V-am mai povestit că soțul meu este tare pasionat de pescuit. Eu nu pot spune că-s mare fană, în sensul că n-ai să mă vezi cu undița în mână, dar merg cu el de fiecare dată din două motive: unul ar fi să-i fac pe plac, așa cum și el îmi face pe plac cu alte activități care-mi plac mie și al doilea ar fi faptul că mă pot bucura de ceva relaxare în natură. Avem o boxă plină de fel și fel de scule și ustensile de prins pește, lansete, undițe, suporturi și alte instrumente pe care nici măcar nu le cunosc, chiar dacă adesea peștele pentru masă îl cumpărăm de la pescărie. Până la urmă mersul la pescuit nu este pentru strict pentru consum, orice pescar poate depune mărturie, ci mai mult pentru plăcerea de a sta cu undinta-n mână pe malul lacului. Desigur că bucuria-i mare când mușcă ceva, iar satisfacția direct proporțională cu mărimea capturii, însă pescuitul rămâne o activitate plăcută chiar și atunci când nu prinzi nimic. Așa cum s-a întâmplat duminica trecută...
