I Pozzi - ziua 2: peripeții la stână și coborârea prin pasul Scaldasole

După cum vă spuneam în episodul trecut al jurnalului, noaptea la stână a fost una cu peripeții, dar să o luăm mai bine cu începutul...

Plecasem de acasă cu gândul să dormim la Pozzi, undeva pe lângă "lacuri", urmând ca a doua zi să continuăm bucla prin pasul Scaldasole, înapoi în stațiunea Ese. Regulile parcului naturel régional de Corse, zona protejată ce acoperă o mare parte din munții insulei, sunt destul de stricte în ceea ce privește camparea, aceasta fiind strict interzisă, este însă permis bivuacul, adică deschiderea cortului la apusul soarelui și strângerea lui la răsărit, așa că din punctul acesta de vedere nu ne făceam probleme. Ceea ce ne cam neliniștea pe noi în acel moment era vântul. Nici măcar nu se lăsase noaptea și el bătea că nebunul, nici nu voiam să-mi închipui cum se va zbenguii pe lângă noi noaptea dacă nu aveam să găsim un loc mai ferit. 

Negăsind nimic satisfăcător în zonă am decis că ar fi mai bine să coborâm înapoi la stână. Nu părea să fie nimeni pe acolo, locul era destul de curat, nu tu baligi proaspete sau alte mizerii, semn că nu urcaseră cu animalele încă. În plus, stâna era așezată într-o mică poieniță ceva mai ferită, ca să nu mai vorbesc de toate dependențele de pe acolo care puteau ține adăpost. La o adică ne băgam toți trei în grajd și aia era! Tind să cred că era o stână de ... vaci, deși pare ciudat, semăna cu ce văzusem anul trecut la Ercu, adică niște țarcuri din pietre, astfel încât fiecare animal să aibă... salonul său individual. La început mi-a fost un pic teamă recunosc. Vine ciobanul, nu vine, dacă vine noaptea și ne trezim cu animalele peste cort? Dacă nu-i convine că stăm aici? Cu corsicanii nu te pui! Dar m-am liniștit rapid când m-am uitat la ceas, dacă nu venise până la ora aia slabe șanse ar fi fost să vină mai târziu.  

După ce am aruncat o privire în jur, am pus și noi cortul unde am găsit un adăpost și am purces rapid la preparat cina, după atâta drum eram cam lihniți de foame. Aveam la noi niște preparate instant, supe și alte "bunătăți", așa că am dat drumul la butelie, am turnat în oală niște apă de la izvor și într-un sfert de oră gata cina. Nici nu vă închipuiți cu câtă poftă am savurat-o, de zici că cine știe ce gurmanderie aveam în farfurie. N-am fost întrerupți decât de un zgomot sinistru de animale, ca și cum două se mâncau între ele, dar ne-am liniștit rapid când am văzut că nu-s decât două vaci care comunicau, noroc că erau pe versantul celălalt și se îndreptau agale spre vale. Nu prea știam până acum că vacile umblă sigure pe munte dar na, Corsica  este plină de minuni. După ce am strâns masa am mai cercetat un pic prin zona, apoi am decis să ne băgam în cort, vorba aia, ce poți face sus pe munte după ce a apus soarele? Însă ia somnu' de unde nu-i, primele ore în sac au fost de pomină.

În primul rând a fost vântul, care șuiera ca nebunul și, deși eram la adăpost, în unele momente eram ferm convinsă că o să zburăm toți trei cu cortul, exact ca în povestea aia, nu mai știu cum se numește. Apoi era frigul. Eu n-am suferit prea tare, însă Azorel se tot băga în sacul meu, iar Andrei, deși îmbrăcat cu tot ce-avea în ruscac, s-a cam trezit cu fața la cearceaf a doua zi din pricina asta. Avem saci buni, aveam și haine călduroase, dar era început de mai la aproape 1800m, nici nu m-aș fi gândit c-o să mor de cald. Iar în final, dar nu în cele din urmă, a fost...patul. Băi nene, am mai dormit pe izopren, dar niciodată mai rău ca în seara aia la Pozzi. Am crezut inițial c-am îmbătrânit de-a binelea, dar m-am liniștit când am repetat acțiunea, pe o iarbă mai moale. De fapt asta a fost problema: locurile unde era iarba moale erau umede, iar locurile uscate erau pline de pietricele, abia am reușit să găsim ceva de mijloc. Ca să nu mai zic că am pus cortul puțin în pantă...

Însă asta n-a fost nimic față de salvamontistul care ne-a bătut la două dimineața în "ușa" cortului. Cum așa? Păi să vedeți.... Pe la miezul nopții, în sfârșit, a venit Moș Ene. Atmosfera se mai incălzise în cort, iar vântul nu se mai zbenguia așa tare. Când îmi era somnul mai dulce se aude un elicopter. Am dedus că a trecut cam pe deasupra noastă, dar zgomotul s-a pierdut rapid în depărtare, așa că am dat să adorm la loc. Dar nici n-am apucat, că ce să vezi? Elicopterul se întoarce. Se trezește și Andrei un pic năuc, nici n-apucă să se dezmeticească că ne mai survolează o dată. Brusc un milion de gânduri negre încep să-mi invadeze mintea. Cine sunt? Ce caută? Poate pe noi? Poate n-avem voie acolo? Poate sunt proprietarii stânei? La naiba, sunt corsicani, dacă ne împușcă că le-am încălcat proprietatea? Dar citisem pe internet că avem voie, ce bine că am salvat articolul pe telefon!!... și așa mai departe. Desigur că exagerez, dar în pustietatea muntelui, în toiul nopții și buimăcit de somn oricine cred că ar gândi pe undeva pe-aproape. Elicopterul vine înapoi și de data asta ne localizează, punând o lumină puternică pe cort. Ăștia sigur caută pe cineva! Sper ca nu pe noi...
 
Deschidem ușa cortului și scoatem capetele cifulite afară. Oare sigur avem voie să stăm aici? Elicopterul mai trece o dată și la întoarcere se apropie ușor de pământ. Să vezi că aterizează! La o aruncătură de băț de noi un om coboară. Se îndreaptă spre noi cu o lanternă în mână, în timp ce noi ne uităm zăpăciți spre el. Era un salvamontist care ne salută politicos, cerându-și scuze că ne deranjează la ora aia. Nici o problemă! - ce să să zicem și noi. English? Français? Și ne explică că ei caută de fapt o femeie care a pornit singură pe munte și care nu s-a mai întors, întrebându-ne dacă am văzut-o poate pe traseu. Ne intersectasem cu oameni pe unde am urcat, cu grupuri, dar cu nimeni de unu' singur. Ne-a mai întrebat una-alta, apoi ne-a mulțumit pentru cooperare, ne-a urat noapte bună și a plecat. A chemat prin stație elicopterul, care făcea ture pe deasupra, acesta a venit, a coborât la pământ, l-a luat și a plecat, sub privirile noastre care semănau cel mai probabil cu cele din filmele cu proști. Am adormit uimiți de întâmplare și ne-am trezit când primele raze de soare au început să bată pe cort. Frateee, ce mai noapte!

După seara plină de peripeții, a doua zi a decurs cât se poate ne normal: cafeluța fără de care nu ne putem mișca -eu cel puțin- strânsul catrafuselor și pornit la drum. Conform descrierilor trebuia să urcăm iar la Pozzi, dar n-a fost cu supărare, abia am putut admira lacurile și sub o altă lumină, cea a soarelui la început de zi. De la lacuri am ochit rapid indicatorul din lemn la stânga  spre pasul Scaldasole, odată cu el începând o urcare în forță. Am traversat câteva limbi de zăpadă, pe unele porțiuni chiar ne-am afundat până la genunchi, printre arbuștii măturați. Cu cât urcam perspectiva asupra lacurilor devenea din ce în ce mai interesantă, ne tot întorceam s-o admirăm până am pierdut-o printre stâncării. În pas ne-am tras oleacă sufletul, după care am luat-o ușor pe poteca îngustă, dar foarte lejeră, până într-o șa, cu Monte Ninello în dreapta și o perspectivă infinită către Bastelica și golful Ajaccio, în stânga. După ce trecem pe lângă un adăpost de lemn daramant am zărit Ese în vale cu stâlpii de teleschi și-am purces la ultima coborâre din traseu. Acum înțelegeam de ce este recomandat să urcăm pe dincolo...
  

În drum spre Ajaccio... 

Mda...cu corsicanii nu te pui :D 

Și cam asta fu tot, excursia noastră la Pozzi, în inimă masivului Renoso. A fost un traseu pe gustul meu, cu o succesiune interesantă de peisaje, iar noaptea la stâna, chiar dacă la momentul de față n-a fost prea reușită, pe parcurs a devenit o amintire interesantă. A doua zi ne-am petrecut-o la plajă, că dacă mai urcăm pe vreun munte cine știe cu cine ne mai întâlneam!

Toate pozele din seria Corsica (mai 2015) le găsiți AICI
 
  Toate episoadele aventurii Corsica (mai 2015) le găsiți în lista de mai jos: 

Ajaccio (I): orașul unde Napoleon trăiește încă

Ajaccio (II): turnul Parata și insulele Sanguinaires  

I Pozzi - ziua 1: din Bastelica până sus la stână

I Pozzi - ziua 2: peripeții la stână și coborârea prin pasul Scaldasole 

La plajă în Golful Ajaccio (I): Isolella  

La plajă în Golful Ajaccio (II): Porticcio si Pietrosella

O zi la Bonifacio (I)-drumul ca un spectacol

O zi la Bonifacio (II): orașul care face echilibristică   

Despre Corsica la prima înfățișare (septembrie 2014) citiți AICI
Despre Corsica la a doua înfățișare (mai 2015) cititi AICI
Despre Corsica la a treia înfățișare (septembrie 2015) citiți AICI
Despre Corsica la a patra înfățișare cititi AICI

Citeste si:

Mini-ghid de vizitat insula Corsica

In bucataria corsicana

De ce iubesc Corsica

Vacantele mele in Corsica