Dunarea la Cazane

Am povestit in nenumarate randuri despre vacante, ture si munti. Am postat poze, jurnale si ganduri. Si cu toate astea nu am vorbit niciodata despre locul meu preferat din Romania. Gusturile sunt discutabile, insa Defileul Dunarii este locul pe care il simt cel mai aproape de inima mea. Este locul care, desi ceva mai departe de Bucuresti, l-as mai vedea de cel putin 100 de ori, un loc deosebit si potrivit cu firea mea mai romantica si idealista.

 

Cand eram la scoala invatam, ca tot omul, geografie. Initial nu mi-a placut disciplina, dar obligata-fortata a trebuit sa mi-o insusesc. Si cum atunci cand nu poti elimina un rau trebuie sa inveti sa traiesti cu el, chiar a inceput sa imi placa. Nu stiu cum, prin ce intamplare, am descoperit atunci aceasta zona necunoscuta pentru multi, sau poate cunoscuta doar asa, din auzite. O zona declarata monument al naturii unic in Europa, dar pe care noi, romanii, nu stim sa il valorificam si sa il promovam asa cum merita. In timp ce pentru majoritatea romanilor muntele incepe la Sinaia si se termina la Predeal, iar singura distractie este Aqua Magic din Mamaia, am descoperit la Cazane un loc magic, de vis, o frumoasa combinatie intre munte si apa, plaja si drumetie, liniste si eleganta. 

Am ajuns la Cazane in august 2008, dupa un drum destul de lung de la Bucuresti, pe o vreme exagerat de torida. Traseul era Bucuresti-Craiova-Drobeta Turnu-Severin-Orsova, orasul de intrare in Defileul Dunarii. De la Bucuresti pana la Orsova sunt 365 de km, insa cunoscand cu totii drumurile din Romania distanta pare mult mai mare. Drumul este oarecum plictisitor intrucat traverseaza toata Campia Romana, insa oadata ajunsi la la Drobeta Turnu-Severin, peisajul se schimba, iar Dunarea se deschide in fata noastra, descriind o panorama superba.

Ultimii kilometrii, de la Drobeta Turnu-Severin pana la Orsova, nici nu se pot descrie in cuvinte, trebuie doar vazuti prin proprii ochi. Calea ferata serpuieste pe malul Dunarii, undeva pe sus, strapungand prin numeroase tunele muntele si traversand pe cateva poduri toti afluientii Dunarii. Apele fluviului, tumultoase si involburate, se lovesc cu putere de maluri, vrand parca sa ne inghita pe noi intrusii. Nu te poti abtine sa nu stai lipit de geam si sa privesti mut de uimire la spectacolul naturii.

Ajungem la Orsova, un oras micut care parca doarme in caldura verii. Pare pustiu si saracacios. Multi oameni au plecat de aici, sperand la un trai mai bun, singura indeletnicire a localnicilor, pe langa comertul restrans, ramanand pescuitul. Zeci de pescari, mai mult sau mai putin amatori, stau ziua intreaga pe malul Dunarii, cu unditele intinse sperand sa castige ceva bani. Orsova este un oras asezat pe malul glofului creat de raul Cerna la varsarea in Dunare, dupa ce a fost stamutat in 1970 din vechea vatra, inundata la constructia lacului de acumulare Portile de Fier I. O faleza de promenada strabate orasul dintr-un capat in altul pe malul Dunarii, in timp de blocuri si case se inalta pe dealurile de pe fundal. Luminata si pavata recent, la Orsova paraca plutesti purtat de briza Dunarii si te cufunzi in linistea ce stapaneste orasul dupa lasarea serii.

Hotelul unde am stat este asezat fix pe malul Dunarii. Stateam seara la geam si priveam apele fluviului cum se unduiau sub bataia vantului de vara tarzie. Simteam adierea lui si mirosul salciilor ce isi plecau crengile catre ape. Cum este sa te trezesti dimineata in liniste si vezi Dunarea, scaldata in soare si nesperat de curata? Un orasel de vis, un orasel atat de linistit, incat nu auzi decat valurile spargandu-se de ponton. Un orasel in care parca iti gasesti o pace sufleteasca pe care ai cautat-o atat de mult si unde iti poti in sfarsit auzi gandurile.

Nu poti ajunge aici fara sa faci o plimbare cu vaporul. Un vaporas vechi si rablagit care huruie ca un tractor, de-ti ingheata sangele in vene. Nu de altceva, dar adancimea fluviului in defileu este mare, curentii fiind extrem de puternici, nici cel mai bun innotator nu ar supravietui acestor ape. Vaporasul isi urmeza mersul linistit prin defileul creat de Dunare,  la trecerea ei prin Munţii Carpaţi. Cazanele sunt un sector din acest defileu, unde fluviul este mărginit de pereti verticali stancosi, cu o lungime de circa 9 de km si pana la 230m ingustare.

In sectorul Cazanelor, viteza de scurgere a apei depăşeşte 5 m/s, sau cel putin asa ne povestea ghidul de pe vapor.  Inaintea construirii barajului de la Portile de Fier latimea era foarte mica. Intrucat debitul de apa trebuia sa treaca prin aceasta spartura, adincimea apei depasea 100 m, iar curentii din adancuri erau extrem de puternici, la suprafata apa parand parca ca fierbe. De aici numele de “cazane”.

Pornind de la Orsova, mai sus în dreptul localitatii Eselnita, incepe intrarea în Cazanele Mici, taiate de Dunare in calcarul muntilor Ciucarul Mic (pe latura romaneasca) si Mali Strbac (pe latura sarbeasca). La intrarea in golful raului Mraconia, pe un pisc de munte se poate admira chipul lui Decebal sapat in stanca, iar in apropiere Schitul Mraconia (Minastirea de sub ape). Tot aici se afla inscriptia Tabula Traiana, care consemneaza inceputul drumului suspendat al lui Traian pe teritoriul Daciei (40km). Intr-o perioada cand nivelul apelor Dunarii era scazut se vedeau iesind din apa chiar si cei 20 de piloni ai fostului pod. Mai sus se intra in Cazanele Mari, dominate de inaltimile calcaroase ale masivelor muntoase Ciucarul Mare si Veliki, insotite de pante abrupte in care se deschid numeroase pesteri.

Orasul Orsova are in apropiere un loc deosebit, manastirea Sf Ana, de pe Dealul Mosului. A fost ctitorita de Pamfil Seicaru, ziarist interbelic, insa in perioada comunista a fost transformata in sanatoriu pentru tuberculosi, iar biserica a fost chiar carciuma. Daca ajungi prin zona nu o rata, crede-ma ca merita! Pentru mine a fost cea mai frumoasa manastire pe care am vazut-o, cactusii superbi fiind chiar ei un motiv sa revii.  

Ce n-am sa uit este insa plecarea din Orsova. Un tren intarziat ma ducea catre Bucuresti, noaptea tarziu. Un cer senin, cu multe stele si o luna ireal de frumoasa se oglindeau in apele fluviului. Trenul serpuia pe mal, inapoi spre casa. Nu mai puteam admira de data aceasta tunelurile si podurile. Si nici nu mai vedeam apa involburata spargandu-se de pietre, ca un balaur cu zeci de capete, vrand parca sa ne inghita pe noi, oaspeti nepoftiti. In misterul noptii, Dunarea era de o pace ireala. Nu scotea nici un sunet si nu isca nici un val. Atat de netulburata si molcoma, doar stralucea sub lumina lunii. Orsova se pierdea incet in urma trenului care huruia in noapte, dormitand parca in tacerea noptii de vara. Stateam in continuare cu ochii lipiti de geam, inspirand linistea Dunarii. Nu mi-as fi dorit decat sa pot sa rapesc o farama din ea...