O zi la Strasbourg de Crăciun

Nu mai știu exact când și de ce m-am îndrăgostit de Strasbourg. Poate că au fost de vină fotografiile ireal de frumoase ale lui Stéphane Rey (asta pentru că îmi plac foarte tare fotografiile care fac realitatea mai frumoasă), cert este că îmi doream tare mult să ajung acolo. Am avut intenția să fac o vizită în perioada în care am stat la Metz, că nu era chiar departe, dar m-am lăsat dusă de alte valuri și alte locuri, așa că n-am mai ajuns. Apoi am avut curiozitatea prin 2012, înainte de Crăciun, să caut niște bilete de tren spre Alsacia (că 8 ore dus și alte 8 întors cu mașina pentru un weekend nu prea se merită), dar mi s-a părut prea scump trenul. Am mai avut și alte intenții, niciodată socotelile nu s-au potrivit, dar am rămas optimistă, ca de obicei, gândindu-mă că într-o zi stelele se vor alinia favorabil și îmi voi face și eu damblaua de a vedea Strasbourgul. Și uite că iarna asta am ajuns fix în a treia zi de Crăciun, prinzând și târgul deschis. 

De fapt am ajuns la Strasbourg în a doua zi de Crăciun, dar fiind prea târziu și mai ales fiind obosiți după cele vreo 7h30 de condus, respectiv stat cu fundul pe scaun în dreapta și văzând doar autostrada în fața ochilor, am decis să ne odihnim mai bine și să lăsăm plimbarea pe a doua zi. Noaptea trecând repede, m-am trezit plină de entuziasm de zici că urma să ating Polul Nord, să urc Everestul, sau să văd epava Titanicului, m-am pregătit și am pornit spre centru. Am început prin a căuta o parcare gratuită, însă firește că n-am găsit, așa că am parcat într-un final mașina într-una cu plată, aproape de celebrul cartier Petite France. 

Am luat-o ușor la pas pe malul Ill-ului, râulețul ce traversează Strasbourgul, până în piața din fața catedralei, unde citisem pe net că ar fi târgul de Crăciun, unul din ele, că sunt mai multe ce se întind prin diverse piețe și pe străduțe din centrul orașului. Însă primul popas a fost în prima cafenea ieșită în cale, pentru că nu știu voi cum sunteți, dar eu dacă nu-mi beau cafeaua dimineața nu gândesc prea limpede în ziua respectivă. Așa că am luat un loc la soare (cu dinți ce-i drept!) și am servit câte o cafeluță cu lapte la cafeneaua cu iz parizian Montmartre din Strasbourg. Cu ceva cofeină curgându-mi prin vene parcă mă simțeam mai bine, așa că hai să vedem care-i faza cu cel mai frumos Târg de Crăciun din Europa. Pentru că da, citii pe net că anul acesta tragul de la Strasbourg a fost desemnat cel mai frumos din Europa. Într-adevăr e frumos. Acum nu pot să compar, că n-am văzut altele din cele mari, dar după ce am gustat covrigii cu sare și vinul fiert, am tins să am și eu aceeași părere cu juruiul. Am mai citit și că în 2013 târgul a numărat a 444-a ediție, ceea ce-l face să fie cel mai vechi din Franța. 

Chiar dacă era mijlocul zilei și luminile nu erau aprinse, atmosfera din centrul Strasbourgului mi s-a părut de basm. Lipsea doar zăpada din decor, însă gerulețul de afară mirosea totuși a Crăciun. Mi-au plăcut ghirlandele agățate pe clădiri, nu că acele clădiri ar avea nevoie de ghirlande, pentru că oricum sunt deosebite, așa că pe toate străzile din jurul catedralei am mers uitându-mă în sus, până aproape că am făcut cârcei  la gât.  Parcă nu mă săturăm să admir! Am dat apoi o tură pe la căsuțele ce înconjoară impunătoarea catedrală Nôtre Dame, o bijuterie desăvârșită a arhitecturii gotice, care te îmbiau cu de toate, de la vin fiert, covrigi, gogoși și alte bunătăți tradiționale, până la obiecte decorative, obiecte hand-made, decorațiuni de Crăciun, bijuterii și câte și mai câte. Încă de la orele dimineții târgul era foarte animat, magazinele deschise și pline, turiștii fiind veniți în număr impresionant de mare, nefiind deranjați de frigul de afară. 

Catedrala Nôtre Dame

Maison Kammerzell 

Plimbându-ne prin târg ne-am dat seama că am uitat să plătim parcarea, adică să băgam bani în aparatul de taxat, așa că a trebuit să ne întoarcem la mașină, iar mașina fiind aproape de Petite France, am decis să ne uităm un pic pe acolo și să mergem înapoi mai pe la lăsarea serii, ca să vedem luminițele aprinse. Petite France este cel mai pitoresc cartier și centrul istoric din Strasbourg. Este situat pe Marea Insulă, înconjurat de râul Ill și este înscris pe lista patrimoniului mondial UNESCO din 1988. Are și de ce, e foarte fain. Se zice că pescari, morari și tăbăcări trăiau odată în această parte a orașului, iar cele mai vechi case ar data din secolele XVI-XVII. Distrusă în cel de-al Doilea Război Mondial aproape în totalitate, Mica Franță a fost reconstruită în perioada interbelică, păstrându-se arhitectura originală. Ar fi fost mare păcat să nu ne putem bucura și noi astăzi de ea. 

Mica Franță

 

   

La marginea cartierului, peste râul Ill, se găsește Les Ponts Couverts (Podurile Acoperite), care și-au păstrat numele în ciuda dispariției acoperișurilor. Ele sunt dominate de 4 turnuri din secolul XIV, vestigii ale zidurilor de apărare ce înconjurau cândva orașul și care garantau în Evul Mediu independența "republicii Strasbourg". Imediat după atașarea Strasbourgului la regatul Franței, în 1681, alte fortificații sunt construite, cum ar fi Barajul Vauban, aflat la doar câțiva metri de Podurile Acoperite.  Barajul Vauban a fost construit după planurile inginerului Vauban, iar pe acoperișul clădirii a fost amenajată o terasă panoramică, care oferă o priveliște deosebită asupra orașului. Desigur că n-am ratat-o deși nu pot afirma că îți taie răsuflarea precum citisem. Însă merită, mai ales că este gratuită. O priveliște și mai și se poate admira de pe terasa panoramică a catedralei, dar eu n-am urcat, prea frig iarna, în plus cerul era destul de acoperit, așa că am preferat să rămân cu picioarele pe pământ. 

Les Ponts Couverts (Podurile Acoperite)

Barajul Vauban

În timp ce ne plimbam prin Petite France s-a făcut și ora prânzului și deși intenționam să mâncăm la un restaurant lângă catedrală, unde ne făcuse cu ochiul o  flammeküeche (o tartă sărată specifică regiunii), am zis totuși să ne oprim la un restaurant din centrul istoric. Prețurile nu sunt tocmai mici, dimpotrivă, dar până la urmă nu vin în fiecare zi la Strasbourg. Am ales întâmplător  restaurantul  Lohkäs, unde am servit un choucroute alsacian delicios, acompaniat de un vin bun, un Riesling d'Alsace. Choucroute este o specialitate foarte populară în Alsacia, deși se consumă sub diverse alte forme în cam toată Europa și nu este nimic altceva decât varză acră, fiartă și servită cu cârnați și alte cărnuri afumate. Perfectă pentru o zi friguroasă de iarnă!

Cu burțile pline, ne-am mai învârtit un pic prin Petite France; străduțele Bain-aux-Plantes, rue des Dentelles, rue des Moulins, podul Saint-Martiniar, piața Benjamin Zix sunt absolut încântătoare. Când a început să se însereze ne-am întors la târgul din piața catedralei. Cu toate luminițele aprinse orașul arăta și mai feeric, dar odată cu noaptea parcă se înmulțeau și oamenii, așa că devenea din ce în ce mai greu să te miști, mai ales cu Azorel în lesă. Ne-am făcut pofta de covrigi, am servit și un vin alb fiert bun și aromat, am mai căscat gura pe la magazine și căsuțe, am cumpărat câteva suveniruri,  până întunericul s-a lăsat de tot, după care am pornit spre casă, spre hotel mai exact, încheind astfel o zi mult-dorită prin capitala Alsaciei.

 

Concluzii?! Strasbourgul e un oraș... deosebit. Poate nu este cel mai frumos din Franța, termenul ăsta de frumos depinzând de mai mulți factori și de gusturile fiecărui om, dar este cu siguranță un oraș ce merită vizitat, o parte interesantă a acestei țări, diferită de oricare alta. Nu știu dacă este mai frumos în perioadă târgului de Crăciun, sau în restul anului, când cu siguranță este mai degajat, însă cu certitudine îmbinarea celor două culturi, germană și franceză, au creat pe maulul Ill-ului ceva unic. Și nu numai pe malul Illului, ci în întreaga regiune. Cred că mi-ar plăcea să vin cândva vara, să încerc o plimbare cu vaporașul pe Ill, să văd casele alsaciene pline de mușcate roșii la pervazuri, eventual să petrec mai mult timp în zonă, prin satele tradiționale, vizitând castelele impresionante de pe dealuri și degustând vinuri albe pe podgorii; încep să cred că regiunea asta, cea mai mică a Franței, este și cea mai pe gustul meu. Dar până la următoarea vizită, care cine știe când va fi (se pare că locurile interesante de văzut în lumea asta, timpul și banii sunt invers proporționale), cel puțin mi-am făcut plăcerea de a vizita orașul o zi, pe timpul târgului de Crăciun. Drumul a fost lung, dar a meritat. 

Mai multe poze găsiți în albumul de pe g+  dacă aveți curiozitatea.

S-ar putea să te intereseze și: 

 Alte călătorii în Alsacia-Lorena 

 Gastronomie și vinuri franțuzești 

 Toate călătoriile mele prin Franța