nici foarte vizitat, dar asta nu înseamnă că nu este o adevărată apariție, sau că nu are o poveste interesantă de transmis. În 1030 comitatul Fougères, unul dintre cele mai vechi din zonă, aparținea unui vasal al contelui de Blois. În timpul Războiului de o sută de ani, castelul cade în mâinile englezilor, care, învinși, îl abandonează în 1429, în ruină. În 1470 Pierre de Refuge, consilier al prințului Charles d’Orléans și trezorier al regelui Louis XI, face din castel o adevărată fortăreață. 

Între 1510-1520 Jean Villebresme, nepotul lui Pierre de Refuge, modifică castelul prin aportul câtorva elemente renascentiste, astfel că în secolele următoare edificiul își pierde puțin din înfățișarea sa militară: deschiderile sunt mărite, fosele sunt astupate, podurile suspendate sunt eliminate. În 1789 castelul este achiziționat de René Lambot care instalează în incinta lui o filatură. Clasat monument istoric în 1912 edificiul devine proprietatea statului în 1932 și oferă astăzi imaginea perfecta a unei mici fortarete din Evul Mediu, distingându-se de restul castelelor Loarei prin absența ostentației și rafinamentului. 
  

Cu toate aporturile renascentiste, castelul și-a conservat până astăzi proporțiile militare și organizarea interioară din secolul XV. Cu o arhitectură sobră și puternică, Fougères-sur-Bièvre reprezintă ilustrarea perfectă a artei de a construi în Evul Mediu, atât din punct de vedere al materialelor utilizate cât și al folosirii lor. Văzut din exterior el conservă impecabil alura sa feudală, cu donjonul ornat cu machicoulis, dantelăria sculptată în piatră ce decora turnurile castelelor medievale. La vremea aceea construcția era înconjurată de șanțuri cu apă, iar accesul în interior se făcea pe un pod suspendat, astăzi inexistent. L’avant cour, unde la începuturi exista podul, este urmată de curtea de onoare, încă prezentă, înconjurată de două corpuri de reședințe. Galeria deschisă, în arcade, este extrem de interesantă și foarte asemănătoare cu cea al aripii Louis XII de la castelul Blois.

Interiorul este constituit în jurul acestei curți rectangulare. Sala gărzilor, culoare, marea sală, galerii, donjonul, turnuri, mici apartamente, vechi bucătarii, toate se succed, ilustrând modul de viață în Evul Mediu. Încăperile sunt în mare parte goale, unele destul de deteriorate, dar totodată expresive și interesante. 
  

Vizita nu a durat mult, dar a reprezentat o incursiune interesantă în Evul Mediu și totodată o baie culturală, atât de binevenită la început de primăvară. Exteriorul impresionează mai mult decât interiorul cei drept, dar nici înăuntru toate galeriile, scările, cotloanele obosite de timp nu au cum să te lase rece, dacă vrei cu adevărat să vezi. În concluzie, primul iepuraș de anul acesta a veni cu o plimbare plăcută la două castele noi, într-o zi călduță și interesantă de primăvară, o zi în care m-am întors acasă mai bogată decât am plecat. Și nu vorbesc despre bogății materiale, firește. Să vedem ce va aduce al doilea iepuraș, de Paștele Ortodox. 

 Casuta-anexa unde se afla bileteria

 Intrarea, unde pe vremuri exista un pod suspendat

 Galeria in arcade

 Curtea de onoare

 Galeria in arcade

 Poza mea preferata pe care as numi-o simplu: Timpul

 L'avant cour, unde pe vremuri exista un sant plin cu apa, accesul facandu-se pe un pod suspendat

 Un micut conac undeva in spate

 Gradina medievala, culturile facandu-se in careuri

S-ar putea sa te intereseze si:

Mini-ghid de vizitat Valea Loarei

Cele mai frumoase castele de pe Valea Loarei

Ce vizitezi pe Valea Loarei dincolo de castele

10 idei de excursii pe Valea Loarei

Gastronomie si vinuri locale