După ce ne-am clătit ochii prin satul Montrésor, am zis să intrăm și la castel dacă tot suntem aici, cine știe când mai ajungem. În plus nenea de la intrare ne-a asigurat că este magnifique, pe dinafară și pe dinăuntru, deci nu vom fi dezamăgiți de cei 8 euro de persoană pe care-i vom plăti pe bilet. În plus, puteam vizita liniștiți împreună cu Azorel. L-am crezut pe cuvânt și am întins cardul să achit. S-a scuzat că nu are aparat și dacă aș putea să îi dau numerar sau un cec, ar fi parfait. N-aveam carnetul de cecuri mă mine, așa că am dat fuga la banca de vis a vis și am retras ceva numerar. Biletul fiind achitat, domnul, după ce ne-a spus mândru că el e polonez, ne-a înmânat niște dosare cu informații turistice, urându-ne bonne visite, atât în franceză, cât și în limba lui maternă. Bănuiesc că asta ne-a urat în poloneză și că nu ne-a înjurat, că n-am înțeles o iotă! În fine, indiferent ce-o fi zis el, am pornit pe aleile castelului într-o aventură care avea să fie una dintre cele mai plăcute dintre toate cele avute la castelele vizitate pe Valea Loarei.
