Postari din categoria VALEA LOAREI
Deși reputată pentru castelele sale, Valea Loarei este și un paradis al grădinilor remarcabile, nu degeaba numele dat provinciei istorice Touraine este le jardin de la France, grădina Franței. E drept că majoritatea grădinilor se leagă indisolubil de castele, însă sunt și altele în afara acestora care merită un popas. Așa că dacă ți-ai propus o vacanță pe Valea Loarei trece pe listă și câteva grădini, vei fi surprins de frumusețea lor. Firește că nici eu care locuiesc la malul  Loarei de 6 ani nu le-am văzut pe toate, dar mi-am făcut o idee cât să-mi permită, zic eu, să fac câteva recomandări.  
  

Noiembrie este o lună plină de contraste în micuțul meu orășel de la malul Loarei. Culori încântătoare dar zile prea scurte să le admir, străzi neumblate dar vreme grea și mohorâtă să le bat la pas precum aș vrea, lumină atât de plăcută dar peisaje mult prea însingurate de învăluit. Cu toate acestea, noiembrie este una puținele luni când orașul este al nostru, al localnicilor. Nimeni nu vizitează Valea Loarei în noiembrie, așa că după ce forfota turiștilor s-a potolit, străzile par neobișnuit de pustii. În noiembrie orășelul se cufundă într-o liniște stranie, aproape apăsătoare, până ce vânzoleala începe din nou, odată cu luna decembrie și sărbătorile de iarnă. 




Cea mai bună perioadă să surprinzi toamna, în toată măreția ei, pe Valea Loarei este sfârșitul lui octombrie, chiar și începutul lui noiembrie. Știam asta din anii trecuți, nu degeaba aniversez a șasea toamnă în Touraine. Natura este splendidă în această perioadă la malul Loarei, peisajele sunt colorate în cele mai plăcute și calde nuanțe de roșu și galben, parcurile sunt ca niște oaze de relaxare, numai bune pentru plimbare în zilele călduțe, grădinile castelelor sunt ravisante, iar lumina, acea lumină unică, încadrează totul ca într-un tablou pictat cu măiestrie.  

Cum anul trecut nu m-am putut bucura de toamnă din cauza problemelor de sănătate din ultimul trimestru de sarcină, anul acesta mi-am propus să profit și să petrec cât mai mult timp afară cu Erika, fie în grădină, fie în oraș. Ca să nu mai zic că toamna de anul acesta a fost mai mult decât prietenoasă cu noi, locuitorii din Touraine, așa căldură nu mi-a mai fost dat să simt, am stat în tricou cel mai adesea. Și pentru că visam la o plimbare printr-o grădină remarcabilă, gătită în haine de toamnă, am poposit într-una din zilele cu soare la conacul Clos-Lucé, chiar aici, în ușa casei, la Amboise. 



Ador orașul Tours. Să merg, să-l revăd, să îi bat străduțele la pas. Este un oraș viu, șic, exact pe placul meu și chiar dacă nu mai locuiesc în centrul său, pe străduța îngustă din cartierul Prébandes, revin cu drag ori de câte ori am ocazia. Față de Tours simt un atașament aparte, mă cheamă și m-atrage necontenit, ca un oraș de suflet. Orașul copilăriei mele franțuzești, v-am zis. 


Atunci când am vizitat castelul Islette trecuse foarte multă vreme de când nu mai vizitasem un castel nou în regiune. Fusesem în vară la Villandry dar nu se pune, nici nu mai știu la a câta plimbare prin grădinile sale eram. Deși este un castel mai mic și nu atât de cunoscut precum “greii” Văii Loarei, pusesem ochii pe el de multă vreme, nu știu dacă arhitectura ruptă parcă dintr-o poveste a copilăriei a fost cauza, sau poate faptul că acest castel se leagă pe undeva de viața lui Auguste Rodin. Știu doar că de mult voiam să merg într-acolo. Iar coincidența a făcut ca vizita să cadă chiar de ziua mea, sau mai bine zis o zi după, așa că am luat ieșirea la castelul Islette ca pe o plimbare agreabilă în patru, pentru cei... 34 de ani împliniți 😱-când Dumnezeule or fi trecut ei? 


Dacă anul trecut nu prea am profitat de toamnă decât în curte, anul acesta încerc să recuperez, astfel ori de câte ori am ocazia ies cu Erika la plimbare prin micuțul nostru orășel. Pisica, cum o alint eu, adoră plimbările. E curioasă, e atentă la tot ce se întâmplă, se uită, caută cu privirea să descopere lumea asta mare din jur. Eu pe partea cealaltă, împing căruciorul și îmi clătesc mințile, să stai zilnic cu un copil de 10 luni nu-i chiar treabă ușoară precum pare, mai ales cu un copil hiperactiv care nu stă locului o clipă, ca Erika. 


Când am mers la Villandry, la sfarsit de august, nu mai vizitasem un castel de aproape un an, de când fusesem în septembrie trecut, cu Erika în burtică, la micuțul Gaillard. Nu știu exact de ce am lăsat să treacă atâta timp, poate din cauza problemelor din ultimul trimestru de sarcină, oboselii din primele luni de proaspătă mămică, lipsei de dispoziție pentru astfel de ieșiri din ultima vreme, preferându-le mai degrabă pe cele simple prin oraș sau în parc... În fine, treaba nu avea cum să continue așa și profitând de vizita prietenilor din țară, care și-au exprimat dorința expresă de a revizita acest castel minunat, iată că l-am revizitat și noi. 
  


Iată că se fac trei ani de când am dat Tours pe Amboise, acest orășel cochet și turistic de la malul Loarei. Mi-e foarte drag Amboise, deși, recunosc, nu la fel de drag ca Tours, m-am atașat de el, mă fascinează și mă încântă cu fiecare traversare, adesea obositoare, a Loarei de acasă spre centru și știu sigur mi-ar lipsi castelul, ce se oglindește în apele fluviului, străduțele înguste și răcoroase, cu case una lângă alta, dar mai ales forfota din centru, dacă viața ne va duce vreodată spre alte meleaguri. Însă cel mai tare mi-ar lipsi Loara, cu indolența și capriciile ei, această apă emblematică și niciodată suficient de limpede, pe care m-am obișnuit să o admir zilnic. Însă nu despre asta este vorba acum, ci despre ce se poate vizita într-o zi la Amboise... 

O altă modalitate inedită de a vizita Valea Loarei, alta decât clasicele excursii la castele, o reprezintă plimbările pe ape. Valea Loarei este o zonă împânzită de râuri, afluenții ai Loarei, cele mai importante, în afară de bătrânul fluviu fiind: Cher, Indre și Vienne. De-a lungul acestor râuri sunt diverse centre care propun activități interesante pentru a descoperi fie cadrul natural deosebit, flora și fauna specifică, fie patrimoniul excepțional de pe maluri, cu sate tradiționale, orașe pitorești, biserici impunătoare și desigur celebrele castele. Fie că este vorba de excursii de grup cu ambarcațiuni tradiționale, caiac, canoe sau plimbări individuale cu barca, astfel de activități merită încercate, ele reprezentând o modalitate interesantă de descoperire a Loarei, a capriciilor și istoriei sale. Dar să o luăm pe rând mai bine... 


Ziceam că nu mai am povești pentru blog? Na că mi-a rămas una nescrisă. Anul trecut pe 1 mai am fost la castelul Chambord, la cea mai mare "brocante", adică cel mai mare târg de obiecte vechi (de vechituri parcă sună ca naiba) din regiune. N-am scris despre acesta la momentul respectiv, nu prea mi-e clar de ce, probabil că a coincis cu perioada când mi s-a cam făcut greață de blog și nu numai de el. Cum așa? Păi cu doar câteva săptămâni înainte de brocanta cu pricina, pe care mi-o programasem conștiincios cu mult timp în urmă, aflasem cu mare bucurie că sunt însărcinată. Iar dacă primele săptămâni de sarcină s-au derulat normal, ei bine începând fix cu acel weekend de 1 mai lucrurile au luat o turnură mai neplăcută, adică a început perioada de grețuri non-stop, care a durat vreo trei luni. Nici acum nu știu ce m-a marcat mai tare în cele nouă luni de sarcină, răul din prima perioadă sau imobilizarea la pat din ultima, amândouă au fost rele dar parcă prima a fost ceva de... neuitat. Și totul s-a întâmplat de la o zi la alta, așa că la Chambord am pornit cu o senzație de vomă de zile mari, probabil din acest motiv aceasta a fost și ultima sindrofie de acest gen la care am participat, cred că și astăzi când aud de târg de vechituri mi se face automat rău.   


Sunt mai multe astfel de târguri aici, "marchés aux puces", "vide-greniers", "salons d'antiquaires" unde se vând de la obiecte de artă, porțelanuri fine sau mobilier veritabil de epocă până la toate nimicurile pe care le are omu' prin pod, haine și încălțăminte, cărți, discuri etc. Față de restul târgurilor de gen, la brocante nu sunt particulari, ci mai degrabă comercianți, oameni care exact cu asta se ocupă, cu cumparatul obiectelor vechi de la unul sau altul și vânzarea lor mai departe. În regiunea mea brocantele sunt foarte populare, majoritatea organizându-se anual, la anumite date fixe și în anumite locații știute. Dintre cele mari ar fi această de la Chambord, care reunește în fiecare an de 1 mai negustori din toată Franța, sau cea din a două zi de Rusalii de la Amboise. Altfel, brocante mai mici se organizează săptămânal prin diverse sate și orașe din Touraine, vreo două chiar în Tours. 

Vine lumea la brocante? Sigur că da. Fiincă ele se țin duminica sau în zile de sărbătoare mușterii sunt o mulțime, fie că își aruncă ochii, fie că vor să cumpere sau caută ceva. De regulă la brocantă nu vii cu un scop, dar sigur printre maldărele de obiecte vei găsi ceva de trebuință. Sau poate chiar cauți ceva, eu la Chambord mi-am caut și găsit la un preț de nimic o supieră pe cinste, astfel ca atunci când am invitați să nu mai aduc oala la masă. Și dacă aș fi avut bani de cheltuit mai erau o mulțime de mărfuri ce-mi făceau cu ochiul, servicii superbe de masă, tacâmuri, pahare, tablouri, piese de mobilier deosebite, textile, dar mai ales moartea mea, veiozele de epocă, zău că mi-aș lua sute dacă aș putea.  

În concluzie, în ciuda grețurilor, fu faină brocanta de la Chambord. Foarte aglomerată ce-i drept, inclusiv la restaurantele de pe domeniu, mi-amintesc că abia am reușit să găsim o masă liberă. N-am mai mers anul acesta, prea înghesuială pentru o ieșire cu Erika, dar voi care ajungeți în vizită pe Valea Loarei în prima zi din mai, aflați ca intrarea e gratuită pe domeniu și merită experiența. În rest, programul târgurilor de obiecte vechi din Franța îl găsiți AICI








Iată-ne și în a doua zi de noiembrie, încă o lună și va fi iarnă de-a binelea. Anul acesta n-am mai petrecut de Halloween, copiii n-au mai sunat la ușă și nici n-am cioplit dovleac deși intenționam inițial. Toamna asta cu totul a fost una ceva mai atipică pentru mine, în special ultima lună pe care mi-am petrecut-o numai lângă casă, ieșirile rezumându-se doar la o gură de aer proaspăt pe terasă sau plimbări prin grădină, bine că am o curte mare cel puțin. N-a fost chiar așa de groaznic precum sună sau precum mi-am imaginat că o să fie, n-a fost desigur nici ideal, dar asta este situația, mă bucur totuși că sunt acasă, că suntem sănătoase amândouă și mai ales că stau bine cu mintea, n-am luat-o încă (total) pe arătură. Mult a fost puțin a rămas, dar recunosc că tare m-ar fi încântat câteva ieșiri de toamnă prin regiune și mai cu seamă pe la vreun castel. N-au fost să fie până acum, poate că de aceea mă simt ușor nostalgică în ultima vreme și mă gândesc cu drag la episoade din trecut, unele mai apropiate, ca plajele din Corsica, altele îndepărtate și de-a dreptul bizare, ca merdenelele uleioase și bune de la patiseria ascunsă pe șoseaua Iancului, habar nu am cum și de unde apar, schimbările astea hormonale probabil, bată-le vina! Însă cel mai adesea mi-e dor de orășelul meu Tours, ce aș mai fi bătut străduțele lui în lung și-n lat dacă aș fi avut dezlegare de la medic. Mă gândesc cu jind la o bere, fie ea și fără alcool și la o masă bună în centrul istoric, ori la o sesiune de shopping prin paradisul magazinelor de pe rue Nationale, dar mai ales la draga mea grădină Prébandes și la ce tablou inedit de toamnă trebuie să înfățișeze ea acum, la început de noiembrie. 


Zilele trecute, privind bicicleta mea atârnată într-un cui din garaj, prăfuită și părăsită, mi-am dat seama că puține au fost ieșirile pe două roți de anul acesta. De fapt ce vorbesc eu aici, puține este… puțin spus, n-a fost decât una singură în lungul Loarei într-o duminică de primăvară. Asta este, pedalatul nu prea se potrivește cu burtica, mai ales în cazul unei începătoare neîndemânatice ca mine, care are destul de des « sansa » să se răstoarne pe asfalt. Dar nu-i bai, vor urma cel mai probabil ieșiri mai numeroase anii următori, mult mai plăcute și interesante, în formație extinsă. Nu, n-avem de gând să-l învățam pe Azorel să biciclească, am face-o dacă s-ar putea, în schimb pe fetița noastră da, și asta de la o vârstă cât mai fragedă, n-aș vrea să se se urce ca mine prima data în șa, cu temeri și multă stângăcie, la 30 de ani. În plus, Valea Loarei este o regiune destul de ofertantă în trasee faine de bicicletă, ar fi și păcat să nu profităm pe cât putem. 



Străjuit de o parte de castel, ca un stăpân absolut al locului și de alta de Loara, ce-și duce apele nepăsătoare la vale, se spune despre orășelul Amboise că este locul unde a pătruns pentru prima dată curentul Renașterii pe meleaguri franceze, odată cu campaniile militare duse de regii Franței pentru cucerirea unor teritorii din Italia. Impresionați de măreția vilelor și palatelor italiene, dar mai ales de splendoarea grădinilor, aceștia s-au întors se pare nu numai cu prada de război, ci și numeroși meșteri, artizani, peisagiști sau arhitecți care să transpună frumusețea acelor locuri la malul bătrânului fluviu regal. Și n-au făcut rău deloc, pentru că moștenirea culturală pe care au lăsat-o în urmă este impresionantă, Amboise bucurându-se astăzi de un patrimoniu excepțional. 
  

Cu mama prin Blois

in , , , , , by Larisa, august 17, 2016
Plimbarea prin Blois a fost alta dintre cele făcute vara aceasta prin regiune. Trebuie să recunosc că deși locuiesc nu departe de orășel, iar acesta este unul destul de pitoresc și vizitat de turiști în general, merg foarte rar acolo, uneori chiar mă amuz zicându-mi că trebuie să vină mama tocmai din România ca să mă ducă la Blois, întrucât și ultima dată tot în compania ei am ajuns să-l vizitez. De data aceasta însă am mers cam pe negândite, ne-am hotărât azi ce-ar fi ca mâine să mergem la Blois? N-am făcut nici măcar vreun plan de bătaie, nu ne-am propus niciun obiectiv, nimic anume de văzut sau de « bifat », a fost mai degrabă o vizită tihnită la întâmplare, într-o zi nu tocmai prietenoasă de vară. Pentru că vara aceasta a fost cam bezmetică cu noi, locuitorii din Touraine, zile foarte calde alternând la intervale destul de scurte cu zile extrem de reci. N-a fost rău totuși. N-a fost nici tocmai bine. Dar zău că o vară zi de zi caniculară nu cred că aș mai suporta. 
  


Despe castelul Chaumont-sur-Loire, unul dintre cele mai frumoase și vizitate castele de pe Valea Loarei, nu am ce să vă spun astăzi mai mult decât v-am spus cu ocazia vizitei anterioare, decât că a fost o plimbare frumoasă într-o zi de vară în compania mamei, care se află în această perioadă la noi. Dar vă pot arăta o serie de poze de care sunt un pic mândră nu pentru că ar fi extraordinare, ci pentru că sunt printre puținele pe care le-am făcut anul ăsta și primele după vreo 3 luni în care aparatul meu foto a șomat la timp plin. Mda, exceptând câteva momente imortalizate cu telefonul, gen moacele noastre alături de diverse persoane și în diverse ipostaze, fotografiatul nu s-a numărat printre activitățile preferate din ultima perioadă, culmea! Însă vizita la Chaumont nu putea trece chiar nemarcată… 




V-am povestit aici câte ceva despre bucătăria Văii Loarei. V-am recomandat restaurante, v-am introdus în lumea vinurilor regionale. Acum să vă povestesc despre locurile unde putem degusta preparatele tradiționale de pe Valea Loarei

1. Restaurante - nimic mai simplu, e la mintea cocoșului, unde poți descoperi gastronomia unei regiuni dacă nu la restaurant, clar! Nu cred că are rost să intrăm în detalii, sunt o mulțime de restaurante tradiționale ce propun o cuisine tourangelle în orașele și satele de pe Valea Loarei, este suficient să aruncați un ochi pe meniurile fișate în stradă, imposibil să nu găsiți ceva pe placul vostru. Centrele istorice din Blois, Amboise, Tours, Chinon, Saumur sunt ticsite de restaurante pentru toate buzunarele, care mai de care mai ademenitoare, dar nu uitați nici că adesea restaurante bune sunt ceva mai ferite de ochii turiștilor. Câteva încercate de mine găsiți AICI


Vă spuneam într-un articol mai vechi că foarte multe persoane dintre cele care mi-au scris și m-au întrebat diverse chestiuni organizatorice pentru o excursie pe Valea Loarei, mi-au cerut adesea să le recomand și un restaurant bun. Majoritatea restaurantelor pe care le cunosc și pe care le-am frecventat se găsesc în Tours, asta și pentru că marea parte a "sejurului" meu pe Valea Loarei s-a desfășurat în acest simpatic oraș. Și chiar dacă pașii ne-au purtat la plimbare prin toate colțurile regiunii, cele mai multe mese le-am luat tot în Tours. În plus, tind să cred că ieșeam mai des pe vremea când locuiam în micuțul nostru apartament, probabil mânați și de oroarea de a ne petrece timpul între patru pereți. Și astăzi ieșim, dar mai rar decât în acea perioadă și mai altfel, mai mult pentru diverse activități și vizite și mai puțin doar cu scopul de a mânca sau de a bea un pahar în centru. E drept că nici n-am avut timp să descopăr încă toate restaurantele din Amboise, probabil într-o zi voi povesti și despre ele, dar până atunci să vedem unde am putea să mâncăm pe Valea Loarei, în Tours.




Al doilea castel la care am poposit în duminica Paștelui Catolic a fost Fougères-sur-Bièvre. L-am ales în primul rând pentru că m-a fascinat imaginea sa, atât de medievală, dar și pentru că se afla în drumul nostru dintre casă și Troussay, celălalt castel vizat. Tocmai din acest motiv plănuiam să-l vedem primul, dar fiindcă am plecat cam târziu de acasă și pentru că mai aveam și alte puncte pe ordinea zilei, gen un salon de antichități și o degustare de vinuri l-am lăsat la final în cazul în care mai rămânea timp. Și chiar a mai rămas, deși nu mă gândeam. Salonul de antichități a fost parcurs rapid, mai ales că era mic iar prețurile se situau cu mult peste bugetu nostru (o să vă povestesc altădată despre interesul pentru mobilierul de epocă și piețele de vechituri), iar la vinuri am zis pas pentru că nu prea mâncasem și n-ar fi alunecat tocmai bine. Iar cum acasă era prea devreme să ne întoarcem ne-am oprit până la urmă și la Fougères-sur-Bièvre.  




Cred că a devenit o tradiție ca în fiecare an de Paștele Catolic să mai vizităm un castel. Sau două, după caz. Anul acesta din păcate sărbătoarea a căzut cam devreme pentru plimbări în regiune, de regulă dăm startul după prima decadă a lui aprilie. În plus, nici vremea nu se anunța foarte prietenoasă pentru weekendul cu pricina, dar într-un fina am zis că ce-o fi o fi, o mică ieșire nu strică, nici măcar pe ploaie. N-a plouat până la urmă, nici prea cald n-a fost, însă am găsit două castele apropiate unul de altul, taman potrivite acestui început timid de primăvară. De ce tocmai ele, nici eu nu stiu… N-am dat cu banul, nici departe n-am fost, din când în când îmi mai arunc ochii pe listă și mai înfig așa, după cum mi se nazare, una-două piuneze, de genul ce să fie, ce să fie…. Să fieeee…. Troussay și Fougères-sur-Bièvre. Vremea marilor castele s-a dus demult, mi-au rămas o mulțime din cele mai mici și necunoscute. Dar nu-i rău nici așa, de multe ori se întâmplă ca și astfel de locații să aibe povești interesante de spus.



Există adesea persoane care mă întreabă despre cum este vremea pe Valea Loarei și care ar fi cea mai bună perioadă pentru a vizita această regiune. O întrebare simplă dar cu un răspuns nu foarte ușor, mai ales datorită schimbărilor climatice din ultima perioadă care se fac resimțite și aici, la malul bătrânului fluviu. Astfel, de fiecare dată încep răspunsul cu De regulă pe Valea Loarei vremea este... ajungând inevitabil la Însăăă, în ultimii ani.... Se bănuiește că unul dintre motivele pentru care regii Franței au ales malurile Loarei ca loc de reședință au fost tocmai clima blândă și iernile prietenoase de care s-a bucurat dintotdeauna această regiune. Eh, dacă și pe timpul acela toamna s-ar fi continuat direct cu primăvara și pomii ar înflori din februarie, așa cum s-a întâmplat în anul acesta, ar fi construit probabil și mai multe, dar n-au știut, așa că mai bine vă povestesc eu cum stă treabă cu meteorologia prin Touraine. 


© BLOGUL LARISEI · THEME BY WATDESIGNEXPRESS