După o primă zi prin Milano, a doua trebuia să fie obligatoriu pe malul Lacului Como, nu-i așa? Văzusem poze, citisem pe la alții, nimeni nu se întorsese de acolo dezamăgit, așa că am mers și noi, la sigur. Am ales desigur Bellagio ca punct de reper, aș fi vrut și Varenna dar n-am mai avut vreme. Îmi făcusem temele de acasă, mă documentasem, scosesem o hartă, un itinerariu tematic, ba chiar și programul vapoarelor, ca la față locului să nu folosesc nimic până la urmă. Am realizat într-un final că Bellagio nu se vizitează cu harta în mână, că Bellagio se vizitează cel mai bine fără un scop anume, fără hărți și alte prostii, doar plimbându-te agale pe străduțe, printre clădirile cochete și admirând lacul încins de munții înalți. Însă ce mi-a plăcut cel mai tare la Bellagio a fost ceva ce nu văzusem pe internet, și anume culoarea apei. Nu știu ce-au "vărsat" italienii în ea, la fel cum nu știu nici dacă a fost o întâmplare sau așa este mereu, dar zău că turcoazul ei, Alpii și vilele pe fundal, păreau dintr-o poveste.
