Postari din categoria IESIRI
Am vrut să merg cu mama să vizităm Muzeul de Artă din Tours încă de vara trecută, dar tocmai din cauză că era vară n-am mai ajuns. Într-un fel era de așteptat, la cât de puține zile însorite și calde sunt pe la noi pe aici, e chiar păcat să le petrecem la interior. Așa că am așteptat să vină iarna. Și uite că a venit! Eu am mai vizitat muzeul acum câțiva ani cu o colegă de la cursul de franceză cu care mă împrietenisem la vremea aceea, o rusoaică cu mult mai mică decât mine, o tipă foarte deșteaptă și foarte pasionată de artă și frumos. Nu-i de mirare că acum este studentă la Paris. Mi-a plăcut muzeul spre surprinderea mea, pentru că, recunosc, nu mă așteptăm la prea mult de la un muzeu mic de provincie. Așa că înainte de Anul Nou am mers în sfârșit și cu mama, mai ales că mă tenta expozitia temporară a impresionistului Edouard Debat-Ponsan.



Muzeul de Artă din Tours ocupă fostul palat episcopal ce se gasesete în imediata vecinătate a impunătoarei catedrale Saint Gatien. O grădină a la française în centrul căreia tronează un imens cedru de Liban se întinde în fața clădirii sobre din secolul XVIII care încă păstrează o parte din arhitectura originală. La interior, muzeul păstrează o colecție interesantă de picturi, sculpturi, ceramică, mobilier și alte obiecte de artă organizate în expoziții permanente sau temporare.

N-o să am multe de spus, oricum toată lumea este interesată de politică zilele astea, bănuiesc că nici naiba n-ar citi ce zice Larisa pe blog, asta dacă nu începe și Larisa să facă politică, desigur.  
  


Pe scurt vă zic că în Tours este încă foarte toamnă, o toamnă frumoasă, colorată și plăcută, exceptând cele câteva zile ploioase, ca azi. Un record aș zice pentru regiunea mea.

Să vă mai zic și că totul în oraș este aproape gata pentru Crăciun? Bănuiesc că și pe la voi este la fel. Luminițele s-au montat de ceva vreme, căsuțele sunt gata amplasate pentru târg (chiar, habar nu am când se deschide!), magazinele sunt decorate cu globulețe și brazi împodobiți, ba chiar am auzit și niște colinde de curând. Cam devreme ce-i drept, sinceră să fiu nici nu știu de ce să mă bucur mai degrabă, de toamna care a mai rămas, cu vreme însorită și frunze colorate, sau de sărbători?! Ziceți-mi voi...

Am început deja să fac lista de cadouri petru cei dragi. Nu râdeți! Eu întotdeauna stau prost la capitolul cadouri, neștiind ce să iau fiecăruia. Acum vreau doar să mă mobilizez din vreme.
 
Și-n final vă mai fac o mărturisire: unul dintre "lucrurile" care îmi plac cel mai tare în Tours în sezonul rece este mirosul de lemne arse de pe străzi, miros ce vine de la șemineurile caselor, care, combinat cu frigul de afară, parfumul frunzelor uscate și apropierea Crăciunului, da un cocktail divin. L-ați încercat? Vi-l recomand cu drag. Desigur pentru asta e nevoie de șemineuri și șemineurile nu prea le găsești prin orașele astea aranjate pe verticală. De aia îmi plac mie așezările mai mici ... 








Jardin des Prébendes d'Oé- parcul de langa casă


Revin după ce se mai liniștesc apele. Săptămână excelentă să aveți, că de început, am început-o bine ;)!

S-ar putea sa te intereseze si:


Véretz nu-i pe lista celor mai frumoase sate din Franța. Nu-i căutat de turiști, nu-i promovat în broșuri, nici măcar localnicilor nu le spune mare lucru. Deși combină cele trei elemente esențiale ale unui sat tipic din Touraine, case albe din tuffeau, un râu ce curge printre ele, plus una bucată castel așezat strategic pe o colină, Véretz rămâne totuși o localitate oarecare de pe Valea Loarei, un sat la câțiva kilometri de Tours, prin care mai trec câteodată în drumurile mele spre diverse alte locuri din regiune. Cu toate acestea, duminica ce a trecut am petrecut o zi extrem de agreabilă acolo. Am ajuns întâmplător, vrând să profităm de ultima zi caldă din acest an cu un picninc la iarbă verde- atât timp cât aceasta mai este verde, și cum nu doream să ne deplasăm prea departe, un amic ne-a sugerat să încercăm Véretz.  



Nu știu dacă v-am povestit, dar pe parcursul lunii septembrie în Touraine, a fost mai vară decât pe tot parcursul verii ce a trecut. Aș fi preferat totuși să fie vară când trebuie, dar n-a fost rău nici așa, soarele este scump la vedere pe aici, așa că nu trebuie să facem prea multe mofturi. Abia acum câteva zile mi-am inversat hainele în dulap, scoțând în față garderoba de toamnă-iarnă, presimțind că vara asta târzie n-o să mai aibe zile multe. Și-am avut dreptate: duminică avea să fie ultima ei zi, așa că am decis să nu stăm în casă, ci să profităm pe undeva prin natură, că cine știe când mai avem ocazia. Ne gândeam la un mal al Loarei, dar când amicul lui Andrei care urma să ne însoțească ne-a propus să încercam mai bine un mal al Cherului, n-am zis nu, așa că, nerăbdători, am fost destul de matinali la Véretz.

De cum am ajuns, am lăsat mașina într-o poieniță și am plecat la o plimbare, așa ca înainte de masă, lungind râul pe partea opusă satului. Vai ce plăcut era! Un amestec de vară prin iarba de sub picioare, cu puțină toamnă presărată prin copacii din curți, la care se adăugau razele calde ale soarelui, plus liniștea duminicilor de aici. Pentru că așa cum v-am spus și-n alte rânduri, în satele de pe Valea Loarei te plimbi duminica ca într-un muzeu în care tu ești singurul vizitator. Doar silueta vreunui localnic rătăcit dă de gol așezarea e totuși una locuită. Oamenii își văd fiecare de treaba lor, în casa lor, cu familia lor; nu muzica, nu gălăgie, nu scandal, rien du tout

Mergând așa pe malul Cherului, am ochit pe partea cealaltă, aproape de ieșirea din localitate, un loc amenajat cu măsuțe pentru picnic care ne scutea de desfăcut masa pliantă pe care oricum o aveam în portbagaj, astfel că ne-am întors la mașină și ne-am îndreptat într-acolo. Am desfăcut grătarul nostru ceaun, Andrei a aprins numaidecât niște cărbuni în el, am pus pe jar 2 cotlete de porc și două andouillette (care mie nu-mi plac, dar băieților da!), și până s-au perpelit am început apéro-ul de duminică în aer liber, cu tartine de rillettes și un pahar vin roșu regional. 

Plimbare pe malul Cherului

 Barcă tradițională din lemn

Amestec de toamnă cu vară

Oameni la adunat de nuci. Am adunat și eu câteva, iami-iami...

Sat tipic pe valea Loarei: case albe din touffeau, un râu care curge domol la vale, o turlă de biserică, plus una bucată castel.

Castelul din Veretz- nu se vizitează, funcționează ca hotel-restaurant, sălile închiriindu-se pentru nunți, botezuri și alte sindrofii.


Mi s-a părut deosebit arbustul cu frunze roșii. Habar nu am ce este...


Vedere de la locul picnicului

Odată masa servită și o mică bârfă terminată, ne-am strâns toate catrafusele, lăsând desigur locul fără nici o urmă a trecerii noastre pe acolo, și am plecat la o plimbare prin sat. N-aveam hartă sau plan, nici măcar nu cunoșteam străzile, dar în astfel de sate nici nu trebuie: mergi după intuiție. Astfel, intuiția ne-a spus să luăm în prima fază o străduță care duce pe deal, și după o zonă cu case mai noi, să coborâm printr-un parc împădurit în partea veche, la castel, urmând ca de acolo să lungim Cherul înapoi la mașină, bucurându-ne de soare, pentru că vedeți voi, de azi vremea s-a schimbat, toamna intrându-și bine de tot în drepturi. Soarele s-a ascuns pe perioadă nedeterminată, temperaturile au scăzut semnificativ, iar pe străzi începe să miroasă tot mai bine a lemne arse în șeminee. După cum puteți observa, melancolia s-a instalat într-un final și pe la mine, așa că nu-mi rămâne decât să răsfoiesc cu jind pozele din Corsica la un pahar de bere Pietra. Dar stați așa, ce tot vorbesc aici? Mâine poimâine vine Crăciunul și vacanța de iarnă la zăpadă! Voi v-ați făcut planurile??? Că eu lucrez din greu la ele ;).  

 Zona mai nouă a satului. De fapt, Veretz este o localitate foarte scumpă în departamentul meu. Nu-și permite orice o casă aici.



Parcul-pădure plin de floricele



 O mâță pe gard (am pozat-o și ras-pozat-o, intrați pe g+, aveți linkul la sfârșit)


Zona tradițională a satului

 

Biserica Nôtre-Dame ce datează din secolul XVI

Castelul Veretz văzut din spate
Vedere de pe podul peste Cher


Știu e periculos ce am făcut :D

Mușcate roz la ferestre albastre: minunat!


 Albumul foto complet îl găsiți dacă sunteți curioși AICI

S-ar putea sa te intereseze si:

Blogul Larisei este de vreo două săptămâni în vacanță, se relaxează undeva la malul mării, cu un cocktail în mână. Păcat că nu sunt și eu cu el. Am fost prinsă cu diverse treburi în ultimele două săptămâni și de aici se trage prezența slăbuță prin blogosfera, sper că nu v-ați gândit c-am plecat în brambura. Iar acum când am terminat cât de cât treburile observ cu stupoare că inspirația și cheful de a scrie s-au pierdut undeva pe drum. Mi se întâmplă frecvent lucrul acesta vara; aș putea da vina pe căldură, da' de unde căldură în Touraine. Vara asta am fost o singură data la plajă și iulie deja este pe sfârșite. Sper să recuperez în septembrie, că dacă nici acolo unde mă duc nu-i soare, apăi nu știu în altă parte unde l-aș putea găsi. Probabil prin Africa.  
 

...sau cum să înveți să mergi pe bicicletă la 30 de ani!


Habar nu am de ce n-am învățat vreodată să merg pe bicicletă, deși culmea am locuit la țară. Îmi amintesc că pe la 3-4 ani aveam o tricicletă și-mi plăcea să mă plimb cu ea prin curte, dar din păcate acolo m-am oprit și n-am mai evoluat la două roți. Nu știu exact de ce n-am perseverat, pentru că majoritatea cunoscuților mei știu să biciclească, dar cel mai probabil eu nu mi-am dat interesul suficient. Când am venit în Franța, dând peste bicicleta lui Andrei, am mai avut câteva tentative să mă urc pe șa, dar firește că după ceva trânte am renunțat. Însă anul acesta mi s-a pus pata rău, doar știți, pentru că am tot scris despre asta pe blog. Eu în general stau bine cu vorba și prost cu pusul în practică, mă entuziasmez repede și îmi trece instant, dar uite că de data asta chiar m-am ținut de treabă : duminică, 22 iunie- a se nota- am învățat să merg pe două roți.
 
Îmi place foarte tare să dorm la cort. Atât de tare, de-mi vine uneori să-mi desfac cortul în mijlocul sufrageriei și să-mi întind sacul de dormit pe covor. Firește că n-am făcut-o până acum, nu m-am țăcănit atât de tare. Am norocul ca și soțul meu să fie de aceeași părere (cum altfel?!), așa că ori de câte ori avem ocazia mergem să dormim în natură. Bineînțeles că nu mergem doar pentru dormitul efectiv, ci încercam să găsim activități care să includă și treaba asta. În mintea mea cortul se asortează cel mai bine cu muntele, dar cum n-avem munte de weekend aici, îl potrivim adesea cu pescuitul. Personal nu-s amatoare de pescuit, v-am mai zis, dar merg de dragul lui, că el face turul castelelor cu mine, iar cu ocazia asta profit de ceva timp petrecut în mijlocul naturii. Nu-i rău nici așa, iarbă verde, un lac sau un râu, aer curat și multă relaxare. 

A ajuns vara în Tours!

in , , , by Larisa, iunie 13, 2014
Aș mai avea vreo câteva povești din Marseille și împrejurimi, plus una cu un castel proaspăt vizitat pe Valea Loarei, dar o să fac o pauză pentru moment; un pic de diversiune nu strică. A venit vara în Tours! E cald, foarte cald pentru luna iunie. De când sunt aici, niciodată n-am avut parte de asemenea caniculă la începutul verii. E rost nu numai de sandale și pantaloni scurți, ci și de plajă și bălăceală, așa că sunt cât se poate de happy (În curând o să încep să dansez pe stradă ca Pharrell Williams). Weekendul ce a trecut chiar am inaugurat sezonul scăldatului în Loara; nu mi-am închipuit vreodată c-o pot face la început de iunie. Eh, nu vă închipuiți că frigea apa, dar nu era nici rea. Așa că odată cu vremea bună dau drumul la activitățile în aer liber pe care mi le-am propus pentru vara asta: câteva castele, ceva canoë-kayak -că slavă cerului avem râuri din belșug, pescuit cu nopți la cort, și cel mai important: învățat a merge cu bicicleta. Am zis!


Tours este în marea parte a timpului un oraș liniștit. Atât de liniștit, încât uneori ai impresia că nu se întâmplă nimic pe străzile sale și că viața urbană decurge molcom și firesc fără prea multe probleme. Însă totul se schimbă radical odată cu lăsarea întunericului și mai ales la sfârșit de săptămână, când centrul vechi al orașului, în special a sa Piață Plumereau, devine polul inegalabil al întâlnirilor, al socializării și al distracției. Am observat că lumea aici iese des în oraș, indiferent de vârstă sau statut social. Uneori chiar mă întreb dacă francezii nu cumva se nasc să stea la terasă, că prea această îndeletnicire este un fel de sport național. Ca la orice popor latin care se respectă, mâncarea, băutura și voia bună în Franța au întâietate, munca fiind desigur pe plan secund, iar Place Plum', așa cum este ea prescurtată de localnicii din Tours, este scena desăvârșită a acestui spectacol, numit atât de elegant "l'art de vivre à la française". 

Este imposibil să vii în Tours și să nu te oprești în Place Plum', piața cea mare din inima centrului istoric, pentru a servi o masă bună, sau măcar o cafea, sau un pahar de vin. Frecventată atât de localnicii ieșiți la socializare cu prietenii, sau de turiștii atrași de aspectul autentic al caselor tradiționale cu bârne de lemn și al străzilor adiacente înguste și pavate, dar mai ales de studenții dornici de distracție de la universitățile vecine, am putea spune fără îndoială că Place Plum' este locul cel mai plin de viață al urbei, sufletul Tours-ului. Și nu zic doar eu asta, se pare că anul acesta, cei de la Lonely Planet au desemnat Place Plumereau din Tours ca cel mai frumos loc din Franța unde să servești apéro-ul.


V-am mai povestit că soțul meu este tare pasionat de pescuit. Eu nu pot spune că-s mare fană, în sensul că n-ai să mă vezi cu undița în mână, dar merg cu el de fiecare dată din două motive: unul ar fi să-i fac pe plac, așa cum și el îmi face pe plac cu alte activități care-mi plac mie și al doilea ar fi faptul că mă pot bucura de ceva relaxare în natură. Avem o boxă plină de fel și fel de scule și ustensile de prins pește, lansete, undițe, suporturi și alte instrumente pe care nici măcar nu le cunosc, chiar dacă adesea peștele pentru masă îl cumpărăm de la pescărie. Până la urmă mersul la pescuit nu este pentru strict pentru consum, orice pescar poate depune mărturie, ci mai mult pentru plăcerea de a sta cu undinta-n mână pe malul lacului. Desigur că bucuria-i mare când mușcă ceva, iar satisfacția direct proporțională cu mărimea capturii, însă pescuitul rămâne o activitate plăcută chiar și atunci când nu prinzi nimic.  Așa cum s-a întâmplat duminica trecută...


Nu sunt genul de persoană căreia să-i placă să-și petreacă timpul liber în casă cu fundu-n canapea și ochii în televizor. O mai fac din când în când forțată de împrejurări (mai puțin partea cu televizorul, la care nu mă uit de fel), dar dacă ar fi posibil și mi-ar permite buzunarul, în fiecare zi liberă aș pleca pe undeva pentru diverse îndeletniciri. Nu-mi place nici să fac aceleași lucruri mereu, ci mai degrabă să îmbin activități în natură cu activități culturale, ieșiri în oraș în doi sau cu prietenii cu activități sportive sau de relaxare. Îmi place că regiunea în care locuiesc îmi oferă multe posibilități de petrecere a timpului liber. Aproape toate, cu o singură excepție: cățărat munți, din simplul motiv că, ați ghicit, n-avem așa ceva pe aici prin apropiere. Dar lipsa lor nu ne împiedică ca din când în când să ne punem rucsacul în spate și bocancii în picioare și să o luăm la pas, urmând un marcaj pe o potecă de drumeție. E drept, în loc de lacuri glaciare admirăm Loara ducându-și apele vale, iar în loc de piscuri ascuțite vedem turnuri de castele renascentiste.

Plimbarea de seară

in , , , , , by Larisa, martie 21, 2014
În fiecare dimineață și seară ies cu Azorel la plimbare. Un câine vine întotdeauna cu ceva obligații la pachet, așa că fie că sunt obosită sau lipsită de chef, el chiar trebuie să iasă afară. Și nu trebuie să iasă afară doar pentru a-și face nevoile cum cred unii posesori de animale de companie, ci are nevoie de plimbare serioasă, cel puțin din când în când. Dimineața mai e cum mai e, m-am obișnuit să mă trezesc cu 10 minute înainte, dar seara de multe ori n-am nici un chef. Cu toate astea,  sunt constrânsă să-mi găsesc cheful și să ies, iar culmea este că de fiecare dată după câteva minute de plimbare îmi dau seama că și eu, poate chiar mai mult că Azorel,  aveam nevoie de puțin aer curat.

Sunt din ce în ce mai convinsă că a cam luat-o razna clima judecând după cele vreo 25 de grade care au fost ieri, 9 martie, în Touraine. Cu siguranță pe termen lung căldura asta la început de primăvară nu miroase a bine, dar nu mă plâng prea tare, ba mai mult încerc să profit pe cât se poate. Nici măcar n-a fost iarnă anul ăsta; am avut impresia că de la toamnă am trecut direct la pomi înfloriți cu vreme de vară. Dacă n-aș fi mers să caut zăpada la munte, zău că aș fi uitat cum arată și probabil că în câțiva ani n-o s-o mai găsesc nici acolo... E trist, dar nu despre încălzirea globală vreau să filozofez azi, ci despre cum am profitat de ea pe maul lacului Chemillé-sur-Indrois, lenevind în maieu la plajă, cu undița întinsă și grătarul sfârâind. 

Ieri a fost o zi cu mult...foarte mult soare în Tours. A fost atât de cald, că am ieșit afară doar în pulovăr. Vai, ce bine a fost, zău! Am observat că buna mea dispoziție excelează în zilele luminoase. Mă simt mai veselă, mai optimistă și cu mai multă poftă de viață. Nici frigul nu mă întristează așa cum o face un cer plumburiu. Ar putea fi iarnă juma' de an, dacă ar fi soare aș putea trăi liniștită, fără să mă plâng prea tare. Din punctul ăsta de vedere n-am nimerit bine în Touraine. Nu mă pot "lăuda" cu geruri cumplite, nămeți, sau caniculă vara, dar zile mohorâte avem din plin. Vorba unui amic, e frumoasă regiunea asta a noastră, doar vremea-i de tot rahatul. Drept urmare, n-a durat prea mult soarele; azi cerul este acoperit și așa va rămâne, se pare, până duminică. 


De două lucruri nu duce lipsă Valea Loarei: de castele și de vii. 

Iar dacă pentru primele este deja celebră, locuind aici, eu am început s-o îndrăgesc și pentru vii și nu mă refer aici doar la produsul lor final. E surprinzător, pentru că nu demult, pe vremea când eram în țară, o plimbare prin vie nu mi-ar fi sunat prea tentantă, însă aici, în lipsă de munți, drumețiile pe podgorii au devenit interesante pe măsură ce au devenit din ce în ce mai dese, iar eu am început să înțeleg mai mult și mai profund care-i treaba cu "facerea" vinului. Cum ador în general plimbările în natură, am descoperit și cât de diferit este peisajul în vie în funcție de anotimp. În plus, viile sunt atât de îngrijite, curate și dichisite, că, pasionat sau nu, ți-e mai mare dragul să mergi prin ele și să-ți clătești ochii. De când am venit în Franța, am învățat fără să vreau mult mai multe despre vie decât știam în România, mai mult decât credeam că voi ști vreodată, însă ce n-am aflat eu până duminică, este ce spectacol de culoare de un galben inedit îți poate oferi o podgorie la sfârșit de toamnă.


Mă plângeam degeaba zilele trecute că la mine nu a venit toamna. N-am căutat-o eu unde trebuie, că de ajuns, a ajuns și aici, dar normal că n-ai cum s-o observi în mijlocul orașului. Indiferent de anotimp, betoanele au aceeași culoare, nu? Însă pentru că săptămâna asta am avut parte de câteva zile însorite, am mers într-o după-amiază la Grădina Botanică. Am rămas uimită de cât de colorat era totul acolo, dar mai ales am rămas uimită de câtă lume se plimba în acea zi pe alei. Copii, vârstnici, tineri, părinți, toți ieșiseră să se bucure de vremea prietenoasă. Că așa este aici, tre' să profiți  cât mai repede, altfel nu știi când te mai întâlnești cu ea. Sigur a doua zi va ploua! 


Gata, s-a zis cu vara la mine! A fost, a trecut, s-a dus. S-a terminat cu plaja, bălăcelile, picnicurile, sandalele, maiourile. E vremea să scoatem puloverele, pantalonii, încălțările de toamnă. Doar 17 grade au fost azi la amiază în Tours. 17 grade la care se adaugă vremea mohorâta și ploaia mocănească. Am ieșit de dimineață cu Azorel, să facem plimbarea obișnuită și vă spun sincer că am cam degerat, deși aveam adidași în picioare și un hanorac pe mine. Însă până la urmă ce pot să cer, încă o săptămână și va fi toamnă în toata regulă. Să nu mă plâng totuși, are și toamnă părțile ei frumoase, zilele ei însorite, dar parcă, nu știu de ce, vara asta n-aș fi vrut să se termine vreodată...


© BLOGUL LARISEI · THEME BY WATDESIGNEXPRESS