Am vrut să scriu câteva cuvinte pe blog la sfârșit de ianuarie, după prima lună a micuței Erika însă nu mi-au ieșit. Nu mi-am găsit cuvintele, dar nici timpul, zilele sunt al naibii de scurte de când am născut, printre reprize de alăptat, plânsete și schimbări de scutece nu mai rămâne mare lucru de făcut, bebe fiind cu adevărat o ocupație cu normă întreagă, plus ceva ore suplimentare de cele mai multe ori. Așa că în afară de a fi mamă pt Erika și a încerca pe cât posibil să mă odihnesc pentru a recupera nopțile albe practic n-am făcut mare lucru, viața de dinainte despre care obișnuiam să scriu pe blog, cu grădinărit, plimbări pe la castele, ieșiri în oraș, vacanțe sau vinuri bune mi se pare ca dintr-un alt film (mai ales vinurile!), subiectele fiind astăzi cu totul altele, de la nuanțe de caca până la vaccinuri, colici sau tipuri de biberoane, dar nu cred că o să vă plictisesc cu ele pe blog.
Postari din categoria
FAMILIE
Nu, de data aceasta nu o sa trag linie si nu o sa fac bilantul lui 2016. Nu o sa scriu nici despre ce-mi propun pentru 2017, e clar ca va aduce destul de multa noutate in vietile noastre, numai faptul ca i-am trecut cumpana in pijamale, sforaind, spune destul de multe despre ce se intrevede la orizont. M-am gandit mult cum sa incep acest articol, m-am gandit si daca sa-l scriu sau nu, gandurile mele au fost in ultima perioada intr-o invalmaseala totala, probabil de aceea, desi am avut tot timpul din lume, cheful de a impartasi impresii pe blog m-a ocolit total. Nu stiu daca lipsa poftei de a scrie ma apunca la date fixe, gen inceput si sfarsit de sarcina, dar cam asa au stat lucrurile anul acesta, un an trait si simtit cu totul altfel decat mi l-am imaginat. Un an special, in care totul s-a intors la 360 de grade, cu bune si cu rele, un an emotionant si antrenanant, parsiv si imprevizibil, cu temerii si cu mari bucurii, dar care la final ne-a oferit cel mai pretios dar. Nu stiu nici daca aceste opt luni si ceva, mai mult dificile decat placute, au schimbat ceva in mine, poate ca da, poate ca nu, dar stiu cu siguranta ca au amestecat lucrurile, rearanjandu-le intr-o cu totul alta ordine decat cea de dinainte.
Cel mai mult dintre lunile de toamnă îmi place octombrie, mai ales în zilele călduțe și însorite când orice ieșire în natură sau chiar în oraș este învăluită de cele mai frumoase nuanțe. Frunze colorate, arome îmbietoare, copaci ruginii, natura cu totul scăldată într-o lumină atât de agreabilă, unică, cum numai acest anotimp încântător poate răspândi, toamna mi se pare cel mai spectaculos sezon, o explozie de contraste ce se amestecă în mod bizar, dar totodata atât de armonios. Și nici zilele mohorâte sau nopțile lungi și ploioase nu mi se par mai prejos. Mă pot îndeletnici cu diverse activități pentru care nu găsesc timp sau dispoziție în restul anului. N-am aprins până azi focul în șemineu, dar am pus ceva borcane cu murături pentru la iarnă. Natura încă nu s-a colorat în Touraine, însă aștept cu nerăbdare să o facă chiar dacă prea multe ieșiri nu se întrevăd la orizont. Recunosc, pentru mine toamna aceasta e ceva mai specială decât restul, din unele puncte de vedere mai bună, din altele mai puțin, dar în ansamblu consider că e de preferat să ne bucurăm de ceea ce ni se oferă cu cât mai puține lamentări, totul este într-un final imprevizibil în viață.
Tours, jardin des Prébendes, 2014