BLOGUL LARISEI: MUNTE

Postari din categoria MUNTE

Rătăcind spre Refugiul Erco

in CALATORII, CORSICA, FRANTA, JURNALE, MASIVUL CORSICAN, MUNTE, by Larisa, noiembrie 03, 2014

Eu mă gândeam de fapt pentru ziua respectivă la traseul spre Lac de Nino. Andrei se gândea la traseul spre Monte Cinto. Aș minți să spun că nu m-a atras ideea celui mai înalt vârf din Corsica chiar dacă cele 10 ore de drum dus-întors mi se păreau cam multe pentru o singură zi. Nu multe neapărat ca dificultate, știam că aș putea face față, dar mi se păreau multe efectiv ca timp, fiindu-mi teamă de fapt că ne va prinde noaptea pe traseu. Și clar nu trebuie să ți se întâmple asta în Corsica!

Teoretic am fi avut timp să ajungem pe Cinto, dar practic trebuia să luăm în calcul mai multe aspecte decât voința, aspecte precum situațiile neprevăzute ce pot apărea, pauzele de masă, de poze, de admirat și mai ales de odihnă, situații pe care nu prea aveam cum să le apreciez. În plus, trebuie să recunosc că forma mea fizică nu mai este la fel ca atunci când mergeam aproape lunar pe munte; știam că nu o să zburd pe cărări, ca să nu mai zic că niciunul dintre cele două puncte de plecare pe traseu nu era chiar la ușa cortului. Și totuși după un calcul rapid am ales să încercăm traseul, plecând pe premiza că dacă se poate se poate, dacă nu nu, mergem până unde ajungem, până la urmă finalitatea nu era neapărat vârful, ci petrecerea unei zile agreabile pe munte.

Citeste mai mult

La pas spre Lac de Creno

in CALATORII, CORSICA, FRANTA, JURNALE, MASIVUL CORSICAN, MUNTE, by Larisa, octombrie 23, 2014

Nici traseul spre lacul Creno n-a fost plănuit în prealabil, dar știți și voi că adesea socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, mai ales într-un "târg" atât de ofertant cum este Corsica. Tot mergând pe drumurile insulei și aruncându-ne câte un ochii fără să vrem pe diversele panouri de informare turistică, am dat și peste drumeția aceasta la Creno singurul lac împădurit din Corsica dar am pus-o acolo în minte, pe lista de așteptare. Am scos-o de la naftalina odată cu decizia de a hoinări juma' de zi pe valea râului Liamone, când am fi avut urgentă nevoie de încă un traseu scurt și lejer pentru a ne umple ziua, iar Lacul Creno părea numai bun de pus în aplicare.

Citeste mai mult

Drumeție și bălăceală pe valea râului Liamone

in CALATORII, CORSICA, FRANTA, JURNALE, MASIVUL CORSICAN, MUNTE, by Larisa, octombrie 20, 2014

În ziua nu-mai-știu-care, că le-am cam pierdut numărul, având poftă de calm și răcoare (calmul l-am găsit, răcoarea nu prea), ne-am declarat infideli mării și ne-am pornit la interiorul insulei spre o regiune extrem de pitorească, verde și muntoasă. Ieșirea aceasta a fost una dintre puținele neplanificate de acasă. De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, nici măcar nu găsisem ceva în căutările mele pe internet sau prin cărți despre zona asta, noroc că aveam cel mai bun ghid în persoană alături de mine. V-am mai spus că pentru al meu soț nu fu vara asta prima lui vacanță în Corsica, așa că își amintea clar de niște piscine naturale și o drumeție pe un râu în apropiere de Sagone, singurul amănunt "nesemnificativ" despre care nu-și mai amintea nimic fiind numele și locația exactă. Noroc însă că insula nu-i mare, și-apoi câte râuri ar putea curge pe lângă Sagone, așa că luându-l la întrebări pe nea' google, n-a durat mult până să se facă lumină: era vorba de valea râului Liamone.

Citeste mai mult

Evisa, Padurea Aïtone, berea din castane și apusul în Porto

in CALATORII, CORSICA, FRANTA, JURNALE, MASIVUL CORSICAN, MUNTE, by Larisa, octombrie 13, 2014

Corsica este o insulă foarte ofertantă în ceea ce privește activitățile în natură, iar cum noi nu suntem genul de oameni care să stea numai la plajă, în a treia zi am plecat spre munte. Nu ne plănuisem chiar o drumeție adevărată pe culmi stâncoase, cel puțin nu pentru ziua respectivă, ci doream să descoperim ceea ce se numește Pădurea Aïtone cu piscinele sale naturale, locație despre care se spune că ar fi un must see pe insulă. Treaba cu must see-urile astea mie nu-mi prea place sincer să vă spun; îmi creez adesea așteptări prea mari și nu puține au fost dățile când m-am întors dezamăgită. Desigur că ceva special tot trebuie să fie acolo, dar poate nu atât de special pe cât este "etichetat". În fine, deși pădurea Aïtone era finalitatea, despre drumul până acolo pot scrie o întreagă poveste. V-am mai spuns că drumurile din Corsica sunt pline de aventuri, nu?

Citeste mai mult

Calanques de Marseille- spre Platoul En Vau la picior

in CALATORII, FRANTA, JURNALE, MASSIF DES CALANQUES, MUNTE, PROVENCE, SUD, by Larisa, mai 31, 2014

Calanques de Marseille En Vau Marsilia Franta

Mie când îmi spui Marseille - Marsilia- îmi spui automat Calanques de Marseille. Deh, fiecare cu piticii lui, iar ai mei mai toți iau forme muntoase. Ce mare, ce plajă, ce al doilea oraș că mărime al Franței? De cum am ajuns la Marsilia visam numai stâncă și calănci cu ape turcoaz. Nici nu vă închipuiți ce mare mi-a fost bucuria când am pus bocancii pe traseu, la fel cum nu vă puteți imagina cât de mare mi-e bucuria acum să adaug încă un jurnal pe blog cu etichetă MUNTE. Pentru că da, oricât ar fi lumea asta de mare și ispititoare, nimic în ea nu-mi e mai drag ca un MUNTE, oricare ar fi el.

Citeste mai mult

Rochebrune: nori, viscol și cea mai scumpă omletă

in ALPII FRANCEZI, ARAVIS, FRANTA, MONT BLANC, MUNTE, SAVOIE, by Larisa, aprilie 04, 2014

Știu, urma să scriu despre partida de pescuit de pe lacul Rillé, dar mi-am amintit de altceva... Sâmbătă, când Andrei și-a scos de la naftalină windstopperul pentru drumeția de la Montsoreau, a găsit în unul din buzunare două tichete de telecabină rămase acolo (și spălate la mașină, pentru că eu nu obișnuiesc să caut prin buzunare) de astă iarnă de când furăm la munte. Cu ocazia asta mi-am amintit nu numai că nu v-am povestit despre Chamonix și ziua când efectiv nu am avut chef să mai urc pe munte, dar și că nu v-am povestit despre Rochebrune și cea mai scumpă omletă pe care am mâncat-o vreodată.

Citeste mai mult

Giettaz-en-Aravis sau cum să începi perfect anul

in ALPII FRANCEZI, ARAVIS, CALATORII, FRANTA, MUNTE, SAVOIE, by Larisa, februarie 23, 2014

...cum să încep eu perfect anul, pentru că sunt convinsă că « rețeta » asta nu se potrivește tuturor ;)

Îmi plac la nebunie zilele însorite de iarnă, când afară e zăpadă, iar temperatura nu este nici foarte coborâtă astfel încât să deger, nici foarte ridicată astfel încât să se facă mocirlă, dar suficientă cât să-mi trezească toate simțurile. De fapt îmi plac zilele însorite în general, v-am mai spus că îmi dau o stare grozavă, o stare de bine, o dispoziție excelentă, mai puțin în perioadele caniculare, când mă topesc de-a binelea. Cu toate astea, în ultimii 2 ani, aici în Touraine am învățat să iubesc până și canicula, că vorba aia, cum soarele e scump la vedere, tre'€™ să te bucuri de el oricând și oricum. 1 ianuarie a fost una din acele zile ideale: cu zăpadă pufoasă, o temperatură moderată și un cer incredibil de albastru. Adăugând muntele pe fundal și pitorescul satului Giettaz aș putea trage concluzia că a fost o chiar o zi desăvârșită de petrecut afară.

Giettaz-en-Aravis, Masivul Beaufortain, Alpii Francezi,

Citeste mai mult

Mont Rond și un altfel de Revelion

in ALPII FRANCEZI, BEAUFORTAIN, CALATORII, FRANTA, MONT ROND, MUNTE, SAVOIE, by Larisa, februarie 07, 2014

Niciodată nu mi-au plăcut la nebunie revelioanele și întotdeauna am avut impresia că se face prea multă zarvă pentru nimic când vine vorba de ele. Ce facem, unde, cum, cu cine, de parcă dacă n-ar ieși totul perfect, n-ar începe bine anul. Cu ce mă îmbrac, ce mâncăm, ce bem, pe cine invităm...întotdeauna m-au enervat cel mai tare pregătirile. Nu pot spune că sunt mare amatoare de petreceri zgomotoase, prefer să petrec sfârșitul de an într-un cadru mai restrâns, fără prea multă pompă și hărmălaie. Desigur că lucrurile n-au stat dintotdeauna așa, cu ani în urmă, în "tinerețe", trebuia să fiu și eu în rândul lumii, cot la cot cu gașca de prieteni, să fac și eu ce fac și restul, asta până am mai câștigat ceva "minte" și am realizat că e de preferat în viață să faci ce ți se potrivește, nu ceea ce fac toți, doar din simplul motiv că fac toți. Și nu-i valabil doar pentru revelion....

Mont Rond Aravis Mont Blanc Alpii Francezi

Citeste mai mult

Turul Muntelui Prarion cu vedere la Mont Blanc

in ALPII FRANCEZI, CALATORII, FRANTA, MONT BLANC, MUNTE, SAVOIE, by Larisa, ianuarie 27, 2014

Nu pot spune despre nici o drumeție pe care am făcut-o de-a lungul timpului pe munte, că nu mi-a plăcut. Chiar dacă mi-a rupt spatele, sau picioarele, chiar dacă m-a plouat, m-a nins, sau m-a viscolit, chiar dacă rucsacul a fost atât de greu de mi-a venit să-l pun jos și să-i dau foc, sau efortul mi s-a părut atât de mare, încât am plâns de durere, de fiecare dată m-am întors acasă doar amintirile frumoase. Fiecare tură a fost specială în felul ei, fie datorită peisajelor, sau a oamenilor și toate au rămas memorabile în mintea mea datorită muntelui. A doua zi în Alpi m-am trezit ceva mai târziu, probabil din cauza "încălzirii" pe care o făcusem cu o zi înainte, înconjurând Muntele Lachat. Afară era tot soare, ba chiar mai soare decât în ziua precedentă, așa că n-am mai stat deloc să mă gândesc, era adjudecat traseul din somn: Turul Vârfului Prarion. De fapt acest traseu fusese inițial programat pentru ziua următoare, adică pentru 31 decembrie, întrucât vream cu tot dinadinsul să închei anul 2013 într-un mare fel: față în față cu Mont Blanc-ul. Însă era prea frumos afară și de frică ca vizibilitatea să nu fie mică în ziua următoare, am schimbat puțin socotelile. Am luat același mic dejun dulce franțuzesc, mi-am tras aceeași bocanci și am pornit spre Les Houches, cocheta stațiune de la poalele Muntelui Alb.

Prarion Les Houches Mont Blanc

Citeste mai mult

Turul muntelui Lachat și supa cu piatră

in ALPII FRANCEZI, BEAUFORTAIN, CALATORII, CULINARE FRANTUZESTI, FRANTA, MUNTE, SAVOIE, by Larisa, ianuarie 21, 2014

Nu, n-am găsit vreo piatră în supă, așa se numește, dar să o luăm cu începutul...

Prima zi petrecută în Alpi cred că a fost cea mai frumoasă dintre toate. Dacă stau bine să mă gândesc, nu a fost doar cea mai frumoasă din vacanța cu pricina, ci una dintre cele mai frumoase petrecute de mine iarna pe munte. M-am trezit dimineața destul de devreme și cu cel mai mare entuziasm posibil mi-am tras hainele și bocancii în picioare, am servit micul dejun franțuzesc, cu prăjituri, suc de portocale și cafea, după care mi-am pus repede mintea la contribuție, gândindu-mă cu ce traseu să începem. Îmi pregătisem de acasă mai multe trasee în zonă, extrem de multe pentru o săptămână, dar nu le aranjasem pe zile, zicând că e mai bine să o fac la fața locului, în funcție de vreme. Andrei îmi spusese cu o seară înainte să aleg ceva ușor pentru prima zi, ceva de încălzire dacă se poate, cunoscând pasiunea mea pentru drumeții care chinuie oamenii, așa că după ce am studiat problema pe toate părțile, am ales din catastiful de foi Turul Muntelui Lachat cu rachete de zăpadă.

Lachat Muntii Alpi Savoie Franta

Citeste mai mult

Sancy cu rachete de zăpadă și de-a dura la vale

in AUVERGNE, CALATORII, FRANTA, MASIVUL CENTRAL FRANCEZ, MUNTE, by Larisa, ianuarie 28, 2013

Sancy Masivul Central Francez

După ce am orbecait prin ceață pe Sancy, a doua zi ne-am trezit hotărâți să ne luăm colțari. Ce legătură au colțarii cu ceața? Nici una. Dar ăsta a fost gândul nostru. Ne luăm coltari și mergem iar pe creastă. Însă după ce ne-am dezmeticit mai bine și am început să gândim mai clar, am zis că nu e o idee prea bună. Vrem într-adevăr să ne luăm colțari pentru la vară, dar parcă nu i-aș fi cumpărat așa din scurt, mai ales cum costă o căruță de bani. Așa că am zis mai bine să închiriem unii pentru o zi. Nici nu știu...se închiriază pe undeva colțari?! Că la Mont Dore nu am găsit, dar ce-i drept nici n-am căutat prea tare, că ne-a lovit un alt gând: rachetele de zăpadă

Citeste mai mult

Sancy prin zăpadă și ceață

in AUVERGNE, CALATORII, FRANTA, MASIVUL CENTRAL FRANCEZ, MUNTE, by Larisa, ianuarie 17, 2013

În prima dimineață la Mont Dore m-am trezit cu noaptea în cap, adică pe la 7. N-am pus ceasul să sune, probabil aerul de munte m-a deșteptat, nu știu. Îmi trezesc soțul și desigur și pe Azorel, care dormea în pat cu cracii în sus, ca de obicei. Arunc un ochi pe fereastră. Ceață. Nasol... dar poate se ridică. Desigur că nu s-a ridicat până seara, dar asta nu ne-a împiedicat să avem o zi drăguță, pentru că, nu-i așa, întotdeauna trebuie să vedem partea frumoasă a situațiilor.

Citeste mai mult

Weekend de 1 Mai in Piatra Craiului

in CARPATI, MUNTE, PIATRA CRAIULUI, ROMANIA, by Larisa, martie 06, 2012

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi fost, nu s-ar scrie acest articol, o Zi a Muncii a anului 2010. Si mai era ea, o gașcă de prieteni, oameni diferiți, dar toți cu același dor nebun de munte în inimi. Si cum venea un sfârșit de săptămână, în care toată lumea își lustruia grătarul sau pleca grămadă spre mare, ei s-au gândit să pornească cu mic cu mare spre Piatra Craiului. Că altfel, cum ar fi putut să sarbatoareasca ei, pe 1 Mai, decât pe creste și prin zăpadă?

Citeste mai mult

Poveste de toamna: Mălăiești-Vf.Omu-Valea Cerbului

in BUCEGI, CARPATI, MUNTE, ROMANIA, by Larisa, februarie 01, 2012

Jurnalul de mai jos a fost scris prin 2009-2010, cred, altfel nu îmi mai aduceam aminte atâtea detalii, publicat pe blog la un moment-dat și mai apoi șters din greșeală. După, nu știu de ce nu l-am mai pus la loc, probabil am uitat de el, însă acum mi-am adus aminte. și având în vedere că în ultimele zile nu am avut deloc inspirația de a scrie ceva nou, uite că merge la fix. Acum doar am selectat pozele și mi-am adus aminte, odată cu citirea lui, de clipele trăite atunci. Este vorba despre o tură pe munte, care a avut loc prin... octombrie 2009, o tură tare dragă și frumoasă pe traseul: Bușteni-Take Ionescu -Cabana Malaiesti- Valea Malaiesti-Hornul Mare-Cabana Omu-Valea Cerbului-Bușteni. O tură în care am cunoscut o mână de oameni minunați, în care am întâlnit toamna mai aproape ca niciodată, o tură în care am avut în fața ochilor peisaje de vis. Muntele nu mi s-a părut niciodată, parcă, mai minunat ca atunci!

Traseu: Cabana Mălăiești-Hornul Mare-Cabana Omu-Valea Cerbului-Bușteni

De la Cabana Mălăiești pornim, într-o ireal de frumoasă dimineață de octombrie, pe poteca către înălțimi. Astăzi vom urca la Vârful Omu, prin Hornul Mare al Mălăieștilor. Nu știam cum era traseul, nu îl mai parcursesem vreodată, dar știam că, să urc cetatea de piatră din fața mea, mă încânta teribil de tare. O luăm ușor la pas toți, în șir indian, unii în pas mai grăbit, alții mai lent, șerpuind pe fundul căldării inferioare a văii, unde se afla și cabana.

Valea Mălăiești este o vale glaciară, la fel ca multe alte văi din Bucegi, formată cândva de alunecarea unui ghețar. Are formă semi-circulară și coboară în 3 trepte (numite și căldări), despărțite între ele prin praguri (rupturi de pantă). La baza celei de a III-a căldări a văii, dacă socotim de sus în jos, se află și cabana, la limita superioară a pădurii. De aici valea își continuă drumul prin pădure, unindu-se cu alte văi, până se termină la Râșnov. Poteca noastră se orientează pe dreaptă, pe versantul Padinei Crucii, apoi urca pieptiș ruptura de pantă ce formează prima treaptă a văii. Ajungem astfel la marginea terasei mijlocii, la „zăvorul" căldării.

In jurul meu numai stâncă. Peisajul mă lasă fără cuvinte. Măreție, grandoare, sublim. Muntele este de o frumusețe impunătoare. Cum pot exista astfel de locuri? Cum a creat natura asemenea splendoare?

Abruptul vestic al Bucsoiului cu Brâna Caprelor îmi bucură privirea în stânga mea, iar Turnul Mălăiestilor, cu imensul său perete frontal, minunează sufletul. La obârșia văii, Hornurile Mălăiestilor în față și Culmea Padina Crucii mai în dreapta, se ridica falnice. Cât îmi plac astfel de locuri stâncoase!

Drumul continuă pe fundul foarte ușor înclinat al caldării, pe covorul pajiștii de ierburi scunde, acum aproape uscate. Urcăm incă o treaptă a văii și ajungem pe un alt prag, la început prin bolovănis apoi mai pronunțat. în față noastră se deschide căldarea superioară a văii, cu fundul înclinat și acoperit de blocuri stâncoase și bolovănisuri mari. Căldarea este dispusă între culmea Bucșoiului Mare, Culmea Scara și creasta Padinei Crucii.

Vârful Omu. Un loc atât de drag. Un mare vis. Mi-am dorit foarte mult să ajung la Omu, atunci, înainte să ajung la el prima dată. Intre timp au apărut și alte vise și urmează poate alte realizări. Dar Vârful Omu rămâne la un loc de frunte în inima mea. Cabana era închisă în acea perioadă. Era deschis doar refugiul din spate, unde facem și noi un mic popas. Erau întinși niște saci de dormit pe jos, semn că cineva și-a petrecut noaptea aici și urmează să se întoarcă. Afară vremea este urâtă. O vreme tipică de toamnă târzie pe munte. Ceața era atât de deasă încât nu vedeai nimic, nici măcar la jumătate de metru în fața ta, iar vântul te lua aproape pe sus. Inghetai instant. Cu ceața alături alegem coborârea pe Valea Cerbului, după câteva divergențe între noi, pe una dintre cele mai impresionante văi din Bucegi. Nici pe aici nu fusesem vreodată. De la Cabana Vf. Omu coborâm direct urmând stâlpii de marcaj, pe coasta din căldarea superioară. Nu se vede nimic în jur, dar măcar putem distinge jos, cărarea bătătorită. După câteva serpentine, ajungem în fundul căldării superioare a văii, pe coama care formează „zăvorul" acestei căldări (2 170 m).

"Acolo sus, mai aproape de cer, cu norii fugindu-ti sub picioare, te vei intalni cu tine si-ti vei da seama ca esti om si stapan, ca esti liber si ca poti sa zbori..."

Mihai Mihai Jurca

Valea Cerbului este tot o vale glaciară, în trei trepte, cea mai importantă din complexul abruptului prahovean al Bucegilor. Incepe de sus cu o largă căldare sub Colții Obârșiei, Vf. Găvanele, Culmea Bucura, Vârful Omu și Culmea Morarului. Căldarea superioară este circulară, înconjurată de pereți impunători de stâncă. Valea în sine este impunătoare, așa mi s-a părut privind-o de sus, așa mi se părea și aici în mijlocul ei. In jurul meu se ridică pereți imenși de stâncă, ca o fortăreață. Mă simt ceva mic și fără semnificație acolo, înconjurată de stânci. Totul în jur se desfășoară la o scară mult mai mare decât percepția noastră. Totul este colosal.

De aici, coborâșul continuă de-a lungul firului văii și trecem pe malul drept, pe flancul Muntelui Costila. Trecem un prag al văii, continuăm coborâșul repede, traversăm firul văii de câteva ori și ajungem la limita pădurii. Drumul continuă pe vale și ne conduce la marginea unei rupturii de pantă. Pătrundem apoi într-un mic horn stâncos, continuând în coborâș până într-o poiană. Din poiană pătrundem în pădurea de molidiș. Peisajul este impresionant prin culoare. Nuanțele toamnei sunt peste tot în jurul nostru. Culori vii sau pastelate, aprinse sau moarte, parcă ai în față un tablou. Este fascinant!

Continuăm coborâșul repede printre blocuri de stâncă, acoperite cu vegetație și ieșim pe un alt prag al văii. Drumul este lung și istovitor. Mă întreb cum este să urci această vale. Nu aș vrea să știu, sau să încerc. Nu acum. Este o vale atât de complexă, încât te amețește. Stâncă, bolovăni, pădure, vegetație, valea asta le are pe toate. Poteca pătrunde cu totul acum în pădure, în coborâș continuu, de-a coasta. Nu mai îmi simt picioarele. Traversăm iar valea, coborâm ușor printre rariști de molid și blocuri stâncoase, trecem peste firul sec al Văii Mălinului și curând un urcuș scurt ne conduce la răscrucea de drumuri Poiana Costilei. Aici intersectăm traseul pe care am venit. Inainte spre Bușteni prin Gâlma, traversând Plaiul Fânului, sau la dreapta spre Bușteni prin Plaiul Munticelu, pe unde urcasem cu o zi înainte.

Continuăm înainte prin pădure. Drumul este lung și parcă nu se mai termină. Oboseala pune stăpânire pe noi, plus că urma să prindem un tren. Coboaram prin pădurea de pe Plaiul Fânului, până intersectăm șoseaua asfaltată ce duce din Bușteni la Gura Diham, iar de acolo o jumătate de oră la stânga spre Bușteni, de data asta pe asfalt. Ce pedeapsă pentru bocancii și picioarele mele! Ziua se zorește spre asfințit, natura pare deodată pustiită, stingheră, la fel ca și sufletul meu. Oare chiar mă întorc la civilizație? Un gust amar mă încearcă de fiecare dată când cobor de pe munte, când reintru în atmosfera de bâlci din oraș. Un gust amar, combinat cu dorința aprigă de a reveni, cât mai repede, în lumea muntelui. întotdeauna mi-e greu să mă întorc acasă și mă consolează doar gândul că, într-o zi, cât de curând, mă voi întoarce.

"Intreband un montaniard singuratic daca nu-l deprima singuratatea m-a privit cu uimire: avea dreptate, nu era singur, isi avea MUNTELE"

Eugen Barbu

Citeste si prima parte a turei: Poveste de toamna: Busteni-Cabana Malaiesti

Citeste mai mult

Poveste de toamnă: Bușteni-Cabana Mălăiești

in BUCEGI, CARPATI, MUNTE, ROMANIA, by Larisa, ianuarie 25, 2012

Jurnalul de mai jos a fost scris prin 2009-2010, cred, altfel nu îmi mai aduceam aminte atâtea detalii, publicat pe blog la un moment-dat și mai apoi șters din greșeală. După, nu știu de ce nu l-am mai pus la loc, probabil am uitat de el, însă acum mi-am adus aminte. și având în vedere că în ultimele zile nu am avut deloc inspirația de a scrie ceva nou, uite că merge la fix. Acum doar am selectat pozele și mi-am adus aminte, odată cu citirea lui, de clipele trăite atunci. Este vorba despre o tură pe munte, care a avut loc prin... octombrie 2009, o tură tare dragă și frumoasă pe traseul: Bușteni-Take Ionescu -Cabana Malaiesti- Valea Malaiesti-Hornul Mare-Cabana Omu-Valea Cerbului-Bușteni. O tură în care am cunoscut o mână de oameni minunați, în care am întâlnit toamna mai aproape ca niciodată, o tură în care am avut în fața ochilor peisaje de vis. Muntele nu mi s-a părut niciodată, parcă, mai minunat ca atunci!

Mai jos este jurnalul primei părți a traselui, a primei zile mai exact partea: Bușteni-Take Ionescu -Cabana Malaiesti. Timp aprox: 4-5 h, marcaj: triunghi roșu (TR),dificultate medie, interzis iarnă! Așa că vă las să citiți...

***

Bucegii. Dragii noștri Bucegi. Cetatea de piatră. De la piscuri înalte, la văile adânci, de la ciupercile de piatră presărate pe suprafețele înalte, expuse tăriei vântului, la bârnele care tivesc abrupturile; numai câteva din frumusețile acestor uriași, rigizi și semeți, atractivi și impunători, adevărate piscuri ce imbină în mod armonios tot ceea ce se poate numi MUNTE.

Toamna. Cel mai fermecător anotimp. Ninsoarea de frunze galbene-ruginii, verzi-aurii și roșietice care se aștern pe pământ. Vântul înțepător și răcoros care îndeamnă frunzele la dans. Dealuri, câmpii, pădure, totul capătă o nuanță ruginie. E tristă toamna, dar are o frumusețe unică.

Toamna și Bucegii împreună au dat una dintre cele mai frumoase drumeții ale mele. Drumeția care mi-a impresionat ochii prin culoare și măreție. Drumeția care m-a făcut să văd muntele, așa cum era atunci îmbrăcat în culorile toamnei, mai frumos că niciodată. și atât de măreț și impunător.

Alături de câțiva oameni deosebiți, am plecat din Bușteni, cu dorința arzătoare să pătrundem în lumea muntelui, către înălțimi. Chemarea era puternică. Prindem poteca pe Plaiul Munticelul și urcăm continuu prin pădure trecând printr-o serie de luminișuri. Odată intrați în pădure, parcă pătrundem într-o altă lume. O lume mai frumoasă. O lume mai curată. O lume a noastră și nu a tuturor celor care nu o merită. Trecem de punctul în care, spre stânga, drumul se ramifică spre refugiul Costila. Drumul trece peste o pădurice cu pâlcuri de molid, iar după un scurt coborâș ne conduce la răscrucea de drumuri „Poiana Costilei" (1 320 m). Aici facem un scurt popas după care ne continuăm incursiunea în lumea inedită a Bucegilor. Pe măsură ce pașii ne conduc tot mai adânc spre inima muntelui, zgomotele lumii obișnuite încep să se atenueze, până nu se mai aud deloc. Liniștea ne înconjoară și ne conduce către înălțimi.

"Ce-l cheama pe om pe inaltimi? Poate inrudirea sa cu infinitul, acolo sus pe varful de MUNTE." Aegidius Tschudi

In lumina de octombrie pădurea părea desprinsă dintr-un tablou. Soarele strălucea pe cer cu razele lui tomnatice, vrând să cheme parcă vara înapoi. Raze de lumina tăiau frunzișul ruginiu, încălzind covorul de frunze așternut pe jos. Traseul nostru continuă înainte, prin Poiana Văii Cerbului, trecând astfel de pe muntele Costila pe muntele Moraru. Continuăm apoi în urcuș ușor, prin pădurea de la poalele Morarului, traversăm Valea Bujorilor și de aici, prin molidiș ajungem în Poiana Morarului (1 480 m).

Traversăm și firul Văii Morarului și ajungem pe Muntele Bucsoiu Mic, încolăcind astfel Bucegii. Continuăm aproape orizontal printr-o poiană, iar apoi în urcuș ușor prin pădure, pană în șaua Căpățânii Porcului, la răscrucea de drumuri „Pichetul Roșu" (1 445 m). Urcușul e greu și istovitor și stoarce ultima picătură de energie din mine. Căldura este insuportabilă. De ce urc pe munte mă întreb? Nu este prima dată și probabil nici ultima când îmi pun această întrebare.

Dacă este greu, de ce continui? Pentru că-mi plac provocările, pentru că nu mă regăsesc în normal și firesc și pentru că iubesc natura. Urc pentru clipele unice trăite acolo sus. Pentru că doar acolo, pe vârfuri, înțeleg de fapt de ce urc, atunci când sudoarea, care îmi curge de pe frunte, îmi spune că eforturile depuse nu au fost zadarnice.

Drumul nostru se continuă printr-o pădurice de molid, pe versantul nordic al Bucsoiului Mic, prin care urcăm continuu, până ieșim în Poiana Bucsoiului. Aici un tablou de toamnă pastelat în zeci de culori. De la marginea poienii urcăm ușor prin pădure, atingem o mică creastă iar apoi, din nou printre molizi, urcăm pieptiș pe serpentine, conducându-ne întru-un final la limita superioară a pădurii, în poiana „La Prepeleac" (1 750 m).

Grupul nostru se cam desparte, fiecare având ritmul lui de mers. Nu ne zorește nimeni spre cabană, ziua încă nu s-a terminat. Este vreme! După o mică pauză de masă continuăm din acest punct pe o cărare ce se strecoară de-a coasta prin tufărisuri. Curând vine și vreme coborârii, după atâta urcare, ușor pe sub stancării. Traversăm pe o punte de lemn o sistoacă abruptă. Continuăm coborâșul ușor, până în Vâlcelul Prepeleacului, unde întâlnim poteca veche. Urmăm în sus această potecă, care după câteva serpentine scurte, ne conduce în șaua Mălăiestilor, la baza unui turn stâncos ce se ridică în dreapta (1825 m). Suntem în depresiunea Văii Mălăiesti, în fundul căreia se zăreste însăși cabana.

De partea cealaltă a văii se observă Culmea Padina Crucii. Coborâm repede pe câteva serpentine scurte și apoi continuăm de-a coasta pe versantul de NV al Bucsoiului. Trecem o muchie, dincolo de care coborâșul accentuat continuă și curând ajungem în firul văii, la Cabana Mălăiesti (1 720 m).

Aici ne așteptă restul grupului, cei care au ajuns mai devreme. Ne cazăm cu toții într-o cameră din refugiul salvamont Malaiesti. Condițiile nu sunt strălucite, dar ce mai contează când ești alături de oameni deosebiți, acolo în vârf de munte. Parcă nu mai contează nimic. In jurul meu un peisaj de vis. Era prima dată când veneam la Malaiesti. Auzisem mulți oameni care spuneau cum au fost de sute de ori aici. Auzisem de clipele minunate petrecute aici. și nu am crezut și nici nu am înțeles, până nu i-am trecut pragul. Este o cabana în inima mutelui, neatinsă încă de lumea de jos. Un loc în care și eu m-ași întoarce de sute de ori.

Zidurile de piatră ale Bucsoiului și Padinei Crucii, ce înconjoară cabana, că o cetate, te înfioară și te minunează în același timp. Cine a fost aici știe, cunoaște sentimentul și cred că mi-l împărtășește. Este un loc cu adevărat...magic, fascinant de-a dreptul pentru cei ce se pot lasă fascinați la rândul lor, de el. De poteci, de piscuri, de munte. Noaptea se lasă, cu tot cu un vânt înțepător, peste cabană, peste noi. Mă înfund în sacul meu de dormit călduros în care dorm cel mai dulce somn, acolo în mijlocul Bucegilor, într-un loc departe de tot ceea ce noi numim "civilizație". Oare nu este cumva invers? Adorm. Mâine va începe o nouă zi...

Citeste si partea a II-a a turei: Poveste de toamna: Malaiesti-Vf.Omu-Valea Cerbului

Citeste mai mult

© BLOGUL LARISEI · THEME BY WATDESIGNEXPRESS