Lac des Varennes- pescuit, saramură și o noapte la cort

Îmi place foarte tare să dorm la cort. Atât de tare, de-mi vine uneori să-mi desfac cortul în mijlocul sufrageriei și să-mi întind sacul de dormit pe covor. Firește că n-am făcut-o până acum, nu m-am țăcănit atât de tare. Am norocul ca și soțul meu să fie de aceeași părere (cum altfel?!), așa că ori de câte ori avem ocazia mergem să dormim în natură. Bineînțeles că nu mergem doar pentru dormitul efectiv, ci încercam să găsim activități care să includă și treaba asta. În mintea mea cortul se asortează cel mai bine cu muntele, dar cum n-avem munte de weekend aici, îl potrivim adesea cu pescuitul. Personal nu-s amatoare de pescuit, v-am mai zis, dar merg de dragul lui, că el face turul castelelor cu mine, iar cu ocazia asta profit de ceva timp petrecut în mijlocul naturii. Nu-i rău nici așa, iarbă verde, un lac sau un râu, aer curat și multă relaxare. 

Am petrecut ceva nopți la cort pe aici prin regiune. Prima dintre ele a fost pe o insulă în mijlocul Loarei. Da, da, există insule pe Loara, iar vara când apa scade destul de mult se poate traversa până la ele la picior, prin apă până la glezne. A fost fain atunci. Am invitat și niște prieteni, că am făcut și un grătar; s-au crucit când au văzut exact unde suntem, dar cred că-ntr-un final au rămas cu o amintire frumoasă. Acum nu mai mergem pe Loara, în primul rând pentru că insula noastră a fost defrișată, iar de când am văzut anul trecut că Loara-și poate dubla debitul peste noapte, o cam știu de frică. Mi-o plăcea mie la cort, dar nu să mă ia apa peste noapte în el.

Într-alt an am fost la Les Hermites, un lac în mijlocul nicăieri-ului, lângă localitatea cu același nume, tot în mijlocul nicăieri-ului. Am stat atunci două nopți; Andrei a pescuit (sau a intenționat să pescuiască!) iar eu mi-am julit mâinile și picioarele în încercarea de a merge pe două roți. Îmi amintesc că într-una din nopți a venit furtuna; tuna așa de tare iar noi eram exact lângă o pădurice, astfel încât jumătate din noapte am dormit chirciți în mașină. Dar a fost fain și atunci! Nici nu cred c-aveam voie să stăm cu cortul acolo, dar n-a venit nimeni să ne verifice, iar noi, firește, am lăsat locul așa cum l-am găsit.

Apropo de asta, pe aici nu prea ai voie să campezi pe unde te taie capul. Dacă nu vrei să stai într-un camping special amenajat, atunci trebuie să cauți cu grijă locuri, pentru că altfel riști să te trezești ridicat și trimis acasă exact când ți-e lumea mai dragă. Poți bivuaca dacă e necesar, adică îți poți pune cortul la lăsarea întunericului și strânge dimineața devreme, dar și în cazul ăsta depinde de loc. Ni s-a întâmplat nouă anul trecut. Am plecat de acasă spre Lac des Varennes cu gândul de a rămâne acolo peste noapte, cum se întâmplase și cu doi ani în urmă. Dar cum lucrurile se mai schimbă în doi ani, ne-am trezit spre seară puși în situația de a strânge totul. Cică era permisă camparea, dar trebuia să avem un cort special de pescuit care să se integreze în natură. N-am înțeles exact raționamentul, că și cortul nostru de la Decathlon tot verde era, dar mă rog ce-am fi putut face, doar nu era să ne luăm la harță cu oamenii. Am fi putut merge acasă, dar cum n-aveam de gând să luăm drumul înapoi a două zi, am mișunat un pic prin zonă în toiul nopții, până am dat de o poienița, un pic înconjurată de o pădurice, pe marginea unui râuleț, pe care-l bănuiam a fi acolo- că prin beznă nu vedeam- dar pe care-l auzeam. Am pus cortul, am întins sacii și am dormit. Abia a doua zi am văzut că un pic mai în spate era și o moară veche de apă.

Weekendul trecut am mers din nou la Lac de Varennes la pescuit. Lui Andrei îi cam place acolo, pentru că de fiecare dată prinde câte ceva, față de alte lacuri sau râuri unde pescuiește doar de formă, iar de data asta ne-am pregătit mai bine temele ca să nu mai dormim pe coclauri. Cum pe lac nu știam sigur dacă putem campa, pentru că, din câte-mi dau seama, este după voia celor care-l îngrijesc, am ales varianta campingului. Ochisem de anii trecuți un camping amenajat frumos pe unul dintre brațele lacului gândindu-ne că ne luăm în primire locul, ne punem cortul și catrafusele, după care mergem unde știam noi să pescuim. Însă surpriza a fost de data asta una plăcută: locul pe care ni l-au dat în camping era chiar pe malul râului, deci nu mai era nevoie să ne mișcăm de acolo. Locul e puțin spus, că aveam la dispoziție un teren întreg să ne așezăm unde dorim. 

Camping des Varennes e tare fain, mi-a plăcut la maxim. Pe lângă locuri de stat cu cortul pe malul lacului, are și niște căsuțe foarte stilate, că să zic așa. În plus, l-am găsit foarte curat, îngrijit, iar pe tanti de la recepție, care cred că era proprietara, foarte amabilă și drăguță. Deși destul de departe pentru cineva care vine ca turist pe Valea Loarei, era destul de plin, iar o mare parte dintre cei prezenți erau staini. Mobil-home-urile sunt destul de scumpe, însă pe de altă parte, exceptând faptul că ai tot confortul în ele, reprezintă o alternativă mult mai făină la statul într-o cameră închisă de hotel. Desigur trebuie să fii cu mașina, că transport în comun prin pustietatea aia, zău că nu-mi închipui să fie. Însă eu am rămas uimită de altceva: multe mobil-home-uri erau închiriate pe perioadă lungă. Ce înseamnă asta? Înseamnă că oameni din regiune, cel mai probabil dintre cei ce locuiesc în orașele apropiate, la bloc, își închiriază o astfel de căsuță pe lună sau an, și profită de ea în weekenduri, ca de o reședință de vacanță. Mulți își puseseră jardiniere cu flori pe terasă, aveau bărci prin curte, iar alții, ca vecinii noștrii, își plantau floricele în grădiniță. Interesant! 

  Camping des Varennes

În fine, lăsând campingul în sine la o parte, șederea noastră s-a petrecut tare fain. Ajunși destul de târziu sâmbătă, după ce ne-am aranjat catrafusele și Andrei undițele în apă, am purces la pregătit masa, în speță niște frigărui picante fripte pe grătar, pe care le-am servit alături de cartofi fierți la butelia cu arzător din dotare și i-am însoțit de un sos de roșii coapte cu usturoi rețetă specială. După masă am rămas la taclale pe malul lacului până ce s-a înnoptat bine de tot afară și cum în perioadă asta se înnoptează destul de târziu, abia pe la 11 și ceva noaptea ne-am băgat în cort. Nu știu despre voi, dar mie îmi plac la nebunie serile liniștite în mijlocul naturii, pe întuneric, la un pahar de vin. După o noapte în care am dormit ca un bebeluș, dimineața am pregătit cafeluța la aceeași butelie din dotare, iar la prânz ne-am delectat cu o saramură adevărată de pește (prins de Andrei) servită pe malul bălții, așa cum i se potrivește cel mai bine. Fiindcă vremea nu era chiar superbă, după prânz ne-am strâns lucrurile și am pornit înspre casă. Pentru weekendul acesta am planuri mari (și nu merg la niciun castel): dacă vremea e bună (și pare să fie) încep lecțiile de biciclit. Așa că wish me luck. Să vedem ce-o ieși!

Ședința foto (că doar de-aia mi-am luat telecomandă pentru aparat)  

Saramura noastră de pește proaspăt

   În drum spre casă